FOTBAL  »  Superliga  »  URZICENI - FC ARGEŞ 3-2

Fotbal total

Articol de GSP - Publicat duminica, 03 august 2008 00:00

Unirea Urziceni s-a impus pe final după o partidă în care a fost condusă de două ori

La prima partidă a Unirii de pe teren propriu spectatorii prezenţi pe stadionul Tineretului au avut parte de un spectacol fotbalistic total. Elevii lui Dan Petrescu au început greu partida şi s-au văzut conduşi după numai 10 minute, Kamara profitînd de indecizia fundaşilor centrali ai gazdelor.

Ialomiţenii s-au trezit din şocul primirii golului, iar Frunză (26) a prevestit golul marcat de Mara (30), şut de la 15 metri fără speranţe pentru Boşneag. La nici două minute de la egalare, portarul Unirii, Arlauskis, a scos iar mingea din poartă după o acţiune de efect între Kamara şi Dulcea, ultimul şutînd superb dintr-un unghi imposibil (32).

După ce Dan Petrescu a făcut o şedinţă nervoasă în vestiar la pauză, ialomiţenii au ieşit montaţi de la cabine, iar Raul Rusescu a marcat la prima atingere de balon! Apoi, jucătorii Bursucului au atacat în valuri, avînd nu mai puţin de cinci situaţii clare de a marca, dar, rînd pe rînd, Frunză, Mara şi Rusescu au irosit senin ocazii imense.

În minutul 76, după o fază în care Daniel Bălaşa l-a talonat pe Onofraş în careul de 16 metri, arbitrul Deaconu a fluierat uşor un penalty transformat cu siguranţă de Bogdan Mara. Pînă la final, doar eliminarea lui Dan Petrescu a mai încins atmosfera, iar echipa din Urziceni răsuflă uşurată după o partidă de infarct.

Penalty neacordat
La doar şapte minute de la startul partidei, arbitrul întînirii Alexandru Deaconu nu a acordat o lovitură clară de la 11 metri gazdelor. Lăcustă l-a faultat în careu pe Bilaşco la un duel aerian, dar Deaconu a lăsat jocul să continue. Tehnicianul gazdelor, Dan Petrescu, a explodat, protestînd îndelung la decizia centralului bucureştean.

"Urziceniul a dovedit caracter. Eu aşa numesc ceea ce am reuşit, să revenim de două ori după ce am fost conduşi şi să cîştigăm"
Bogdan Mara, mijlocaş Urziceni

"Numai eu şi cu Dan Petrescu ne dăm seama cît de importantă e această victorie, cred că nici jucătorii nu realizează. Dacă n-am fi învins, am fi intrat în zona periculoasă"
Mihai Stoica, manager general Urziceni

Citește și:
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate

I-au pus oferta pe masă lui Cristi Chivu: 5 milioane de euro salariu, puteri depline!

Fiica lui Jose Mourinho a atras toate privirile la Coachella: „Ce-i cu acel abdomen?”
Stiri extrasport
Fiica lui Jose Mourinho a atras toate privirile la Coachella: „Ce-i cu acel abdomen?”
Omagiul care face înconjurul Italiei » A traversat tot terenul și a făcut un gest care a înmărmurit asistența
Fotbal feminin
Omagiul care face înconjurul Italiei » A traversat tot terenul și a făcut un gest care a înmărmurit asistența
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (12)
 •  04 August 2008, 10:08

FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges! FC Arges!FC Arges! FC Arges! FC Arges!

 •  03 August 2008, 12:36

ma mira titlul articolului : fotbal total.Nu pentru ca nu ar fi fost,dar la prima etapa cu fc timisoara argesul a jucat foarte bine si nimeni prezent nu cred ca s-a plictisit la meci.In schimb gazeta a titrat : "goluri fara fotbal". Rusine pentru asta!!

 •  03 August 2008, 12:16

Nu e pentru prima data, cand antrenorul Dan Petrescu dovedeste ca e un neam prost needucat !!Iar penaltiul a fost acordat gratuit de catre arbitru !

Vezi toate comentariile (12)
Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!