FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - CFR 1-1

Tudor Băluță, singurul care l-a învins pe Hindrich astăzi: „Păcat, am dominat de la început la final”

Tudor Băluță, sărbătorind golul contra CFR-ului // foto: Andrei Furnigă (GSP) +26   FOTO
Tudor Băluță, sărbătorind golul contra CFR-ului // foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de - Publicat duminica, 07 decembrie 2025 23:08 / Actualizat duminica, 07 decembrie 2025 23:57

Tudor Băluță, 26 de ani, autorul golului Universității Craiova în remiza cu CFR Cluj (1-1), a comentat rezultatul înregistrat astăzi, în etapa 19 a Superligii.

Universitatea a controlat jocul de astăzi, a cadrat 11 execuții pe poarta lui Otto Hindrich, dar una singură l-a învins pe portarul CFR-ului. Aceea i-a aparținut lui Tudor Băluță, o execuție frumoasă, din afara careului, cu piciorul stâng.

„Sincer, aș fi preferat să nu marchez, dar să o facă alții la câte ocazii am avut. A fost un meci dominat de noi de la început la final, un meci complet, ofensiv-defensiv. Ei au avut un gol pe o fază mai puțin bună a noastră, în rest nu țin minte să fi avut ceva important.

Păcat, la cum am jucat. Am intrat foarte concentrați, știind ce ne dorim de la acest meci. Am ajuns în situații bune, dar n-a vrut să mai intre. Suntem dezamăgiți, ne doream să câștigăm. La cum a decurs meciul, cu siguranță meritam victoria”, a comentat Băluță la flash-interviul de la PrimaSport.

Tudor Băluță, marcatorul Craiovei cu CFR Cluj: „Am dominat de la început la final”

„Ne-am creat ocazii, am avut situații, am pus în practică ceea ce am lucrat la antrenamente, dar mai departe asta e. Din păcate, n-a fost să fie astăzi. Sper să intre la meciurile următoare.

Eu zic că deși ultimele două rezultate n-au fost cele dorite, felul în care am jucat ar trebui să ne dea mare încredere pentru meciul de joi (n.r. - cu Sparta Praga) Vedeți ce frumoasă este atmosfera când stadionul este aproape plin.

Sperăm să obținem un rezultat pozitiv, cu siguranță mergem cu gândul la victorie. Clar ne ajută spectatorii, sunt acolo alături de noi, ne susțin, ne împing de la spate și în momentele bune, și în cele mai puțin bune”, a mai spus mijlocașul Craiovei.

Alb-albaștrii au ajuns la 34 de puncte în urma remizei de astăzi. Liderul campionatului, Rapid, s-ar distanța la 7 puncte în caz că ar câștiga luni la Botoșani.

Citește și:
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Nationala
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close