GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  CAN 2025

SPECIAL GSP Românul care a cucerit Cupa Africii pe Națiuni » Povestea singurului antrenor din țara noastră care a câștigat un trofeu continental cu o echipă națională

Maroc a câștigat Cupa Africii cu Virgil Mărdărescu antrenor
Maroc a câștigat Cupa Africii cu Virgil Mărdărescu antrenor

Articol de - Publicat duminica, 21 decembrie 2025 13:16 / Actualizat duminica, 21 decembrie 2025 16:24

A 35-a ediție a Cupei Africii pe Națiuni va debuta diseară în Maroc, iar țara gazdă vrea să cucerească al doilea titlu din istorie, după cel adus de românul Virgil Mărdărescu, în urmă cu aproape 50 de ani.

  • Noua ediție a CAN este găzduită de Maroc și debutează astăzi, 21 decembrie. Marea finală va avea loc pe 18 ianuarie 2026, la Rabat.

Programul complet al etapei #1 la CAN 2025

Naționala „Leilor din Atlas”, pregătită în momentul de față de Walid Regragui, țintește câștigarea celui de-al doilea titlu continental din istorie. Primul succes al marocanilor a fost consemnat în urmă cu 49 de ani, mai exact în 1976, iar atunci, pe banca tehnică a selecționatei africane se afla nimeni altul decât Virgil „Gil” Mărdărescu (1921-2003).

„Gil” Mărdărescu, singurul antrenor român din istorie care a câștigat un titlu continental cu o echipă națională!

Născut pe 15 iulie 1921 la București, Mărdărescu a practicat fotbalul pentru o scurtă perioadă de timp, între 1947 și 1949, singura echipă din cariera sa fiind formația locală „Flacăra”, pentru care a bifat doar cinci apariții în primul eșalon al fotbalului românesc.

Ulterior, „Gil” s-a dedicat meseriei de antrenor, iar la vârsta de 34 de ani, acesta a debutat pe banca tehnică a clubului Dinamo Brașov. Prima performanță notabilă a obținut-o însă la cârma lui FC Argeș-Pitești, cu care a ajuns până în finala Cupei României (sezonul 1964/1965), meci pierdut în cele din urmă în fața Științei Cluj, scor 1-2. În acea perioadă, din lotul piteștenilor făcea parte și marele „Gicu” Dobrin.

Au urmat apoi și alte experiențe ca tehnician pe tărâm autohton, cele mai de seamă echipe pe care le-a pregătit fiind Farul Constanța, Politehnica Iași și chiar Selecționata Olimpică a României.

Punctul de cotitură s-a produs în 1974, atunci când Mărdărescu a fost ales de Federația Marocană drept înlocuitorul lui Abderrahmane Mahjoub pe banca tehnică a „Leilor din Atlas”, prima misiune a tehnicianului român fiind aceea de a califica naționala africană la turneul final din '76.

Acest obiectiv a fost unul extrem de îndrăzneț, ținând cont de faptul că la vremea respectivă, Marocul nu avea „pedigree”-ul de astăzi, fiind mai degrabă „una dintre celelalte echipe”. Chiar și așa, „Gil” a acceptat provocarea și, mai mult decât atât, a și reușit să își îndeplinească „targetul”, trecând în rundele preliminare de nume mari ale fotbalului african, precum Gambia, Senegal și Ghana.

Românul care a cucerit Cupa Africii pe Națiuni » Povestea singurului antrenor din țara noastră care a câștigat un trofeu continental cu o echipă națională
Primul „11” al Marocului, la CAN 1976

Performanța „leilor” nu s-a oprit aici însă. La turneul final, la vremea respectivă alcătuit doar din opt țări (două grupe de câte patru), Marocul a defilat, înregistrând patru victorii și două remize, performanțe ce i-au permis elevilor lui Mărdărescu să cucerească, în premieră, Cupa Africii pe Națiuni.

Turneul din '76 a fost găzduit de Etiopia, iar Marocul a făcut parte din grupa B (pe care a terminat-o pe primul loc, cu două victorii și o remiză), alături de Nigeria (locul 2), Sudan (3) și Zair (4).

Rezultatele înregistrate de „lei” au fost: 2-2 cu Sudan (meciul de debut), 1-0 cu Zair, respectiv 3-1 cu Nigeria. Apoi, campioana a fost decisă în urma unui sistem de tipul „final four”, cu cele mai bune două echipe din fiecare grupă.

Românul care a cucerit Cupa Africii pe Națiuni » Povestea singurului antrenor din țara noastră care a câștigat un trofeu continental cu o echipă națională
Imagine de la CAN 1976

Și aici, Marocul a înregistrat aceleași rezultate, două victorii (2-1 cu Egipt și Nigeria) și o remiză (1-1 cu Guineea). La final, trupa lui Mărdărescu a terminat pe primul loc, cu 5 puncte (victoria era atunci 2 puncte), și a ridicat trofeul.

Dar acest triumf nu a reprezentat o premieră doar pentru fotbalul marocan, ci și pentru cel autohton, deoarece în 1976, la finalul competiției desfășurate în Etiopia, Mărdărescu devenea primul (și în continuare singurul) tehnician român care cucerea un trofeu continental cu o echipă națională.

Ba mai mult, pe banca Guineei, echipa care a terminat pe poziția secundă, se afla tot un compatriot de-al nostru, și anume Petre Moldoveanu (1925-2005).

Românul care a cucerit Cupa Africii pe Națiuni » Povestea singurului antrenor din țara noastră care a câștigat un trofeu continental cu o echipă națională
Selecționata Marocului, primită de Regele Hassan bin Muhammad (Hassan al 2-lea), după triumful la CAN 1976. Gil Mărdărescu este cel în costum gri, în partea de jos

La ediția de peste doi ani, în 1978, tot „Gil” s-a aflat pe banca nord-africanilor, însă de această dată fără prea mult succes, marocanii fiind eliminați încă din faza grupelor.

După ce-a părăsit Africa, Mărdărescu a ajuns în Statele Unite, unde și-a încheiat cariera de antrenor, la New York United (1980).

Fiul lui Virgil Mărdărescu, coleg de echipă cu marele Pele

Reușitele familiei Mărdărescu nu s-au rezumat însă doar la performanțele tatălui, întrucât și fiul, numit tot Virgil și poreclit „Gil”, a dus mai departe moștenirea.

Mărdărescu junior se poate lăuda cu o altă premieră pentru fotbalul românesc, și anume cu faptul că a împărțit vestiarul, la gruparea americana Ney York Cosmos, cu legendarul Pele, unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile.

Românul care a cucerit Cupa Africii pe Națiuni » Povestea singurului antrenor din țara noastră care a câștigat un trofeu continental cu o echipă națională
Mărdărescu junior, cot la cot cu brazilianul Pele / FOTO: Getty

Pe lângă experiența din SUA, fiul lui Virgil Mărdărescu a mai trecut pe la Poli Iași și Wydad Casablanca. Odată retras din activititatea de fotbalist profesionist, acesta s-a stabilit în State și și-a schimbat numele de familie în „Mardaresco”. În prezent, are 73 de ani.

Cum arată grupele la CAN 2025:

Românul care a cucerit Cupa Africii pe Națiuni » Povestea singurului antrenor din țara noastră care a câștigat un trofeu continental cu o echipă națională
Citește și:
E aproape gata! Clubul istoric va avea o „bijuterie” de 40.000 de locuri » Stadionul trebuia să fie inaugurat în 2008
Campionate
E aproape gata! Clubul istoric va avea o „bijuterie” de 40.000 de locuri » Stadionul trebuia să fie inaugurat în 2008
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
Superliga
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
Transfer rapid în Superliga! Și-a reziliat contractul și a semnat cu alt club din România
Superliga
Transfer rapid în Superliga! Și-a reziliat contractul și a semnat cu alt club din România
Fosta soție a legendarului Tom Brady s-a căsătorit în secret cu antrenorul de jiu-jitsu: „Nu ar trebui să fiu învinovățită”
Altele
Fosta soție a legendarului Tom Brady s-a căsătorit în secret cu antrenorul de jiu-jitsu: „Nu ar trebui să fiu învinovățită”
ULTIMA ORĂ Uber - obligată în România la plata de drepturi de autor pentru muzica din mașină
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uber - obligată în România la plata de drepturi de autor pentru muzica din mașină
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează