CORESPONDENȚĂ DIN MILANO Chivu, actorul total! Cum trăiește antrenorul lui Inter un meci pe „San Siro”: de la stană de piatră la vulcan în erupție

Încălțat în pantofi sport albi, îmbrăcat cu pantaloni de stofă negri și o geacă de fâș de aceeași culoare, Canali, sponsorul de styling al Interului, Cristi Chivu e o imagine a eleganței discrete pe banca milanezilor. Îl așteaptă meciul cu numărul 23 în fruntea nerrazzurrilor, se îmbrățișează colegial înainte de meci cu omologul său de la Venezia, Giovanni Stroppa, fostul atacant al Milanului din anii ‘80-’90, după care se așează liniștit pe bancă în așteptarea fluierului de start.

Ce urmează însă de-a lungul a 90 de minute e un spectacol de neratat! Chivu e un actor cu veleități de Hollywood, iar trăirile, grimasele și emoțiile sale din timpul meciului indică un antrenor care trăiește la puls 200 orice atingere de balon.

Cristi Chivu, „dușmanul” spațiului tehnic

+31 FOTO

Când partida pornește, Cristi e deja în picioare, în război total cu spațiul destinat antrenorului. Migrează de colo-colo, mai mereu în afara țarcului, sub privirile îngăduitoare ale unui arbitru de rezervă care evită să intre în conflict cu Chivu încă din primele minute.

Doar îi atrage atenția, Cristi se conformează, face o tură până la bancă spre a schimba o sticlă cu apă, după care își recuperează locul aproape lipit de tușă! Pare gata să pătrundă în orice secundă în teren, în timp ce omul din brigada de arbitri renunță deja să-i mai facă semne, convins parcă de faptul că românul e imposibil de ținut în „cușcă”.

Gata! Se rupe în două!

Zielinski și Diouf primesc insistent indicații de la Chivu în flanc, iar din înaltul tribunei gesturile teatrale ale lui Cristian scriu în aer cerințele strigate către ai săi. Să stea mai lipit de bandă sau să facă mai rapid conexiunile cu mingea – cam așa se citesc mesajele mimului reșițean.

Orice contact mai dur sau orice pasă la limită sunt însoțite de contorsionări din mijloc – ai senzația că tipul de pe margine se va rupe în două! Se apleacă spre spate sau „împinge” cu șoldurile în lateral ca atunci când ești în fața unui flipper și ai sentimentul că poți dirija puțin circuitul mingii printr-o mișcare bruscă în direcția dorită.

Să-l mănânce pe arbitru! Și pregătit de „combinații” cu Bonny și Mkhitaryan

Când își mai iese din pepeni, se întoarce cu semne largi către bancă sau fuge realmente pe tușă către arbitru, cu mâinile în cap. E fix episodul de prin minutul 30, când Pio Esposito e busculat în careu, iar Chivu i-ar smulge fluierul „centralului” și l-ar strânge de gât în fracțiunile de secundă următoare.

Se mai ponderează, se consultă cu „secundul” Kolarov ținând mâinile la gură, ambii, spre a nu li se ghici nimic de pe buze. Sare apoi din nou pe tușă, arată cu degetul spre latura opusă, cerând ca balonul să plece repede într-acolo.

Lui Schingtienne i-ar „fura” mingea cu vârful bocancului când trece pe lângă el într-o acțiune pe flanc, iar, mai târziu, e într-o poziție perfectă ca să facă un triunghi de pase cu Bonny și Mkhitaryan la o fază care trecea fix prin fața băncii de rezerve a lui Inter.

Din când în când își mai îndeasă degetele în păr, rareori își păstrează poziția de expectativă cu brațele încrucișate. E într-un permanent du-te vino, un titirez cu energie inepuizabilă, din care și-ar dori să alimenteze echipa secundă de secundă.

Salutul de la golul lui Bonny

Paradoxal însă, golurile lui Inter nu-l mișcă deloc! E stană de piatră, cu mâinile la spate și o plimbare agale prin țarcul neîncăpător al antrenorului. Poate nivelul mai slab al adversarului, poate siguranța că nu se poate întâmpla nimic grav contra Veneziei ori poate sentimentul că ar fi inoportun să celebreze reușitele dintr-un meci lejer – argumente posibile pentru dedublarea bruscă de la goluri.

O singură excepție, la finalizarea în vinclu a lui Bonny, întâmpinată cu un salut milităresc, palma lipită de frunte în semn de „Jos pălăria, băiete!”.

Apoi, finalul, cu un Chivu însoțindu-i pe jucători pe gazon la salutul galeriei, un braț ridicat a mulțumire către fani și retragerea agale spre vestiare, după un 5-1 care l-a „stors” până la ultima picătură.