FOTBAL  »  Superliga  »  DELEGARE

Șeful VAR a fost „reactivat” pe post de secund! » A avut mai multe meciuri în țările arabe decât în Superligă

Lucian Rusandu și Ovidiu Hațegan la CFR Cluj - Metaloglobus
Lucian Rusandu și Ovidiu Hațegan la CFR Cluj - Metaloglobus

Articol de , - Publicat vineri, 30 ianuarie 2026 23:13 / Actualizat vineri, 30 ianuarie 2026 23:26

Ovidiu Hațegan (45 de ani) a fost delegat ca asistent VAR la CFR Cluj - Metaloglobus 4-2, ca ajutor pentru Lucian Rusandu. Ultima apariție în cabina VAR fusese în etapa a 18-a, la partida U Cluj - Universitatea Craiova, disputată pe 1 decembrie 2025, atunci când a fost titularul postului.

Numit șef al VAR în urmă cu un an, mai exact pe 2 iulie 2025, Hațegan a avut mai multe delegări în Arabia Saudită și în Emiratele Arabe Unite decât în fotbalul românesc, deși ocupă o funcție de conducere în arbitrajul intern.

Prima delegare în Superligă după două luni

Fostul „central” din Arad a fost delegat de șeful său direct, Kyros Vassaras, la doar șase meciuri din Superligă. A fost arbitru VAR în etapele 2, 4, 8, 12, 18, plus acum la CFR Cluj - Metaloglobus, ca asistent VAR! Dintre aceste șase partide, patru s-au disputat la Cluj-Napoca, trei dintre ele având-o pe CFR Cluj în postura de gazdă.

  • Sursă video: Prima Sport 1

Ultimul meci la care fusese delegat de CCA înainte de această etapă a avut loc pe 1 decembrie 2025, Universitatea Cluj - Universitatea Craiova, scor 0-0. De atunci și până la partida CFR Cluj – Metaloglobus, Hațegan nu a mai fost delegat în Superligă.

Șapte meciuri pentru Hațegan în străinătate

În schimb, în competițiile externe, Hațegan a fost delegat la șapte meciuri, cu unul mai mult decât în Superligă.

Noul sezon competițional a început pentru el cu două meciuri consecutive în Emiratele Arabe Unite, unde a fost VAR pe 17 și 18 august 2025: Ajman - Al Wahda 0-2 și Al Ain - Al Bataen 2-1.

A urmat un meci în Cupa Prințului din Arabia Saudită, Al Batin - Al Ahli (27 octombrie), apoi alte patru delegări în campionat.

Șeful VAR a fost „reactivat” pe post de secund! » A avut mai multe meciuri în țările arabe decât în Superligă
Ovidiu Hațegan a testat simulatorul VAR. Foto: frf.ro

Două în 2025: Al Taawoun - Al Qadsiah 2-0 (1 noiembrie) și Al Hilal - Al Fateh 2-1 (22 noiembrie), urmate de alte două în 2026: Al Ahli - Al Nassr 3-2 (2 ianuarie) și Al Najma - Al Qadsiah 1-3 (25 ianuarie).

Citește și:
Germania, ELIMINATĂ de Paraguay! Primul mare ȘOC al Campionatului Mondial: desfășurare incredibilă la loviturile de departajare
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Germania, ELIMINATĂ de Paraguay! Primul mare ȘOC al Campionatului Mondial: desfășurare incredibilă la loviturile de departajare
Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov
Tenis
Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov
Naomi Osaka, încă o ținută spectaculoasă pentru un turneu de Grand Slam » Inspirație japoneză la Wimbledon
Tenis
Naomi Osaka, încă o ținută spectaculoasă pentru un turneu de Grand Slam » Inspirație japoneză la Wimbledon
Novak Djokovic nu se aștepta la un asemenea debut la Wimbledon 2026: „Vă rog, merită aplauze în picioare!”
Tenis
Novak Djokovic nu se aștepta la un asemenea debut la Wimbledon 2026: „Vă rog, merită aplauze în picioare!”
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Profit.ro
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează