FOTBAL  »  Superliga  »  HIZO E DERANJAT DE FAPTUL CĂ STEAUA DĂ VINA PE ARBITRAJ PENTRU ÎNFRÎNGERE

"Haţegan a arbitrat impecabil"

Articol de GSP - Publicat joi, 31 iulie 2008 00:00

Viorel Hizo, antrenorul lui FC Vaslui, a s-a arătat deranjat de faptul că toată lumea a pus accentul pe jocul prost al Stelei şi nu pe evoluţia reuşită a vasluienilor în epilogul primei etape. "Dulăul" a explicat şi secretul succesului echipei sale:

"Victoria a fost una normală. În primul rînd, am avut un turneu în Germania cu 3 echipe de cupe europene, iar jocul nostru a fost bun. Am jucat şi noi cu Beitar ca şi Steaua, iar, deşi roş-albaştrii au cîştigat şi noi am pierdut, jocul nostru a fost mai bun. Am avut şi meciul oficial cu Neftci Baku, care îţi induce o altă stare decît un amical cu Roma. Era clar că sîntem, ca nivel de pregătire, mai buni decît Steaua.  Adversarul a jucat prost datorită evoluţiei jucătorilor noştri, cred că jucătorii mei au alergat cu 30 la sută mai mult decît steliştii, iar determinarea a făcut diferenţa".

Antrenorul Vasluiului l-a apărat pe arbitrul Ovidiu Haţegan, acuzat că nu l-a eliminat pe Ndoye după o intrare dură la stelistul Tiago Gomes.

"Cu o zi înainte ne-a fost prezentată o casetă de către Gheorghe Constantin "Suceavă", în care erau prezentate noile reglementări în arbitraj.  Ndoye a făcut o intrare întîrziată, dar af ost la nivelul solului. Dacă era sus, atunci era de roşu. Avem şi noi cîteva faze pe care le putem reclama, cum ar fi un cot la Temwanjera sau talpa pusă în stomacul lui Ljubinkovici. Cred că a fost un arbitraj impecabil, s-au dat multe cartonaşe galbene, dar Haţegan a procedat bine că a ţinut jocul în frîu. Pe casetă se pot găsi multe decizii controversate, dar la viteza jocului e altceva", a spus Viorel Hizo la televiziunea sportro.

Citește și:
Probleme de ultimă oră cu revenirea lui Reghecampf la FCSB » Becali a răbufnit după ultima cerință a lui Rotaru: „M-am săturat de oameni mici”
Superliga

Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala

Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (15)
 •  31 Iulie 2008, 20:28

Pacat ca n-a aruncat nimeni cu o bricheta ca doar asa putea si steaua sa castige.Amaratii astia nu-i bat nici pe Brasov daca nu-i ajuta arbitrul.

 •  31 Iulie 2008, 18:41

acum un an imi amintesc ca radoi a lovit un atacant de la poli iasi in plina figura, iar mai marele arbitrior balaj nu a dat rosu!!!!!! Era de rosu?????......oare????

 •  31 Iulie 2008, 17:21

Cum adica nu e de rosu cand regulamentul e clar.nu inteleg de ce antrenori astia din romania nu pot fi corecti si cinstiti.sa gandesca cinstit corect indiferent de ce echipa ,jucator e vorba.E de rosu Domnule HIZO.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează