FOTBAL  »  Superliga  »  

Popa mai vrea 3 jucători

Articol de - Publicat vineri, 18 iulie 2008 00:00

Politehnica Iaşi a organizat vineri o conferinţă de presă în care a prezentat achiziţiile verii: Oghinciuc (Minerul Lupeni), Cristi Bratu (Mioveni), Ciprian Tănasă (U Craiova), Mircea Oprea (Ceahlăul), Nuno Viveiros (Amadora) şi Ignatov (Beijing Guoan). Antrenorul Ionuţ Popa a spus că pînă la startul campionatului mai vrea legitimarea altor 3 jucători, unul dintre fotbaliştii doriţi fiind ivorianul Lamine, aflat deja în probe la Poli.

"Lotul este stabilit în proporţie de 99 la sută. Mai rămîne însă 1 la sută, care s-ar putea dovedi a fi mai important decît cei 99. Spun asta pentru că mai aştept încă doi-trei jucători, ale căror nume, bineînţeles, nu le pot spune. În această vară cred că am adus jucătorii de care aveam nevoie, pe posturile deficitare, şi sper să avem un debut de campionat bun, deşi va fi foarte greu", a declarat Popa.

Citește și:
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Stiri extrasport
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Pe cine a remarcat Daniel Pancu la Dinamo: „E bun de tot!”
Superliga
Pe cine a remarcat Daniel Pancu la Dinamo: „E bun de tot!”
După un moment colosal, marele Zlatan Ibrahimovic s-a dus glonț la un român: „Cine e Maradona?”
Stranieri
După un moment colosal, marele Zlatan Ibrahimovic s-a dus glonț la un român: „Cine e Maradona?”
Președintele din Superligă: „Când vor face primul punct, dau cămașa jos și stau la bustul gol la TV!”
Liga 2
Președintele din Superligă: „Când vor face primul punct, dau cămașa jos și stau la bustul gol la TV!”
ULTIMA ORĂ Gigant japonez mută în România o fabrică ce funcționează de peste 60 ani în Marea Britanie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Gigant japonez mută în România o fabrică ce funcționează de peste 60 ani în Marea Britanie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează