Articol de Luminița Paul - Publicat duminica, 30 noiembrie 2025 15:02 / Actualizat duminica, 30 noiembrie 2025 17:45
Jucătoarea română Gabriela Ruse (28 de ani, locul 101 WTA) s-a impus în turneul ITF de la Trnava (Slovacia), cu premii de 60.000 de dolari, învingând-o în finală pe Lucie Havlickova din Cehia (20 de ani, numărul 325 WTA), 5-7, 6-4, 6-0.
Săptămâna din Slovacia s-a încheiat cu succes pentru Gabriela Ruse, ea reușind să cucerească titlul în turneul ITF disputat pe hard indoor la Empire Tennis Academy din Trnava.
Așa cum a început competiția, cu o victorie dificilă în fața unei cehoaice, Julie Pastikova (17 ani), în trei seturi și trei ore de joc, la fel a încheiat-o. Adversară i-a fost tot o jucătoare din Cehia, Lucie Havlickova, iar înfruntarea s-a întins, de asemenea, pe trei acte.
A început lansat românca, s-a distanțat la 3-0 cu două break-uri, apoi însă lucrurile s-au complicat pe serviciul ei. A cedat trei game-uri la rând, apoi încă unul, pe final, când era condusă cu 6-5, și așa s-a pus punct actului inaugural, 5-7.
Nici partea secundă nu a fost ușoară, însă românca a tras de ea, a respirat adânc, a traversat încă două game-uri dificile cu serviciul, dar a găsit luciditatea pe final și s-a impus, 6-4.
Gabriela Ruse, sprint fără egal în setul decisiv
În decisiv, adversara a obosit, jocul ei s-a destrămat complet, în timp ce Ruse și-a folosit experiența. Un 6-0 rapid, în 26 de minute, a pus punct meciului care a durat două ore și un sfert și care i-a adus titlul în turneul de la Trnava.
Un triumf aparent mic, dar important, care i-a adus 75 de puncte WTA și un cec de 9.142 de dolari. Asta înseamnă un salt de 18 poziții în ierarhia mondială, până pe locul 83, care o apropie mai mult de un loc sigur pe tabloul principal de la Australian Open. Ziua în care se închide lista este 8 decembrie, motiv pentru care românca încearcă să profite și de ultimele turnee disponibile.
Ea va juca începând din 1 decembrie în turneul de categorie WTA 125 de la Angers, unde anul trecut avansa până în turul 2. Este favorită 5 și o va întâlni în primul tur pe Tamara Korpatsch din Germania, pe care o conduce cu 3-1 în meciurile directe, dar contra căreia a pierdut finala de la Transylvania Open 2023.

La Trnava, după acel prim tur dificil, în al doilea Gabriela a reușit în turul secund, în fața italiencei Camilla Rosatello (30 de ani, locul 225 WTA), 6-3, 6-2. Așa a avansat în sferturile de finală, unde a a întâlnit-o în premieră pe ucraineanca Anastasiia Sobolieva (21 de ani, locul 267 WTA), de care a dispus cu 6-3, 6-1 în o oră și 16 minute.
Și mai convingătoare și expeditivă a fost în semifinale în fața bielorusei Aliona Falei (21 de ani, locul 335 WTA), venită din calificări: 6-1, 6-0 în 68 de minute.
Ruse s-a întors pe teren după o pauză de o lună, cauzată de o accidentare care nu i-a permis să joace pentru echipa României în calificările Billie Jean King Cup de la Gorzow Wielkopolski, de la începutul lui noiembrie. Ultimul turneu WTA disputat fusese cel de la Osaka, unde se oprise în turul secund al calificărilor.
- Cel mai bun rezultat al anului pentru Gabriela Ruse a fost a patra finală a carierei, cea de la 's-Hertogenbosch
De la revenire, a mai jucat săptămâna trecută tot într-un turneu W75, la Petange (Luxemburg), tot pe hard, fiind eliminată în turul 2.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu