FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

„Dădeai «bună ziua» și la clanțe, acum ești altul”. Mihai Stoica acuză modificările de comportament din vestiarul lui FCSB

Mihai Stoica / FOTO Ionuț Iordache (GSP)
Mihai Stoica / FOTO Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat miercuri, 28 ianuarie 2026 21:28 / Actualizat miercuri, 28 ianuarie 2026 21:41

Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, este foarte nemulțumit de atitudinea anumitor fotbaliști din lotul campioanei.

FCSB traversează un sezon mult sub așteptări, iar Mihai Stoica a identificat una dintre probleme: faptul că anumiți jucători importanți au pierdut din modestia pe care o aveau în stagiunea trecută, când bucureștenii au luat titlul la pas și au ajuns până în optimile Europa League.

Mihai Stoica, despre problemele din vestiarul FCSB: „Unii și-au cam schimbat comportamentul”

„Unii, și ei cam știu cine sunt, mă feresc să spun exact cine, și-au cam schimbat comportamentul. Poate și din cauza banilor, poate pentru că te vânează toată lumea, autografe, și ajungi să te gândești că ești altul față de anul trecut.

Un om de mare valoare este cel care nu se schimbă atunci când statutul lui se schimbă în societate, când urcă trepte. Dacă tu ești altul, care înainte dădeai «bună ziua» și la clanțe, nu este în regulă asta”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

Cum a comentat Mihai Stoica ieșirea nervoasă a lui Elias Charalambous

Elias Charalambous a avut o reacție nervoasă la conferința premergătoare meciului cu Fenerbahce. „Singura diferență este că acum nu câștigăm și când nu câștigi, papagalii încep să sară din nou”, au fost printre cele spuse de tehnician.

Mihai Stoica a comentat episodul astfel: „Elias a fost încercat de presă, dar acum este încercat de echipă. Toată lumea are nervii la pământ. Doar eu nu sunt cu nervii la pământ. Nu m-am confruntat cu situații de genul acesta, dar eu funcționez bine. Am trecut prin multe în viața mea, nu doar în fotbal.

E logic, nu se face, e normal. Dar chiar eu să-l critic pentru asta, când și eu am fost lipsit de eleganță de mai multe ori decât am fost elegant… iartă-mă, dar așa a fost. Acum sunt mai în vârstă și sunt silver fox. Chiar nu ne așteptam la ce s-a întâmplat cu CFR, a fost foarte afectant, având în vedere cum a curs meciul. A fost greu de digerat”.

Munca lui Elias nu este recunoscută din cauza declarațiilor pe care le face Gigi. Cu Reghecampf se întâmpla la fel, doar că Gigi nu ieșea atunci cum iese acum.

Nu fac comparații între antrenori, e o altă situație, dar din punctul de vedere al implicării lui Gigi este identică și cu Gâlcă, și cu Reghe, și cu cei care au urmat, inclusiv cu Elias și Pintilii.

- Mihai Stoica

După primele 23 de etape din Superliga, cei de la FCSB se clasează doar pe locul 11, cu 31 de puncte, și au mari emoții în privința intrării în play-off.

Clasamentul din Superliga

Citește și:
Doar ei au fost alături de olteni! Cine sunt cei doi fotbaliști de la U Cluj care au rămas la sărbătoarea Universității Craiova
Superliga
Doar ei au fost alături de olteni! Cine sunt cei doi fotbaliști de la U Cluj care au rămas la sărbătoarea Universității Craiova
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Petrecerea Craiovei s-a mutat pe malul lacului! Mihai Rotaru, scandări cot la cot cu jucătorii
Superliga
Petrecerea Craiovei s-a mutat pe malul lacului! Mihai Rotaru, scandări cot la cot cu jucătorii
David Matei, interviu alături de părinți: „Îi iubesc, sunt tot ce am!” + „Poate îmi va face o surpriză domnul Hagi”
Superliga
David Matei, interviu alături de părinți: „Îi iubesc, sunt tot ce am!” + „Poate îmi va face o surpriză domnul Hagi”
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (11)
pierpatrat03
pierpatrat03  •  29 Ianuarie 2026, 08:29
Postat de Ovina2025 pe 28 Ianuarie 2026, 21:38

Pai *** cand a stat la facultate dadea buna ziua si la sarma ghimpata de pe gard

Nu , el dădea buna ziua și la săpun !

GIvan1
GIvan1  •  29 Ianuarie 2026, 08:00

Pușcăriaș și bătăuș ! Exemplu pentru societate.

ideclass
ideclass  •  29 Ianuarie 2026, 06:32

Asta lingea lacatele, el nu avea clante pe unde s-a cazat.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează