FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

EXCLUSIV Veste proastă pentru Rapid și FCSB » Jucătorul pe care au pus ochii e blocat până la vară

Joao Paulo poate pleca de la Oțelul abia după Mondial // FOTO: Imago Images
Joao Paulo poate pleca de la Oțelul abia după Mondial // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 23 decembrie 2025, 13:20 / Actualizat marti, 23 decembrie 2025 13:20

După ce a terminat anul pe locul 6, cu 33 de puncte în 21 de meciuri, pentru Oțelul urmează o iarnă agitată. Rapid, FCSB și cluburi din străinătate sunt pe urmele jucătorilor lui Laszlo Balint, dar conducerea are alte planuri.

Gălățenii au impresionat în prima parte a sezonului, dar, cu toate acestea, clubul trece prin momente complicate din punct de vedere financiar, iar zilele următoare vor fi decisive în ceea ce privește restul sezonului.

Oțelul nu vrea să-și vândă jucătorii

În acest moment, Oțelul are trei jucători care au atras interesul mai multor cluburi, atât din campionatul intern, cât și din străinătate. Primul e Joao Lameira, mijlocașul portughez de 26 de ani care impresionează în acest sezon. FCSB îl vrea, în timp ce polonezii de la Widzew Lodz sunt deja în discuții avansate. Oțelul vrea măcar 600.000 de euro, plus 25% dintr-un viitor transfer.

Tot FCSB e interesată și de Joao Paulo (mijlocaș central din Capul Verde), fotbalist pe care-l vrea și Rapid. Iar pe lista celor două echipe se află și fundașul stânga Conrado.

Veste proastă pentru Rapid și FCSB » Jucătorul pe care au pus ochii e blocat până la vară
Joao Paulo poate pleca de la Oțelul abia după Mondial // FOTO: Imago Images

Dar gălățenii au alte planuri. Din informațiile Gazetei Sporturilor, clubul nu dorește să renunțe la niciun jucător decât ca ultimă măsură. În zilele viitoare, conducerea va încerca să facă rost de fonduri pentru a rezolva problemele financiare și chiar vrea să mai facă și ceva transferuri.

„Dacă nu pierdem jucătorii de bază și mai aducem doi sau trei fotbaliști, intrăm în play-off” e mesajul care circulă în interiorul clubului.

Joao Paulo poate pleca abia după Mondial

În cazul în care nu se vor găsi resurse financiare, Oțelul e gata să renunțe la un singur jucător: Joao Lameira, mai ales că polonezii sunt gata să ofere suma dorită de gălățeni.

În schimb, pentru Joao Paulo Oțelul nu e dispusă să negocieze acum. Asta chiar dacă polonezii de la Widzew Lodz s-au arătat impresionați de el atunci când l-au urmărit pe Lameira și s-au interesat în ce condiții îl pot transfera.

Discuții despre transferul lui Joao Paulo se vor purta abia la vară, după Campionatul Mondial. Mijlocașul va participa la turneul final cu naționala din Capul Verde, iar gălățenii speră ca acesta să impresioneze și să atragă oferte mai mari.

„Va juca împotriva lui Yamal, el fiind folosit la națională ca fundaș stânga. O să fie toți ochii pe el și, dacă face un meci bun, așa cum știm că poate, sigur vor veni oferte mai mari”, au explicat surse GSP.

  • Joao Lameira (26 de ani) e cotat la 900.000 de euro. E la Oțelul din ianuarie 2024 și mai are contract până în 2027. A jucat 19 meciuri în acest sezon, marcând de trei ori.
  • Joao Paulo (27 de ani) e cotat la 700.000 de euro. Joacă pentru naționala Capului Verde, iar la Oțelul a venit în vară. Are 20 de meciuri în acest sezon, cu un gol și o pasă de gol în dreptul lui.
Citește și:
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Interes reactivat! Specialistul în mercato dezvăluie cele 5 cluburi care îl vânează pe Louis Munteanu: „Planul era simplu”
Superliga
Interes reactivat! Specialistul în mercato dezvăluie cele 5 cluburi care îl vânează pe Louis Munteanu: „Planul era simplu”
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează