INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

La 0-4 pe teren propriu, suporterii n-au mai răbdat și au început să părăsească stadionul

Suporterii lui Everton au părăsit stadionul în minutul 60 la meciul cu Newcastle / Foto: Imago Images
Suporterii lui Everton au părăsit stadionul în minutul 60 la meciul cu Newcastle / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 29 noiembrie 2025 22:39 / Actualizat sambata, 29 noiembrie 2025 23:05

Suporterii lui Everton au început să părăsească „Hill Dickinson Stadium” în minutul 60 al meciului din etapa 13 din Premier League, contra lui Newcastle, pierdut cu scorul de 1-4.

„Coțofenele” conduceau atunci cu scorul de 4-0, iar suporterii n-au mai îndurat prestația lamentabilă a formației antrenate de David Moyes și au plecat în număr mare de pe stadion.

Suporterii lui Everton au părăsit în număr mare stadionul în minutul 60 al meciului cu Newcastle

După victoria surprinzătoare obținută în epilogul etapei precedente, 1-0 cu Manchester United pe „Old Trafford”, meci în care „caramelele” au evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 13, Everton a avut o prestație lamentabilă pe teren propriu cu Newcastle.

Fundașul Malick Thiaw a deschis scorul chiar în primul minut al meciului după pasa decisivă semnată de Lewis Miley, jucătorul de 19 ani care a dus scorul la 2-0 în minutul 25 după o eroare incredibilă a lui Jordan Pickford.

Nick Woltemade a stabilit scorul primei reprize în minutul 45, după assist-ul semnat de Elanga. Thiaw a reușit „dubla” în minutul 58, moment în care suporterii lui Everton au început să părăsească terenul.

Everton a reușit să marcheze în minutul 64, însă reușita lui Thierno Barry a fost anulată de VAR pentru un henț. Totuși, „caramelele” au reușit să marcheze golul de onoare în minutul 69, prin Dewsbury-Hall.

Astfel, Newcastle a reușit prima victorie în deplasare în acestă stagiune, după 3 remize și 3 înfrângeri. Grație acestei victorii, „coțofenele” au urcat pe locul 11 în Premier League, cu 18 puncte, la egalitate cu Everton, care ocupă locul 14, cu un golaveraj inferior.

Pentru Everton urmează o lună complicată, „caramelele” urmând să joace cu Bournemouth, Nottingham Forest, Chelsea, Arsenal, Burnley și din nou Nottingham.

De cealaltă parte, pe lângă meciul din Liga Campionilor cu Bayer Leverkusen și cel cu Fulham din Cupa Ligii Angliei, Newcastle va juca în Premier League cu Tottenham, Burnley, Sunderland, Chelsea, Manchester United și din nou Burnley.

Clasamentul din Premier League

Citește și:
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Superliga
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează