EXCLUSIV „Am crezut că e manevră! Până atunci nu văzusem euro” » Dan Nistor a ajuns la 500 de meciuri în Superligă. Interviu cât o carieră pentru GSP: „Tata m-a învățat o chestie foarte interesantă”

Dan Nistor este mai mult decât un fotbalist! Este un exemplu de perseverență, pasiune și dedicație. De la începuturile modeste pe coclaurii județenei de la Rucărul natal și până la performanțe remarcabile în Liga 1, povestea sa este o carte a ambiției și a voinței de a depăși obstacolele.

Fără un traseu clasic de juniorat, cu muncă de paznic la hotel în satul natal și cu resurse limitate, Nistor a demonstrat că talentul combinat cu determinarea poate duce la rezultate extraordinare, apropiindu-l de recordurile legendare ale fotbalului românesc.

În cei 15 ani de carieră, Dan a trecut prin momente dificile și provocări neașteptate. De la debutul emoționant la Pandurii, la aventuri internaționale și transferuri neașteptate în Liga 1, până la victorii memorabile în cupe și campionate.

Însă fiecare pas, chiar și greșelile, au contribuit la formarea unui fotbalist complet, care a învățat să gestioneze presiunea, rivalitățile și așteptările publicului, rămânând totodată un om cu rădăcini adânci și principii clare.

Astăzi, la 37 de ani, Nistor nu doar că continuă să joace la cel mai înalt nivel, dar privește și spre viitor, pregătindu-se să devină antrenor și să transmită mai departe lecțiile învățate pe teren.

Pasiunea sa pentru fotbal, atenția la detalii, responsabilitatea față de familie și dorința de a fi un model pentru tinerii jucători conturează portretul unui sportiv complet, care a transformat dificultățile în oportunități și a demonstrat că drumul spre legendă nu se măsoară doar în meciuri, ci și în curajul de a urma visul, indiferent de circumstanțe.

VIDEO. Dan Nistor: „Mulți copii trăiesc doar prezentul, nu se gândesc la viitor”

- Dan Nistor, 500 de meciuri în Superligă, o performanță incredibilă pentru tine, pentru fotbalul românesc. La un pas de locul 1, doar 15 meciuri și îl egalezi pe Ionel Dănciulescu. Cum e să atingi borna asta incredibilă pentru un fotbalist?
- Nu știu, e ceva care cu ceva timp în urmă clar nu-mi imaginam că se va întâmpla acest lucru. Am foarte mari emoții, nu știu, probabil o să plâng când se va întâmpla acest lucru pentru că este o performanță destul de notabilă. Sper să ajung la această performanță, să-l ajung pe Danciu și, de ce nu, să o și depășesc.

- 15 ani de la debutul tău. Ai început fotbalul foarte târziu. Te gândeai că o să ajungi atât de important, o legendă practic a fotbalului românesc?
- Nu mă gândeam, să fiu sincer cu dumneavoastră, nu mă gândeam la acest lucru. Știți și dumneavoastră, am început fotbalul undeva la 19 ani. De la 18 la 19 ani am lucrat la un hotel, acolo la mine la Rucăr. Chiar nu mă gândeam, părinții tot îmi spuneau: „Hai, mamă, hai, tată, că trebuie să lucrăm, să avem carte de muncă” și așa mai departe. Știți cum sunt părinții. Nu mă gândeam la acest lucru. Mi-am luat, să zic așa, inima în dinți. Părinții neavând posibilitățile necesare, cum vedeți și dumneavoastră în ziua de azi ce posibilități au unii copii, păcat că nu profită de ele. Mi-am luat inima în dinți și am zis gata, o iau pe drumul ăsta și se pare că a fost bine.

- Poate și faptul că veneai dintr-o familie cu posibilități reduse te-a făcut și mai mult să lupți și să dovedești că se poate?
- Probabil asta m-a motivat foarte tare. Văzând ce posibilități ai putea să-ți dezvolți și că ai putea să-ți dezvolți un viitor foarte frumos după ce te lași de fotbal dacă ești un pic inteligent și am picat pe urme, cred eu că n-o să mai ai nevoie de absolut nimic. Și aici mă refer să nu mai muncești sau ceva de genul ăsta, dacă ești un pic inteligent. Din păcate, mulți copii nu gândesc acest lucru, practic ei trăiesc doar prezentul, nu se gândesc la viitor. Dar sper ca pe această cale să învețe ceva de la mine și cred eu că sunt un exemplu bun de urmat.

Cum arată top 10 prezențe all-time în Superligă

• statistică furnizată de Liviu Manolache (GSP.RO)

„Transferul de la Rucăr s-a făcut pe șapte mingi și un rând de echipament! N-au ajuns toate...”

- Mai ții minte cum a fost când ai intrat prima dată pe teren în prima divizie?
- Pfu, au fost niște emoții foarte, foarte mari. Practic, seara dinaintea meciului n-am dormit, țin minte exact. Am debutat cu Unirea Urziceni, scorul a fost 0-0 la Târgu Jiu, asta n-o s-o uit niciodată. Nici n-am făcut cantonamentul pe vremea aceea cu Pandurii, deci era antrenor Ionuț Badea și cu o seară înainte mi-a spus: „Mâine vei juca titular”. Deci am avut niște emoții de nedescris, nu mă gândeam că se va întâmpla așa ceva, dar încet-încet am trecut peste ele și uitați unde am ajuns.

+44 FOTO

- Tu pornind de unde, de la județeană, nu?
- Eu pornind din Liga a 4-a, practic nefăcând juniorat, nefăcând nimic. V-am zis, lucram la acel hotel, mă chemau prietenii sâmbăta cum se juca la județ, veneau dimineața, mă luau, ne urcam șase inși într-un Logan. Țin minte că nici asta n-am cum să o uit niciodată. Și pe această cale îi salut pe prietenii mei de la Rucăr și abia aștept să-i văd pentru că nu i-am mai văzut de foarte mult timp. Veneau, mă luau de la hotel, plecam la Argeș acolo unde se juca în județ, mă schimbam de hainele cu care lucram, îmbrăcam echipamentul, ieșeam pe teren, dădeam două-trei goluri, două-trei pase și mergeam înapoi acasă. Erau niște chestii foarte frumoase pe care cred că mulți tineri n-au cum să le trăiască în ziua de azi pentru că nu știu ce înseamnă aceste momente, din punctul meu de vedere, senzaționale.

- Ce crezi că te-a ajutat cel mai mult să faci pasul de la județeană la prima divizie, la 500 de meciuri în Superligă?
- Să vă zic că am avut o finală de Cupa României pe județ la FC Argeș. Jucând numai pe coclauri și pe eu știu ce terenuri mai rele și intrând acolo pe gazonul ăla și văzând gazonul verde, era soare afară, gazonul era impecabil. Am zis: „Dacă aici nu reușesc, înseamnă că nu am cum să nu reușesc în viață”. Practic acolo a fost, să zic așa, urcușul meu în fotbal și mă simt destul de bine.

- Transferul la Târgu Jiu cum s-a făcut? Cine a avut ochi să te aducă?
- Domnul Eugen Pârvulescu, care în prezent este președinte la Csikszereda. M-a văzut la Mioveni, că eram împrumutat de la Internațional Curtea de Argeș. A zis: „Am un copil acolo care-mi place foarte mult de el”. Transferul de la Rucăr să zic așa s-a făcut pe șapte mingi și un rând de echipament, dar n-au fost în totalitate nici mingile, nici echipamentul, din păcate, la acea vreme. Deci o totală poveste haioasă, dar de transferul meu Eugen Pârvulescu s-a ocupat și a avut un ochi foarte, foarte bun.

„Am pus banii sub pernă și toată noaptea n-am dormit! Până atunci nu văzusem euro, vă dau cuvântul de onoare”

- Ce i-ai spune lui Dan Nistor, cel care a debutat în Liga 1?
- Nu știu ce i-aș spune, e o întrebare foarte grea. I-aș spune că n-aș fi crezut că voi ajunge aici vreodată. Sincer vă spun, cu mâna pe inimă nu mi-am imaginat să fiu cel mai longeviv jucător din Liga 1, să am cele mai multe meciuri din istoria Superligii. Chiar nu m-am gândit la acest lucru și nici acum vă spun sincer că nu mă gândesc cum, când se va întâmpla acest lucru, cum voi reacționa.

- Când ai văzut primul salariu, cum a fost?
- Și asta e o poveste foarte interesantă. Am plecat la acea vreme cu Internațional Curtea de Argeș la Herculane în cantonament. La Internațional era președinte domnul Marinescu și mi s-a oferit un salariu de 800 de lei pe lună, iar la semnătură mi s-a dat suma de 5.000 de euro. Până atunci nu văzusem euro, vă dau cuvântul de onoare. Nu e nicio rușine... Nu era cum au copii din ziua de astăzi și cu Louis Vuitton.

+44 FOTO

- Da, da...
- Venind de la Rucăr și o sumă așa de mare la semnătură, mi s-a părut ceva suspect. Am pus banii sub pernă și toată noaptea n-am dormit. Am stat cu banii sub pernă așteptând să se facă ziuă, m-am dus la poștă și am trimis banii părinților mei pentru că am crezut că cineva vrea să-mi facă o manevră. Să vină peste mine în cameră și să-mi ia banii. Tot îl sunam pe taică-meu și-i spuneam: „Uite, președintele a zis să semnăm pe cinci ani”. Taică-meu zicea: „Nu pe cinci ani, că e prea mult”, dar în cele din urmă am semnat pe cei cinci ani și cred eu că mi-a fost de bun augur.

- Cel mai frumos moment sau cel mai plăcut meci dintre toate?
- Sunt multe. Victoriile contra FCSB-ului, Steaua, că eu îi numesc Steaua. Victoriile contra CFR-ului. Calificarea cu Pandurii într-o grupă europeană, vicecampioni ai României. Câștigarea Cupei și Supercupei cu Craiova. Au fost multe momente frumoase de-a lungul carierei, sper să mai trăiesc asemenea momente pentru că eu cred că voi mai avea șansa la aceste momente.

30 de fotbaliștidin întreaga istorie a fotbalului românesc au peste 400 de meciuri jucate în Superligă. Dintre ei 5 sunt încă activi: Dan Nistor (U Cluj), Mario Camora (CFR Cluj), Ciprian Deac (CFR Cluj), Ionuț Larie (Farul) și Alexandru Mateiu (Petrolul)

„O să zică lumea că sunt rasist, că românii sunt nu știu cum... Nu am făcut față, e foarte simplu”

- Vicecampion cu Pandurii. Perioada aia fabuloasă a ta de la Târgu Jiu, chiar dacă era o echipă mică de provincie, te-a ajutat și mai mult? Nu era haosul Bucureștiului.
- M-a ajutat, dar în același timp am făcut și o greșeală foarte mare. Având un salariu destul de mic acolo, a venit acea ofertă de la Evian în Franța și, cum fac marea majoritate a fotbaliștilor, se gândesc la chestia financiară, ceea ce consider că am greșit. Practic cred că aia e cam singura greșeală pe care am făcut-o de-a lungul carierei mele! Nealegând partea fotbalistică, că am avut și altă ofertă din Spania. Eram foarte bine la acel moment, eram convocat și la echipa națională foarte des, chiar jucam și titular și, din păcate, am ales partea financiară, ceea ce la momentul acela nu a fost bine. Am regretat ulterior, dar asta face parte din lumea sportului. Ce să facem...

- Ce a fost cel mai greu acolo în Franța?
- O să zică lumea că sunt rasist, că românii sunt nu știu cum. Dar eu știu ce s-a întâmplat acolo. Drept dovadă că echipa nu mai există. Era un fotbal foarte, foarte fizic, ceea ce pe mine nu m-a ajutat deloc, eu fiind un fotbalist tehnic. Era multă forță, multă alergare, deci erau toate elementele care nu prea mă ajutau pe mine. Probabil de aceea nu am reușit acolo, plus că nivelul era foarte, foarte mare. Nu mi-e rușine să recunosc sau să fiu penibil, să zic așa, că nu s-a acomodat domne. Nu, erau ăia mai buni ca noi și ăsta era adevărul, nu trebuie să ne ascundem. Erau mai buni ca mine și nu am făcut față, e foarte simplu.

- În cazul tău, n-a fost vorba nici de fițele astea de fotbalist vedetă plecat din România: „Mă duc eu acolo, le arăt eu ălora cine sunt eu”?
- Nu, și nici n-am avut nici destule șanse. Practic am jucat decât, dacă nu mă înșel, șase meciuri sau ceva de genul ăsta, foarte, foarte puțin. Pentru că băiatul antrenorului m-a adus acolo și era, să zic așa, înnebunit după mine: „Vino aici că o să joci, că nu știu ce”. Știți cum e, îți mai spală creierul unul, altul. Și spui că tot ce zboară se mănâncă, dar nu... de fapt nu este așa. Și asta a fost să fie. V-am zis, acest lucru îl regret foarte mult. Puteam să aleg partea fotbalistică, partea sportivă. Dar omul învață din greșeli și pe viitor sper să fie bine.

„N-aveam preparator fizic, medic, absolut nimic. Jucam tenis de câmp și noi ne numeam fotbaliști profesioniști!”

- La reîntoarcerea la Târgu Jiu, era Edi Iordănescu antrenor?
- Da, era Edi Iordănescu. Am avut o relație senzațională cu el. Au fost niște probleme financiare și acolo, am terminat pe locul 3, dacă nu mă înșel. Cred că dacă nu erau acele probleme financiare, 100% făceam lucrurile mult mai bine. Din păcate, au fost anumite chestii, să zic așa, politice.

- Cum se întâmplă la noi...
- Îmi aduc bine aminte, nu jucam acasă, jucam la Severin pentru că se făcea noul stadion și au fost multe lucruri care n-au fost la locul lor, din păcate. Pentru că eu cred că Târgu Jiu merită o echipă de fotbal în Liga 1. Din păcate au un stadion extraordinar, nu au echipă de fotbal. Nu știu, sper ca pe viitor să-și refacă echipa care era. E mai greu să o facă, dar măcar să aibă echipă în Liga 1, pentru că cred eu că e un oraș destul de important și a făcut destul de multe lucruri frumoase pentru fotbalul românesc.

- A urmat apoi pasul la Dinamo. Cum a fost trecerea de la Pandurii la Dinamo și ce amintiri ai din perioada aia, cum a fost să joci pentru Dinamo?
- Păi au fost opt luni foarte grele pentru că am avut o, să zic așa, o ceartă, cu ghilimelele de rigoare, cu domnul Narcis Răducan, pe atunci președinte la Târgu Jiu. Nu m-a lăsat să plec, mi-am băgat memoriu și practic vreo șapte luni sau opt luni de zile am stat cu, țin minte, Florin Acsinte și jucam tenis de câmp, pentru că nu ne lăsau să mergem la antrenament, să...

+44 FOTO

- Serios?
- Da, da. Erau alte reguli atunci. N-aveam preparator fizic, n-aveam medic, n-aveam absolut nimic. Practic jucam tenis de câmp și noi ne numeam fotbaliști profesioniști. Iar ei credeau că sunt o echipă de profesioniști. Am trecut cu bine peste, am fost puternic. Nu vreau să spun că el are vina sută la sută, Narcis. Dar cred eu că putea să se... să se comporte altfel cu mine, ținând cont că am avut o relație foarte bună.

- Dar, nu se puteam...
- Nu-i port nicio pică, îl respect, dacă mă întâlnesc cu el îl salut, n-am nicio problemă și chiar m-am întâlnit cu el și l-am salutat. Dar nu știu, cred că ar trebui să fim un pic mai buni pentru că astfel de discuții, de chestii nu-și au rostul. Pentru că vedeți și dumneavoastră ce se întâmplă în lumea asta și apar fel de fel de nenorociri. Azi sunt cu dumneavoastră aici, mâine poate, nu știu, se întâmplă ceva, o nenorocire și cred că ar trebui să fim mai buni.

- Doamne ferește!
- Da, Doamne ferește! A fost o perioadă foarte grea. Practic, să zic așa, am trecut de la țară la oraș, la Târgu Jiu la Capitală. Deci a fost ceva foarte greu. Te oprea lumea pe stradă, nu eram obișnuit cu lumea aceasta. Nu prea îmi plăcea și am rămas surprins plăcut la a doua etapă sau, dacă nu mă înșel, la a treia etapă după ce am debutat la Dinamo, am fost pus și căpitan de Ioan Andone. Deci vă dați seama ce a fost în vestiarul acela, eu venind de la Târgu Jiu, plus că erau jucători consacrați și l a două etape sau la trei etape după ce am ajuns la București să fiu căpitanul lui Dinamo, a fost ceva senzațional.

„Se cred mari și tari, dar dacă aș spune anumite chestii i-aș face pe unii să pară foarte mici”

- Și pe tine nu te-a furat mirajul ăsta al Bucureștiului, cum zicea Sorin Cârțu, „Capitala fură fraierii”?
- Nu! Eu am avut noroc și cu soția mea, care a fost tot timpul lângă mine. Nu aveam nici permis de conducere și practic ea mă ducea la antrenament, ea mă lua. Plus că era foarte apropiată de mine. Plus că pe parcursul acestei etape a mele la Dinamo a venit și băiatul meu și practic lucrurile s-au așezat așa cum ar trebui să fie.

- Cu Dinamo ai ratat titlul...
- Am fost aproape să câștigăm campionatul. Am intrat în acel play-off după ce a plecat Ioan Andone, a venit Cosmin Contra. Mai aveam trei etape din acel campionat, am câștigat toate trei meciurile, am intrat în play-off și am făcut acel egal 2-2 la Severin cu Craiova. Am terminat pe locul 3, după care știți cum e la fotbal.. Apar tot felul de atotștiutori și am fost trimis la CFR Cluj.

- Ai venit la Cluj, dar la rivala echipei actuale, la CFR Cluj.
- Da, la CFR Cluj. Practic am fost obligat, multă lume nu știe asta, dar ce pot să... Lumea m-a înjurat că sunt nu știu cum, că nu știu cum. Dar dacă aș putea să le spun pe toate, ar fi... ar fi ceva incredibil.

+44 FOTO

- Greu și ca fotbalist așa?
- E greu pentru că sunt foarte, foarte multe dedesubturi. Dacă aș spune anumite chestii i-aș face pe unii să pară foarte mici. Și ei, de fapt, se cred mari și tari, dar i-as face să pară mici. Și cu tot cu argumente, cu dovezi, cu tot ce vor ei. Dar prefer să fiu băiatul ăla de la țară, simplu, și să-mi văd de treaba mea.

- Ulterior, două trofee, cum ai spus și tu: Cupa și Supercupa la Universitatea Craiova, după care transferul aici la U Cluj, unde pare că te simți din nou foarte, foarte bine.
- Nici acea finală cu CFR, cu Craiova, nu pot să o uit, pentru că s-a întâmplat în niște condiții anormale, incredibile. Mai aveam un meci de jucat contra celor de la Astra, s-a amânat acel meci pe motiv de COVID, am plecat către Giurgiu, am venit înapoi, a fost tot o bătaie de cap. Iar cu trei ore înainte de meci să aflăm că meciul se va juca ca și cum ar fi finală de Cupa României. Pe noi practic ne ajungea și un egal eram campioni. Plus că nu erau suporterii, era acea problemă cu COVID-ul. Cred eu că dacă aveam suporterii de partea noastră, altfel era istoria acelei partide. Dar asta este, trebuie să învățăm din greșeli, să fim mai responsabili și să fim sănătoși.

Nu știu dacă aș spune de un antrenor, poate s-ar supăra celălalt. Au fost mulți, foarte, foarte mulți antrenori care m-au inspirat așa din, să zic așa, din istoricul lor. Uite, aș putea să-l pun pe nea Petre Grigoraș, pentru că a fost și începutul carierei mele de fotbalist. L-am prins la Târgu Jiu și mi-a zis anumite chestii care pe parcursul carierei s-au adeverit. Pentru că a jucat și dânsul fotbal și știe foarte bine cum se mănâncă acest fenomen. Practic mi-a zis niște lucruri care 90 la sută a avut perfectă dreptate. Și așa s-a întâmplat. Și uite, sunt aici în fața dumneavoastră și mâine-poimâine o să fiu cel mai longeviv jucător din Liga 1, o să am cele mai multe meciuri, ceea ce e incredibil, nu pot să cred nici acum!

Dan Nistor, mijlocaș U Cluj

„De ce n-am avut accidentări? Sunt de la țară, am o genă nativă!”

- Vorbind de sănătate, până anul ăsta când ai lipsit o perioadă bună din cauza unei accidentări, ai fost „bombardier”, ca să zic așa. Cum ai reușit atâția ani să n-ai nicio accidentare dură, gravă?
- Nu știu, probabil și chestia asta că-s de la țară... Gena mea e o genă nativă și poate și din cauza asta, să zic așa, nu apar accidentările. Referitor la această accidentare, am făcut eu niște... Am vrut eu să joc în cantonament, nu știu ce am vrut să demonstrez în meciurile amicale. Nu cred că era cazul pentru acest lucru. Îmi reveneam mult mai de devreme, dar v-am zis că nu e nimeni perfect și facem greșeli pentru că, dacă nu am greși, am fi perfecți și nu cred că există persoană pe pământul acesta să fie perfectă.

- Corect.
- Îi mulțumesc lui Dumnezeu că n-am avut probleme foarte mari, nu știu, gen picioare rupte și așa mai departe, tot felul de accidentări din astea grave. Pentru că având o vârstă destul de înaintată, mi-ar fi foarte, foarte greu să-mi mai îmi revin la vârsta asta și practic cred că cariera mea s-ar încheia. Dar sper să fiu sănătos și să joc cât mai pot, pentru că cred eu că mai pot destul de bine să o fac și cred că o să mai joc ceva timp.

- Pe parte de nutriție, alimentație, e ceva ce nu există în meniul tău? Mănânci orice?
- Orice, sincer vă zic orice. N-am tentă de îngrășare, n-am tentă de nimic. Fac o cură, dacă pot să-i spun o cură între vacanțe: nu beau alcool. De exemplu până la vară, acuma o pauză, nu beau... Fac chestiile astea foarte, foarte des.

- Și când o reiei nu o duci în extrema cealaltă.
- Nu, nu. Merg în vacanță... Nu prea îmi place să zbor cu avionul, că mi-e foarte frică de avion. Mergând la Rucăr pe la mine sau, nu știu, pe aici pe lângă Cluj, prin zona Maramureșului sau și așa mai departe. Am foarte mulți prieteni și mai te invită la un șpriț, la o pastramă, la un grătar și mai stai cu ei, mai povestești, mai îți aduci aminte de copilărie și lucrurile sunt destul de frumoase și de bune.

„Anii sunt doar un număr și nu contează că mă mai fac ăștia dinozaur, bătrân, pensionar”

- La 37 de ani, de unde mai găsești motivația, dorința de a veni la stadion, dorința de a pleca printre ultimii?
- Nu știu, poate și să-i demonstrez fiului meu. Aș vrea să-i demonstrez că încă se mai poate și la vârsta asta, că anii sunt doar un număr și nu contează că mă mai fac ăștia dinozaur, bătrân, pensionar și așa mai departe. Am auzit tot felul de porecle, dar chiar nu mă deranjează, din contră, mă ambiționează foarte tare. Eu nu mă înjur cu ei, doar le demonstrez pe dreptunghiul verde și atât, în rest n-am ce să le spun. Nu știu, mă simt foarte bine și practic dimineața, seara, am numai fotbal în cap. Plus că acuma m-am apucat și de școala de antrenori și sper să fiu un antrenor bun și să-mi ajut echipa să facă lucruri bune.

- Te enervează când îi vezi pe cei mai tineri că nu sunt la fel de implicați ca „dinozaurii”, cum ziceai tu?
- Da, mă enervează și le spun zi de zi, dar vă dați seama ce e în capul lor, ținând cont de ce tehnologie este acum și, nu știu, mi se pare ceva ireal să ai 16-17 ani, să joci la Liga 1 și tu să, nu știu, dau un exemplu, să nu mergi în sală sau să vii să stai toată ziua pe telefon.

- Da...
- Chestiile astea vin! Gagici, mașini, nu știu, elicoptere, avioane și așa mai departe. Ăstea vin pe parcurs dacă ești un pic echilibrat și îți faci cursul vieții așa cum trebuie, dar din păcate, marea majoritate dintre ei și aveți exemple nenumărate... Dar pe mine altă chestie mă deranjează.

- Așa.
- Marea majoritate a jucătorilor care termină regula asta cu Under 21, practic dispar, nu mai joacă nici la ligile inferioare. Deci cred că problema nu este la mine, la dumneavoastră, la antrenor, problema cea mai mare este la ei. Cred că ar trebui să-și pună mult mai multă ordine în gânduri, în viața lor ce fac zi de zi. Probabil și anumite persoane care sunt lângă ei și probabil le dau sfaturi proaste. Poate fi și asta un impediment ca ei să nu ajungă unde își doresc ei foarte mult. Pentru că ce se întâmplă în zilele noastre, n-am putut să avem... Mă refer aici la partea financiară, la ce bani se vorbesc în zilele de azi. La cele cinci campionate cele mai puternice din Europa. Să ajungi în Anglia, Italia, Germania, Spania, Franța e ceva... un român să ajungă acum mi se pare foarte, foarte greu.

+44 FOTO

„Tata m-a învățat o chestie foarte interesantă! Eu așa am fost crescut”

- Când te uiți la tinerii din ziua de azi și vezi că au un adevărat parc auto în parcarea stadionului, și tu veneai cu o Dacie înghesuit cu alți colegi la Liga 1 poate, n-ar trebui să fie și ăsta un semnal de alarmă pentru ei că nu așa se poate face performanță?
- Tata m-a învățat o chestie foarte interesantă. Mi-a zis: „Bă tată, e foarte, foarte important e să ai număr la casă”. Adică când îți vine corespondența sau primești un colet: strada cutare, adresa cutare. Din păcate, pentru ei sunt mai importante, nu știu, hainele, mașinile. Pentru mine așa am fost crescut și nu cred că e un lucru rău ăsta.

- S-au schimbat vremurile, dar...
- Da, dar trebuie să ai unde să-ți vină corespondența pe primul loc. După care restul. Eu la Târgu Jiu mergeam cu Dacia 1300. Era un fin de-al meu care mă ducea de la Rucăr până la Târgu Jiu. Vă dați seama, cu Dacia 1310 făceam patru ore, cinci ore... Dacă le spun la copii acuma, zic: „Lasă-mă pe ăsta, dă-l în....”.

- Ești la U Cluj acum. Cum e, cum te-a primit orașul după ce ai jucat la CFR? O rivalitate mare între cartiere, să le numesc așa, ca în București. Cum e Clujul pentru tine ca oraș?
- Păi în primul și în primul rând e un oraș foarte, foarte scump, mai scump ca Bucureștiul! Ăsta este adevărul. Prima dată nu m-au primit așa bine, ținând cont că am fost la CFR, dar pe parcursul evoluțiilor mele cred eu că lucrurile au stat bine. Mi-am făcut foarte mulți prieteni aici, cred și sunt sigur de acest lucru, suporterii mă iubesc, mă iubesc foarte tare. Deci s-a creat, să zic așa, o familie aici, o familie unită.

- Sunteți pe loc de play-off, e situația bună.
- Unde a fost clubul ăsta și unde e acum e o creștere imensă. Și aici mă refer la tot! La infrastructură, la stadion, la gazon, la suporteri, la tot, la toate compartimentele. Și asta nu ne face decât să fim bucuroși, fericiți. Plus că s-a calificat clubul după, nu știu, 50 și ceva de ani într-o cupă europeană. Deci lucrurile merg din ce în ce mai bine. Am pierdut și acea Cupă, din păcate, la penalty-uri. Practic ne macină și în ziua de astăzi acest lucru, dar cred eu că lucrurile sunt pe făgaș normal și vor fi din ce în ce mai bine.

„Mihai Rotaru m-a dat afară în ultima zi de mercato! Soția a început să plângă”

- Mai ai un an de contract cu U Cluj.
- Da, din vară mai am încă un an. Să sperăm că voi fi sănătos și cine știe, voi mai prelungi sau, eu știu...

- Final de carieră aici? Peste doi, trei, patru ani, cât mai poți?
- Asta n-am de unde să știu. V-am zis că dacă apare o accidentare destul de serioasă nu poți să spui ce se întâmplă. Mă simt foarte, foarte bine. Nu știu, cred că mai pot juca doi ani, trei ani, cred că mai pot juca. Da, mi-aș dori să-mi închei, de ce nu să-mi închei cariera aici? Pentru că mi-am dorit destul de mult acest lucru să vin.

- Cum a fost transferul ăsta?
- Am venit în ultima oră! Să mai dau ceva din casă, mie îmi place să fiu un tip corect! Am semnat cum ar veni cu trei zile înainte să se termine perioada de transferuri, cu Craiova pe încă trei ani. Și în ultima zi mi s-a zis că nu mai au nevoie de mine. Adică vă dați seama ce s-a întâmplat.

- Serios?!
- Da! Aici am avut singura opțiune, bine era și timpul foarte limitat. Îi spun seara soției mele: „Dimineața plec la Cluj, gata, reziliem cu Craiova și nu mai...”. Soția a început să plângă, s-a speriat: „Cum adică, că ai semnat cu câteva zile înainte, ai semnat prelungirea!”. „Da, m-a sunat domnul Rotaru și mi-a zis că nu mai are nevoie de serviciile mele”. OK, nu sunt tipul să stau, să-mi dea toți banii că dacă nu, nu plec. Nu! Dacă ești fotbalist de valoare și ai „cojones”, să zic așa, pleci, nu contează. Dacă ești bun, nu-ți trebuie bani, nu-ți trebuie nimic. Te duci și te iau, ai 7.000 de oferte.

„Știți cum sunt femeile, sunt mai fricoase așa, mai emotive de fire”

- Greu pentru soție să fie alături de tine în toate momentele astea sau să plece după tine în diferite orașe? Cum e pentru familia unui fotbalist?
- E greu! Ea neavând niciun job, nimic, e foarte greu. Se ocupa de copil, de Matteo. Era înscris la grădiniță, deci era foarte greu să facem mutarea. Plus că ea e și o fire mai așa, mai timidă, mai fricoasă. „Te duci la U Cluj, ce faci, retrogradezi de acolo?”. Zic: „Stai, dragă, liniștită că nu o să retrogradeze nimeni, totul e sub control, stai liniștită că nu se va întâmpla lucrul acesta”. Și chiar povesteam cu ea, îi spuneam: „Uite, vezi? Plângeai și făceai ca toate alea că retrogradăm și ce facem și ce facem cu copilul”. Da, știți cum sunt femeile, sunt mai fricoase așa, mai emotive de fire.

- Ne poți spune...
- Mă bucur că m-au dat cei de la Craiova afară, că practic ăsta e cuvântul! Mă bucur foarte mult, au făcut cea mai bună alegere pentru mine că m-au dat afară. Nu le port pică, ură sau ceva de genul ăsta, nu, nicidecum. Plus că fac lucruri minunate aici și cu siguranță voi face lucruri în continuare frumoase.

- Legat de echipa națională, te deranjează sau ești dezamăgit că ai puține selecții. Doar șase.
- Cred că aș fi putut să am mult mai multe. Dar așa a fost perioada aceea, au fost anumite... Semne de întrebare ale mele pe care nu vreau să le mai deschid, să-mi mai aduc aminte. Am văzut multe chestii și chiar poți să punctez, dar nu vreau, că nu vreau să mă mai atace tot felul de hateri și așa mai departe. E bine să fie așa, sănătate la toată lumea, că așa e cel mai important.

+44 FOTO

„Băiatul meu, Matteo are un foarte mare dezavantaj: e copilul lui Nistor! Știți cum vorbesc părinții...”

- Matteo îți calcă pe urme?
- Pe zi ce trece e mult mai bine, adică și la antrenamente. Practic acum îl las singur, nu mă mai duc... Înainte mă mai duceam la antrenamente. Nu sunt genul de părinte să pun presiune pe el: „Fă pasă în stânga, fă pasă în dreapta”, cum văd la marea majoritate a părinților.

- Da, da. Clasic...
- Din cauza aceasta mulți copii se pierd pe parcurs, pentru că părinții îi pun prea mare presiune pe ei și îi pun să facă lucrurile mult, mult prea mecanic. „Dă pasă în stânga, dă pasă în dreapta, vezi că ai om în spate, vezi...”. Avem un antrenor acolo la Academie și cred că ar trebui să-l lăsăm pe el să-și facă treaba, pentru că de aia e angajat și cred eu că știe foarte bine ce are de făcut.

- Ce joacă?
- Mijlocaș stânga, mijlocaș central și fundaș stânga. Acum vedem. Important este să fie sănătos, nu pun presiune pe el, v-am zis și mai devreme, nu mă duc la antrenamente să mă vadă pe acolo, să aibă emoții sau ceva de genul ăsta, nu, nicidecum. Când pot să merg la meciuri sau la antrenamente, cu mare drag mă duc și o fac, dar mă duc foarte, foarte rar. Pentru că e mai bine așa.

- Avantajul lui e că te are pe tine și poate să primească cele mai bune sfaturi de la tine, trecând prin viață, tu neavându-le în momentul respectiv.
- Are avantaje și, din punctul meu de vedere, și un foarte mare dezavantaj: pentru că e copilul lui Nistor! Știți cum vorbesc părinții, copiii și așa mai departe... Că-l bagă, că nu știu ce, că nu știu cum. El fiind 2017 joacă la 2015, deci cu doi ani mai mari joacă la juniori. Deci nu cred că joacă pe pile sau ce povestesc părinții sau ce mai zic pe acolo, că nu prea mă interesează.

- Nu ești atât de influent!
- Nu-i bag în seamă! Îi las să vorbească. Deci cred că o face bine dacă antrenorul de acolo l-a chemat la o vârstă mai mare, cred eu că își face treaba bine și sper. Dar îmi place foarte mult de el pentru că îi place foarte mult și școala. Ceea ce din păcate mie nu mi-a plăcut. Și lui îi place foarte mult.`

„Sper să nu fiu la fel de vulcanic cum sunt ca și fotbalist”

- Spuneai la începutul interviului că un fotbalist, dacă e puțin atent, dacă are grijă, la finalul carierei se rezolvă, ca să spun așa, pe viață. Tu de-a lungul anilor ai făcut ceva investiții?
- Din punctul acesta de vedere sunt bine, să nu zic foarte bine, că după aia cine știe ce se întâmplă. Dar sunt bine. Am făcut niște afaceri cu imobiliare, sunt bine. Pe chestia asta n-am niciun fel de problemă și totul e sub control.

- E un lucru bun.
- Am avut oameni de la care să învăț și uitați unul dintre ei, că sper să-l depășesc, oricum e prietenul meu, Danciu m-a învățat niște chestii foarte interesante. De exemplu asta cu imobiliarele: „Investește în apartamente, cumpără-ți apartamente”. Asta am făcut-o, pentru că noi fotbaliștii practic nu prea știm să facem alte lucruri în afară de acest lucru. Să te bagi în afaceri nu știu de care, nu prea cred eu că își are sensul, pentru că poți să rămâi fără bani și muncești o viață și după aia va fi greu.

- Cum o să fie antrenorul Dan Nistor? Cum îl vezi?
- Sper să nu fiu la fel de vulcanic cum sunt ca și fotbalist! Scopul meu ca antrenor este să-i învăț pe fotbaliști să nu facă greșeli pe care le-am făcut eu. Practic pe care le mai fac totodată pe terenul de fotbal. Mai gesticulez, mai dau din mâini, mai arunc câte o vorbă din aia la locul ei. Deci sper să fiu mult mai echilibrat ca antrenor și cu siguranță, cu experiența mea, sunt convins că îi voi ajuta pe marea majoritate a jucătorilor.

Cum arată cariera lui Dan Nistor în Superligă

• statistică furnizată de Liviu Manolache (GSP.RO)