FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Universitatea Craiova, echipa lui Mihai Rotaru, prima reacție după decizia în privința palmaresului: „Mergem la Înalta Curte!”

Mihai Rotaru, acționarul de la Universitatea Craiova/ foto: Ionuț Iordache (GSP)
Mihai Rotaru, acționarul de la Universitatea Craiova/ foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat joi, 05 februarie 2026 15:55 / Actualizat joi, 05 februarie 2026 16:17

Universitatea Craiova, echipa din Superliga, a emis un comunicat oficial, după ce Curtea de Apel Timișoara a respins apelul făcut de CS Universitatea Craiova, clubul de drept public, în cazul palmaresului istoric al Științei.

Pe 23 mai 2017, Tribunalul Dolj a respins cererea CS Universitatea Craiova de a-i fi atribuit palmaresul istoric al Științei, din perioada 1948-1991. Clubul de drept public a mers la Curtea de Apel. Magistrații au respins apelul CS Universității.

Ce înseamnă asta? Palmaresul este la societatea privată FC U Craiova SA, echipa dezafiliată în 2011 și ulterior intrată în faliment. Clubul Sportiv Universitatea Craiova are dreptul la recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Universitatea Craiova a emis un comunicat, după decizia Curții de Apel

„Având în vedere solicitările primite din partea reprezentanților mass-media, precizăm următoarele:

Clubul Universitatea Craiova își menține poziția de a nu comenta deciziile instanțelor de judecată, cu atât mai puțin cele care nu sunt definitive. Așteptăm redactarea și comunicarea hotărârii judecătorești nr. 333/59/2023* și a motivării acesteia, urmând a formula obiecțiunile noastre la Înalta Curte de Casație și Justiție din România.

Așa cum am mai menționat în trecut, reiterăm faptul că, în acest dosar, Universitatea Craiova susține poziția Clubului Sportiv Universitatea Craiova în apărarea palmaresului istoric al Științei.

Suporterilor noștri le transmitem ferm și clar: Știința este bine și perseverentă în a atinge obiectivele pe care le-a avut dintotdeauna, trofee pe plan intern și prezență europeană la cel mai înalt nivel”, a transmis Universitatea Craiova, pe Facebook.

Recapitulare a momentelor-cheie ale procesului:

  • Clubul de drept public CS Universitatea Craiova a cerut în instanță recunoașterea că deține palmaresul clubului alb-albastru din momentul înființării (1948) până în 1991, anul privatizării.

  • În 2017, Tribunalul Dolj a respins solicitarea clubului de drept public, care a făcut apel. Procesul a fost strămutat la Curtea de Apel Timișoara.

  • În 2018, CA Timișoara a decis că „nu există nicio dovadă că reclamanta (n.r. - CS Universitatea) a fost înființată în 1948, ci, dimpotrivă, din actele ei rezultă că s-a înființat în 1991 și a dobândit personalitate juridică în 1995. Nu e nicio dovadă că între reclamantă și echipa de fotbal istorică Universitatea Craiova există identitate sau continuitate” - citat din motivare. A fost o victorie de etapă pentru Adrian Mititelu.

  • CS Universitatea Craiova a formulat recurs, iar acesta a fost admis de Înalta Curte în 2021. Completul de 3 judecători a decis, scor 2-1, rejudecarea cazului „pentru vicii de procedură”.

  • La rejudecare, pe 10 iulie 2023, CS Universitatea Craiova a primit la Curtea de Apel Timișoara palmaresul din perioada 1948 (anul înființării Științei) – 1 februarie 1991 (momentul în care a avut loc privatizarea clubului). În această perioadă s-au câștigat toate cele 4 titluri. A fost, practic, o răsturnare a soluției din prima deliberare, în 2018, când CA Timișoara judecase împotriva clubului de drept public.

  • Avocații FC U Craiova au făcut recurs, iar pe 12 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat decizia din 2023 și a întors procesul la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecare.

  • Acum, la această nouă rejudecare, magistrații au judecat în favoarea societății lui Adrian Mititelu!

Citește și:
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Superliga
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Superliga
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (16)
george.br
george.br  •  05 Februarie 2026, 22:37
Postat de nasty1 pe 05 Februarie 2026, 21:36

Clona stie smecheria / Castiga doar daca suna Lia! :)

:))) Da, da... Lia-Ciocarlia - si ea stie smecheria! Pana-ntr-o zi...

doritor
doritor  •  05 Februarie 2026, 21:58
Postat de Ss21 pe 05 Februarie 2026, 16:50

:)))) aberant, infantilism 100%, explicatii de toata jena! "apartine unor jucatori", inclusiv dinamovistilor Camataru sau Balaci? 1964 - 1990 perioada nationalista nu comunista?! Ma baietasule, nationalisti au fost aia din anii '30 si pana cand au pierdut razboiul mondial declansat tocmai datorita NATIONALISMULUI......nu procesezi ca nu ai habar ce plaga a reprezenat acest nationalism pt care se bat cu caramida-n piept tot felul de ciudati sau de habarnisti! Esti atat de modest incat pt tine nationalist e sinonim cu patriotism! :)))))

Esti SS-ist din partidul fascist al lui Hitler??!!

nasty1
nasty1  •  05 Februarie 2026, 21:36
Postat de george.br pe 05 Februarie 2026, 21:06

N-ar fi nimic iesit din comun, ba s-ar incadra in "normalitatea" romaneasca a ultimelor decenii. Refuz sa cred ca judecatorul Buda e singur in sistem. Sa dea Dumnezeu sa ma insel!

Clona stie smecheria / Castiga doar daca suna Lia! :)

Vezi toate comentariile (16)
Comentează