FOTBAL  »  Superliga  »  LĂCĂTUŞ: "ZAPATA NU TREBUIE PUS LA ZID"

Debut negru

Articol de GSP - Publicat joi, 31 iulie 2008 00:00

Eroarea lui Zapata a fost decisivă aseară. El a greşit la fel de grav şi la începutul sezonului trecut

Începuturile de sezon nu-i priesc goalkeeper-ului de 30 de ani al Stelei. Robinson Zapata are pe conştiinţă golul de 3 puncte al Vasluiului, la o fază la care a scăpat inexplicabil mingea trimisă pe direcţia sa de către Ljubinkovici.
Portarul a comis o eroare gravă şi anul trecut, în cel de-al treilea meci oficial al său la Steaua, cel cu Zaglebie Lubin, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Atunci, Zapata a ieşit pe sub o centrare, iar polonezii au marcat, complicînd soarta partidei. În final, Steaua a reuşit să cîştige cu 2-1 şi să se califice mai departe.

Robinson Zapata, portar Steaua
"Am greşit la acea minge, mi-a scăpat! A luat viteză după ce a atins gazonul. Sper să nu mai facem paşi greşiţi şi să cîştigăm toate meciurile!"

Marius Lăcătuş, antrenor Steaua
"Aşa e mereu: cînd portarul greşeşte, se vede imediat pe tabelă. Dar Zapata nu trebuie acum pus la zid, pentru că astfel de erori apar"

Citește și:
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Liga 2

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Tenis

Dat dispărut, fostul internațional a fost confirmat decedat pe front
Campionate
Dat dispărut, fostul internațional a fost confirmat decedat pe front
Până la Tesle zburătoare, superstarul echipei a apărut cu hypercar-ul de 5 milioane $ și l-a lăsat perplex pe Snoop Dogg
Auto

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”

Comentarii (6)
 •  01 August 2008, 10:11

da este adevarat arthuro si kapethanos sunt 2 varfuri de liga a 2 a la noi badea si cu stancu le da clasa chiar daca nu sunt in forma nu mai vorbim si de neaga oricum este f greu sa faci atacul numai cu dayro si szekely pt ca numai ei au jucat ceilalti (in afara de aparare )cizme toti

 •  31 Iulie 2008, 10:31

ce cauta nicolita in primul 11 cand il ai pe ochirosi si arturo asta nu prea a jucat eu spun ca juca mai bine badea sau bogdan stancu si daca steaua joaca tot asa nici macar pe un loc de uefa nu va termina campionatul dar mite sa se califice in LC lacatusi a gresit doar ca sa luat dupa becali si nu la bagat pe goian in primu 11

 •  31 Iulie 2008, 10:29

Sunt de acord ca Vali Badea este peste Arthuro si Kapetanos.Bogdan Stancu este peste Tiago. Dayro Moreno mi-a placut. Nu e adevarat ca Steaua nu a jucat nimic,astea sunt prostii,dar asa se intampla mereu la noi pt ca steptarile sunt mari.Vasluiul a aratat ca o echipa mare primele 75min pana au inceput sa fragmenteze jocul si sa traga de timp.Insa merita felicitati pentru prestatia lor.Noi cred ca am fost luati prin surprindere si e clar ca nu s-au format culoarele de joc intre jucatori

Vezi toate comentariile (6)
Comentează