Articol de GSP - Publicat marti, 22 iulie 2008 00:00
Pentru cei care trãiesc în fotbal, fotbalul e însãşi viaţa lor; pentru ce-i care-l privesc – fotbalul e un spectacol, iar pentru jucãtori o ocupaţie de responsabilitatea unei profesii.
Se spune cã în istoria fotbalului rãmân cei care au slujit echipa reprezentativã.
De aici fiecare ne alegem un idol sau nu. Aşa se întâmplã şi în rândul copiilor care îşi aleg ca spaţiu de joacã terenul de fotbal. Fiecare viseazã, încã de mic, sã ajungã cineva. Acel cineva este reprezentat de un jucãtor faţã de care fotbalul n-a avut secrete sau faţã de care a fost generos.
.
“Rana cea mare a fotbalului nostru tot copii sunt!” Ion Oblemenco
Cât adevãr în aceste vorbe, dar pe cine am putea gãsi vinovat? Pãşim pe un teren de fotbal şi luãm patru, cinci copii care alearga dupã o minge şi le punem o banalã întrebare: “ - Ca cine vrei sã ajungi când o sã fii mare? Cine este idolul tãu în fotbal?”, iar rãspunsurile vin prompt: Ronaldinho, Cristiano Ronaldo, Messi, Kaka, Casillas. Probabil, dacã ar fi fost întrebaţi şi alţi puşti, lista ar fi putut continua şi cu alte nume sonore.
E trist sã auzi aceste rãspunsuri. Ai noştri copii au ajuns sã fie înstrãinaţi de propria ţarã şi de propriile valori. Au uitat sau probabil nu ştiu de: Duckadam, Hagi, Popescu, Petrescu, Dumitrescu, Rednic, Dobrin şi mulţi alţii.
Dacã pânã acum câţiva ani, numele Hagi se mai putea vedea inscripţionat pe tricoul copiilor, acum putem vorbi de excepţii. În locul lor primeazã echipamentele formaţiilor de top din afarã
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
