FOTBAL  »  Superliga  »  PALMARES CRAIOVA

EXCLUSIV Fostul antrenor al lui Adrian Mititelu, după decizia din dosarul palmaresului: „L-ați judecat, că e nebun, că nu știe ce vorbește...”

Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

Articol de - Publicat vineri, 06 februarie 2026, 10:50 / Actualizat vineri, 06 februarie 2026 10:54

Marius Croitoru (45 de ani), fost antrenor la FCU Craiova în două rânduri, mai întâi în 2022, apoi în 2024, a reacționat în urma deciziei Curții de Apel Timișoara în procesul pentru palmaresul Universității Craiova.

Joi, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul depus de CS Universitatea Craiova, clubul de drept public condus de Pavel Badea, la decizia Tribunalului Dolj in 2017. Clubul sportiv a solicitat să se constante că deține palmaresul echipei istorice de la înființare până în 1991, anul privatizării, dar magistrații nu i-au dat dreptate.

S-a revenit astfel la scenariul în care palmaresul aparține societății private FC U Craiova SA, echipa dezafiliată în 2011 și ulterior intrată în faliment.

Este o victorie majoră pentru Adrian Mititelu, dar una care trebuie confirmată la Înalta Curte, unde va fi judecat probabilul recurs al clubului sportiv.

Marius Croitoru, fost antrenor la FCU Craiova: „L-au judecat pe Mititelu, că e nebun, că nu știe ce vorbește”

Un antrenor trecut pe la actuala echipă a lui Adrian Mititelu, FCU 1948 Craiova, a comentat cel mai recent verdict din procesul palmaresului. Este vorba despre Marius Croitoru, care a fost angajatul lui Mititelu vreme de câteva luni în 2022, apoi în 2024.

„A fost o confirmare pentru cei care mai aveau nevoie. Pentru că sunt foarte mulți care n-au crezut niciodată acest lucru (n.r. - că palmaresul ar fi la echipa din Liga 1). Dar sunt și foarte mulți care cred că cealaltă echipă din Craiova (n.r. - CS Universitatea, din Liga 1) este Universitatea.

Din punctul meu de vedere, această decizie a confirmat ceea ce știau foarte mulți oameni, și de fotbal și iubitori ai Craiovei.

Pentru iubitorii Universității e clar că li s-a confirmat ceea ce știau deja. Este un motiv mare de a sărbători, dar mai este o cale de acces (n.r. - recursul la ÎCCJ). Până la urmă, nu știi ce se poate întâmpla în Justiție decât atunci când ai o decizie finală și irevocabilă.

Dar și această mică victorie devine una mare, pentru că multă lume l-a judecat [pe Mititelu], că e nebun, că nu știe ce vorbește. Până la urmă, lucrurile au fost de partea lui.

Acum, rămâne de văzut ce se va întâmpla și la Înalta Curte. Are și o obligație, să aducă echipa în prima ligă”, a transmis Croitoru la emisiunea GSP Live.

O recapitulare a momentelor-cheie din proces:

  • Clubul de drept public CS Universitatea Craiova a cerut în instanță recunoașterea faptului că deține palmaresul clubului alb-albastru din momentul înființării (1948) până în 1991, anul privatizării.
  • În 2017, Tribunalul Dolj a respins solicitarea clubului de drept public, care a făcut apel. Procesul a fost strămutat la Curtea de Apel Timișoara.
  • În 2018, CA Timișoara a decis că „nu există nicio dovadă că reclamanta (n.r. - CS Universitatea) a fost înființată în 1948, ci, dimpotrivă, din actele ei rezultă că s-a înființat în 1991 și a dobândit personalitate juridică în 1995. Nu e nicio dovadă că între reclamantă și echipa de fotbal istorică Universitatea Craiova există identitate sau continuitate” - citat din motivare. A fost o victorie de etapă pentru Adrian Mititelu.
  • CS Universitatea Craiova a formulat recurs, iar acesta a fost admis de Înalta Curte în 2021. Completul de 3 judecători a decis, scor 2-1, rejudecarea cazului „pentru vicii de procedură”.
  • La rejudecare, pe 10 iulie 2023, CS Universitatea Craiova a primit la Curtea de Apel Timișoara palmaresul din perioada 1948 (anul înființării Științei) – 1 februarie 1991 (momentul în care a avut loc privatizarea clubului). În această perioadă s-au câștigat toate cele 4 titluri. A fost, practic, o răsturnare a soluției din prima deliberare, în 2018, când CA Timișoara judecase împotriva clubului de drept public.
  • Avocații FC U Craiova au făcut recurs, iar pe 12 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat decizia din 2023 și a întors procesul la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecare.
  • Acum, la această nouă rejudecare, magistrații au judecat în favoarea societății lui Adrian Mititelu!
Citește și:
Alibec are rival în Superliga » Jucătorul Craiovei, LIVE pe Counter-Strike a doua zi după meci: „Ce faci, bă, topitule?”
Superliga
Alibec are rival în Superliga » Jucătorul Craiovei, LIVE pe Counter-Strike a doua zi după meci: „Ce faci, bă, topitule?”
Aryna Sabalenka i-a lăsat mască pe reporterii americani: „Pot să spun asta? Am crezut că Badosa e o «cățea»”
Tenis
Aryna Sabalenka i-a lăsat mască pe reporterii americani: „Pot să spun asta? Am crezut că Badosa e o «cățea»”
Cristi Chivu are oferta pe masă! Șefii lui Inter s-au hotărât după 8 luni: ce salariu va avea
Campionate
Cristi Chivu are oferta pe masă! Șefii lui Inter s-au hotărât după 8 luni: ce salariu va avea
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (6)
george.br
george.br  •  06 Februarie 2026, 18:39

Am o mare rugaminte: Dati-i pace tovarasului Doritor, fiti blanzi cu el! I-a promis teutonul ala cu calul balan hrana-apa-energie si s-a sculat patriotismul in el. El saracu' chiar crede sincer in "valorile" alea.:))))

thiamarcos
thiamarcos  •  06 Februarie 2026, 16:35
Postat de doritor pe 06 Februarie 2026, 16:10

Thiam „arcosul„ trage cu sageti otravite din perioada de 5-7 ani a anilor *80 intr-adevar rusinoasa, dar impusa de cresterea dobanzii pe datoria de 18-19% din PIB de atunci. Ce te-ai face acum daca-ti cere sa achiti datoria de peste 60% din PIB actual?! Ai huzurit pe datorie tu si inca 10-20% dintre romani, dar restul din care alti 20% sunt la nivelul saraciei maxime ce crezi ca au facut?! Cat despre succese la fotbal dupa „privatizarea” fotbalului nu-ti e rusine sa vorbesti „activist” sorosist ce esti?

Ce bati campii cu sorosismul? Si cine a vorbit de succese in lumea fotbalului? Esti incoerent. Pur si simplu tu nu intelegi mersul lumii, esti o alcatuire de lozinci imprumutate de la inapoiati ca tine. Incearca sa gandesti si singur, nu doare...

doritor
doritor  •  06 Februarie 2026, 16:10
Postat de thiamarcos pe 06 Februarie 2026, 15:22

Ce bati, ma, campii cu colonialistii p-aici? Ce, tu voiai sa nu facem privatizare, sa ramanem la proprietatea "centralizata" a comunismului? Ti-e dor de painea pe cartela, coada la lapte si friptura de adidasi de pui, nene? Sau de alea maxim doua ore de program tv plin cu omagii partidului si carmaciului? Sau de muncile de "practica" la care erau dusi copiii in timpul scolii? Ma mir ca inca mai exista relicve inapoiate ca tine...

Thiam „arcosul„ trage cu sageti otravite din perioada de 5-7 ani a anilor *80 intr-adevar rusinoasa, dar impusa de cresterea dobanzii pe datoria de 18-19% din PIB de atunci. Ce te-ai face acum daca-ti cere sa achiti datoria de peste 60% din PIB actual?! Ai huzurit pe datorie tu si inca 10-20% dintre romani, dar restul din care alti 20% sunt la nivelul saraciei maxime ce crezi ca au facut?! Cat despre succese la fotbal dupa „privatizarea” fotbalului nu-ti e rusine sa vorbesti „activist” sorosist ce esti?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează