FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Și-au marcat victoria! Ultrașii din Peluza Sud au venit la stadion în seara meciului Universitatea Craiova - Oțelul

Sursă foto: Facebook Boys Craiova
Sursă foto: Facebook Boys Craiova

Articol de - Publicat vineri, 06 februarie 2026 00:20 / Actualizat vineri, 06 februarie 2026 00:20

Facțiunea „Boys Craiova”, componentă a Peluzei Sud Craiova, a afișat un mesaj în fața stadionului „Ion Oblemenco”, chiar în seara în care formația antrenată de Filipe Coelho a redevenit lider în Superliga, după victoria cu 1-0 în fața Oțelului Galați.

  • Joi, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul depus de CS Universitatea Craiova, clubul de drept public, în dosarul palmaresului Științei. Se revine astfel la decizia luată de Tribunalul Dolj în mai 2017, când clubului de drept public i-a fost respinsă solicitarea de a-i fi recunoscut palmaresul pentru perioada 1948-1991, înainte de privatizarea echipei

  • Palmaresul este la societatea privată FC U Craiova SA, echipa dezafiliată în 2011 și ulterior intrată în faliment.

De-a lungul anilor noi ne-am păstrat credința / 5.02.2026 Justiția face dreptate pentru Știința!”, a fost mesajul afișat de suporteri, la scurt timp după decizia Curții de Apel Timișoara.

Mesaj în fața stadionului „Ion Oblemenco”, după ultima decizie a Curții de Apel Timișoara

La doar câteva ore după decizia Curții de Apel Timișoara, care a respins apelul depus de CS Universitatea Craiova în dosarul palmaresului Științei, ultrașii facțiunii „Boys Craiova” au afișat un mesaj în fața stadionului „Ion Oblemenco”. Aceștia au fost în ultimii ani susținătorii lui FCU Craiova, clubul lui Adrian Mititelu.

Și-au marcat victoria! Ultrașii din Peluza Sud au venit la stadion în seara meciului Universitatea Craiova - Oțelul
Sursă foto: Facebook Boys Craiova

„De-a lungul anilor noi ne-am păstrat credința / 5.02.2026 Justiția face dreptate pentru Știința!”, s-a arătat în mesajul suporterilor. Nu este clar dacă aceștia s-au prezentat în fața stadionului în timpul meciului disputat de CS Universitatea Craiova cu Oțelul Galați în Superliga, sau la scurt timp după finalul partidei. Cert este că nocturna încă era în funcțiune.

Recapitulare a momentelor-cheie ale procesului:

  • Clubul de drept public CS Universitatea Craiova a cerut în instanță recunoașterea că deține palmaresul clubului alb-albastru din momentul înființării (1948) până în 1991, anul privatizării.

  • În 2017, Tribunalul Dolj a respins solicitarea clubului de drept public, care a făcut apel. Procesul a fost strămutat la Curtea de Apel Timișoara.

  • În 2018, CA Timișoara a decis că „nu există nicio dovadă că reclamanta (n.r. - CS Universitatea) a fost înființată în 1948, ci, dimpotrivă, din actele ei rezultă că s-a înființat în 1991 și a dobândit personalitate juridică în 1995. Nu e nicio dovadă că între reclamantă și echipa de fotbal istorică Universitatea Craiova există identitate sau continuitate” - citat din motivare. A fost o victorie de etapă pentru Adrian Mititelu.

  • CS Universitatea Craiova a formulat recurs, iar acesta a fost admis de Înalta Curte în 2021. Completul de 3 judecători a decis, scor 2-1, rejudecarea cazului „pentru vicii de procedură”.

  • La rejudecare, pe 10 iulie 2023, CS Universitatea Craiova a primit la Curtea de Apel Timișoara palmaresul din perioada 1948 (anul înființării Științei) – 1 februarie 1991 (momentul în care a avut loc privatizarea clubului). În această perioadă s-au câștigat toate cele 4 titluri. A fost, practic, o răsturnare a soluției din prima deliberare, în 2018, când CA Timișoara judecase împotriva clubului de drept public.

  • Avocații FC U Craiova au făcut recurs, iar pe 12 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat decizia din 2023 și a întors procesul la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecare.

  • Acum, la această nouă rejudecare, magistrații au judecat în favoarea societății lui Adrian Mititelu!

Citește și:
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
Superliga
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Diverse
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Aici s-a născut Gigi Becali » Satul care nu mai există și drama ascunsă din spatele patronului FCSB: aruncați din vagoanele de vite în mijlocul Bărăganului
Special
Aici s-a născut Gigi Becali » Satul care nu mai există și drama ascunsă din spatele patronului FCSB: aruncați din vagoanele de vite în mijlocul Bărăganului
ANUNȚ Șeful Dacia: M-am întâlnit cu Bolojan și am discutat despre Dacia Striker. Când vine un nou guvern, a doua zi voi fi la ei la poartă - Mihai Bordeanu, director Dacia România
Profit.ro
ANUNȚ Șeful Dacia: M-am întâlnit cu Bolojan și am discutat despre Dacia Striker. Când vine un nou guvern, a doua zi voi fi la ei la poartă - Mihai Bordeanu, director Dacia România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează