Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 11 ianuarie 2026 11:52 / Actualizat duminica, 11 ianuarie 2026 12:06
Fostul mijlocaș al lui Inter, Nicola Berti (58 de ani), a vorbit despre duelul Inter - Napoli, programat diseară, de la 21:45, dar și despre antrenorul nerazzurrilor, Cristi Chivu.
În duelul antrenorilor, Berti îl vede în avantaj pe Cristi Chivu, o dată pentru că „Napoli e mai puțin obișnuită să joace la trei zile decât Inter. Cred că Antonio Conte este nervos”.
Nicola Berti apreciază faptul că Cristi Chivu „se ține departe de polemici, e diferit”
Dar nu este singurul motiv. „Sunt convins, mai presus de orice, de Chivu. E perfect, inclusiv pentru modul cum comunică. E o noutate. Știți cum vorbesc Conte, Allegri și Spalletti cu presa.
Din acest punct de vedere, Chivu este un geniu. Iar eu iubesc geniile. Se ține departe de polemici, e diferit”, a explicat fostul mijlocaș al Interului din perioada 1988 - 1998.
Nicola Berti: „Noua generație! Îmi place de Cristi Chivu? Îl ador!”
Berti a vorbit despre Chivu și într-un interviu acordat cotidianului torinez Tuttosport. „Este noua generație de antrenori. Spalletti, Allegri și Conte au studiat atât de mult încât să spună aceleași lucruri iar și iar.
Chivu este o gură de aer proaspăt. Îmi place de el? Îl ador! Chiar și felul în care se comportă în sala de presă și când dă interviuri, știe cum să se descurce. Nouă generație! Apoi, trebuie să spui că lucrurile merg bine, este susținut și de club, care este un club puternic.
El merită toate rezultatele pe care le-a obținut până acum. Se comportă fantastic. Cunoscându-l personal, trebuie să adaug și că este un tip cu adevărat bun, foarte bun”, a punctat fostul mijlocaș al nerazzurrilor.
Chivu a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare în 13 meciuri. Este inteligent, este puternic, este un comunicator excelent, înțelege fotbalul.
Face întotdeauna schimbările corecte. Deocamdată, nu ai nimic de spus împotriva lui. Chivu este mai bun decât Conte și Simone Inzaghi, pe viață. Și subliniez pe viață!
Nicola Berti, fost mijlocaș al lui Inter
Cristi Chivu: Îl respect foarte mult pe Conte, ca antrenor. Noi, cei tineri, avem de învățat de la el”
Înaintea duelului cu Napoli, de duminică seară, Cristi Chivu i-a impresionat pe jurnaliști la conferința de presă. „Nu este o înfruntare între mine și Conte. Jucătorii sunt protagoniștii în acest sport. Să nu uităm de fani, care trebuie să aibă o pasiune pentru fotbal.
Îl respect foarte mult pe Conte, ca antrenor. L-am întâlnit când încă jucam. L-am felicitat pentru ceea ce a reușit să transmită echipei. A evoluat, face lucruri care se potrivesc mai bine fotbalului de azi și le face bine. E un învingător, iar noi, antrenorii tineri, avem multe de învățat de la el.
În ultima vreme, s-a exagerat cu ceea ce poate reprezenta un antrenor. Evident că el este responsabil pentru un grup și, prin urmare, are un impact, dar jucătorii rămân întotdeauna în lumina reflectoarelor”, a concluzionat Chivu.