FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - BOTOȘANI

Iritat, Filipe Coelho a acceptat să vorbească: „Bine, vă voi spune ce s-a întâmplat”

Filipe Coelho // foto: Andrei Furnigă (GSP) +39   FOTO
Filipe Coelho // foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de - Publicat sambata, 24 ianuarie 2026 22:33 / Actualizat sambata, 24 ianuarie 2026 22:41

Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul Universității Craiova, a analizat cele întâmplate în victoria de astăzi, 2-0 cu FC Botoșani în etapa 23 a Superligii.

Sub comanda antrenorului portughez, Universitatea a câștigat 5 dintre cele 7 meciuri jucate în campionat, având un fenomenal golaveraj de 16 - 2. Lui Coelho i-au fost prezentate aceste statistici la începutul flash-interviului.

Filipe Coelho: „Un rezultat corect, am schimbat la pauză”

„Sunt cifre bune, dar mai importante de atât sunt punctele. Astăzi am mai pus 3 puncte, chiar dacă prima repriză nu a fost atât de bună pe cât mă așteptam. Jucătorii au înțeles ce trebuia să facem în repriza a doua și cred că este un rezultat corect.

Am prevăzut jocul ăsta, de asta avem mai multe sisteme de joc, în funcție de adversar, de caracteristicile jocului. În a doua repriză am schimbat [sistemul], am ales această soluție și cred că ne-a ieșit, pentru că am jucat mult mai bine. Prima repriză nu fusese foarte bună.

Toți jucătorii lucrează bine. Asta este bine pentru antrenor. Eu și staff-ul trebuie să luăm decizii. Este bine că avem la dispoziție astfel de jucători”, a spus Coelho în prima fază.

El a ținut să le mulțumească suporterilor, cât și tuturor angajaților de la stadion și de la baza de pregătire a alb-albaștrilor:

„Le mulțumim suporterilor pentru că în anumite momente, mai ales în prima repriză, am suferit puțin, dar ne-au fost alături. Este frig, dar ei au fost uimitori. Avem nevoie de ei.

Vreau să le mulțumesc și celor cu care lucrez la bază, celor care curăță, care pregătesc tot. Ar trebui să fim recunoscători, pentru că avem mulți oameni care ne ajută, pe care nu-i vedeți la teren dar ne ajută mult. Terenurile nu sunt în stare bună din cauza vremii, dar ei muncesc din greu și le mulțumesc pentru asta”.

„Îngălbenit” de Bîrsan: „Nu înțeleg, dar trebuie să accept”

În final, a mai fost întrebat despre cartonașul galben primit în prima repriză, după ce a protestat la o decizie a arbitrului Marcel Bîrsan, care s-a pripit sancționând un duel umăr la umăr drept fault.

OK, vă voi spune. Arbitrul a spus că Baiaram a faultat. Tot ce am întrebat este de ce nu a lăsat jocul să curgă, iar apoi, dacă ar fi fost gol, să-l anuleze? Doar asta am spus și am primit cartonaș galben. Chiar dacă nu înțeleg, trebuie să accept. Să fiu sincer, nu am spus nimic. Dar asta e”.

Această victorie a readus-o pe Craiova în fruntea Superligii, poziție pe care oltenii sunt siguri că vor încheia etapa 23, indiferent ce rezultat va înregistra Rapid luni, la Arad.

Citește și:
Echipa din play-off nu a primit licența pentru cupele europene » Decizia este definitivă
Superliga
Echipa din play-off nu a primit licența pentru cupele europene » Decizia este definitivă
Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”
Tenis
Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”
Viitorul CSM București, în mâinile cetățenilor » Ciprian Ciucu a prezentat noul buget și face un anunț decisiv: „De ce dăm milioane străinelor?”
Handbal
Viitorul CSM București, în mâinile cetățenilor » Ciprian Ciucu a prezentat noul buget și face un anunț decisiv: „De ce dăm milioane străinelor?”
Andreea Hanca a atras toate privirile la Liga Liceelor » Motivul apariției neașteptate în Polivalentă
Stiri extrasport
Andreea Hanca a atras toate privirile la Liga Liceelor » Motivul apariției neașteptate în Polivalentă
Tesla vine în România cu noi reduceri de preț, pentru a menține vânzările
Profit.ro
Tesla vine în România cu noi reduceri de preț, pentru a menține vânzările
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (1)
doritor
doritor  •  24 Ianuarie 2026, 23:17

Se pare ca sistemul 4-4-2 e mai sigur in aparare si mai eficient in atac. Mai putine pase intre fundasi si mai multe suturi din afara 16m. Botosani in prima repriza vazand atatea pase in jumatatea craiovei au prins curaj si au dat si ceva emotii.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează