FOTBAL  »  Superliga  »  "VIŞINII" VOR AVEA PARTE DE O CONFRUNTARE DIFICILĂ

Sixto Peralta: “Să avem răbdare”

Articol de GSP - Publicat sambata, 02 august 2008 00:00

Playmakerul lui CFR, Sixto Peralta, ştie cum poate fi bătută Gloria Buzău

Sixto Peralta (29 de ani) e convins că “vişiniii” vor avea parte de o confruntare dificilă duminică, împotriva Buzăului. “Astfel de echipe joacă la Cluj cu 8-9 jucători defensivi. Trebuie să avem răbdare pînă găsim reţeta pentru primul gol. Vom avea un meci mai uşor dacă vom marca rapid”, a prognozat Peralta, mulţumit de faptul că stagiile de pregătire din Austria l-au adus la forma fizică în care îşi poate etala calităţile. “Prestaţiile mele mai puţin concludente din sezonul trecut au fost cauzate de faptul că am ajuns tîrziu la CFR în iarna lui 2008 şi am ratat o bună parte din perioada de pregătire. Între timp am reuşit să mă adaptez la realităţile din fotbalul românesc. Acum sînt mult mai bine din punct de vedere fizic şi nu-mi rămîne decît să dau totul pe teren”, a spus fostul jucător al lui Inter, convins că CFR este ultima lui şansă să se afirme în fotbalul european. “Vreau să-mi duc contractul la sfîrşit cu CFR şi să cresc în ritmul ascensiunii acestei echipe. Am cîştigat titlul, acum jucăm în Liga Campionilor. Ce şi-ar putea dori mai mult un jucător? ”, a încheiat optarul campionilor.

Mulţumit de achiziţii
Peralta a salutat transferurile lui Pereira, Prette şi Oberman. "Sînt jucători tineri, care mai au multe de învăţat. Dar sînt foarte buni şi, cel mai important, au potenţialul de a creşte la CFR. Campionatul e lung şi extrem de dificil. Nu sînt de acord cu Fabbiani care spunea că vom avea parte de o plimbare. Trebuie să luăm în serios fiecare meci din Liga 1", a spus Peralta.

"Ne batem cu Rapid, Dinamo şi Steaua"
Playmakerul "vişiniilor" crede că titlul de campion în acest an va fi o afacere în patru. "Rapid, Dinamo şi Steaua vor fi adversarii noştri în lupta pentru titlu. Am văzut Rapidul jucînd bine cu Bistriţa. De Sousa mi-a spus numai cuvinte bune despre Julio Cesar. Steaua a jucat prost la Vaslui, însă rămîne o echipă mare, pe care nu o poţi ignora", a declarat "Mumo".

Citește și:
Echipe la Polonia - România, în etapa a treia din Liga Națiunilor » Reporterii GSP au ajuns la stadion: primele imagini
Nationala
Echipe la Polonia - România, în etapa a treia din Liga Națiunilor » Reporterii GSP au ajuns la stadion: primele imagini
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Transferul deceniului în handbal » Henny Reistad a fost prezentată la noua echipă
Handbal
Transferul deceniului în handbal » Henny Reistad a fost prezentată la noua echipă
„Salariile sunt cu 20-30% mai mari aici! Poate mai mult!” » Un român stabilit de 7 ani în Varșovia compară Polonia și România: „Ei n-au treabă să muncească”
Special
„Salariile sunt cu 20-30% mai mari aici! Poate mai mult!” » Un român stabilit de 7 ani în Varșovia compară Polonia și România: „Ei n-au treabă să muncească”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (4)
 •  02 August 2008, 13:11

Cel mai bun conducator de joc din Romania. Adevaratul numar 10

 •  02 August 2008, 12:11

nush careva un site p care pot vedea meciu pls.....

 •  02 August 2008, 11:15

"Visinii vor avea parte de o confruntare dificila"! dar ciresii ce vor face? sau poate prunii vor castiga? :) Analfabeti si jenanti puteti sa fiti, ziaristilor-si nu numai pentru greseala asta!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează