SPORTURI  »  FORMULA 1  »  FORMULA 1

Continuă controversele, înaintea noului sezon de Formula 1 » Ce spune Max Verstappen: „Să-i lăsăm pe ei să fie Formula E”

Continuă controversele, înaintea noului sezon de Formula 1 » Ce spune Max Verstappen: „Să-i lăsăm pe ei să fie Formula E” // foto: Imago
Continuă controversele, înaintea noului sezon de Formula 1 » Ce spune Max Verstappen: „Să-i lăsăm pe ei să fie Formula E” // foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 18 februarie 2026 17:28 / Actualizat miercuri, 18 februarie 2026 17:28

Al doilea test premergător sezonului de Formula 1, organizat în Bahrain, vine la pachet cu alte controverse. Max Verstappen, cvadruplu campion mondial în Marele Circ și-a reiterat criticile la adresa noilor regulamente din Formula 1, afirmând că acestea seamănă cu „Formula E pe steroizi” și că nu îi place să piloteze monopostul pentru 2026.

Aceste comentarii vin în contextul în care unitățile de putere din F1 vor depinde mai mult de energia electrică, cu o distribuție de aproape 50-50 între motorul cu ardere internă și cel electric. Acest lucru înseamnă că recuperarea energiei din baterie va juca un rol mult mai important în timpul curselor.

O consecință ar putea fi necesitatea ca piloții să schimbe într-o treaptă inferioară pe liniile drepte pentru a conserva energia, o tehnică similară cu cea din Formula E, unde piloții încetinesc deliberat pentru a economisi bateria înainte de a lansa atacuri decisive spre finalul cursei.

Max Vestappen: „Formula E să rămână Formula E”

Verstappen se opune vehement acestor schimbări. Întrebat miercuri dacă mai mulți piloți din Formula E ar putea ajunge în F1 datorită experienței lor în managementul bateriei sau dacă acest campionat electric ar putea deveni o rampă de lansare, pilotul Red Bull a răspuns: „Ei bine, să sperăm că nu”.

„Nu mă refer la piloți, pentru că sunt mulți piloți buni acolo care s-ar descurca foarte bine și aici. Dar nu vreau ca noi să ne apropiem de Formula E. Vreau să stăm departe de asta și să rămânem Formula 1. Deci, să nu mărim bateria. De fapt, să scăpăm de ea și să ne concentrăm pe un motor bun, iar Formula E să rămână Formula E, pentru că despre asta este vorba în acel campionat”, a completat batavul.

„Sunt sigur că noua mașină, din ce am văzut și am vorbit cu unii prieteni de-ai mei de acolo, va fi, de asemenea, o mașină foarte interesantă. Dar să-i lăsăm pe ei să fie Formula E, iar noi ar trebui să rămânem Formula 1 și să încercăm să nu le amestecăm”, a mai adăugat „SuperMax”.

Continuă controversele, înaintea noului sezon de Formula 1 » Ce spune Max Verstappen: „Să-i lăsăm pe ei să fie Formula E”
Max Verstappen, la volanul monopostului RB22 // foto: Imago

  • Prima cursă din 2026 va avea loc pe 8 martie, pe „Albert Park” din Melbourne, Australia.

Cu siguranță nu asta ne dorim. Să treci printr-un viraj cu accelerația la podea, iar apoi să ajungi într-un punct în care nu mai poți accelera la maximum pentru că rămâi fără baterie. Asta face ca senzația motorului și livrarea puterii să fie ciudată. Deja, cu zonele DRS, ai o diferență uriașă de viteză de top, dar dacă aceasta va fi și mai mare...

Și uneori, când aripa spate se deschide, mașina devine destul de instabilă. Dar cu această aerodinamică ajustabilă, ei vor să aibă mai puțină rezistență la înaintare pe liniile drepte și mai multă în viraje.

Asta înseamnă că în viraje ar trebui să fie destul de greoaie, iar pe liniile drepte, mai ușoară. Însă, dacă acest lucru se combină cu epuizarea bateriei, s-ar putea crea niște scenarii ciudate.

- Max Verstappen, pilot Red Bull

Citește și:
Daniel Pancu revine în Giulești » Galeria boicotează prezentarea noului antrenor principal: „Nu intră nimeni!”
Superliga
Daniel Pancu revine în Giulești » Galeria boicotează prezentarea noului antrenor principal: „Nu intră nimeni!”
Dinamo - FCSB, finala pentru Conference League » Echipele de start + Imagini și informații de la stadion
Superliga
Dinamo - FCSB, finala pentru Conference League » Echipele de start + Imagini și informații de la stadion
Recordul stabilit de Sorana Cîrstea prin victoria 6-0, 6-0 pare imposibil de doborât!
Tenis
Recordul stabilit de Sorana Cîrstea prin victoria 6-0, 6-0 pare imposibil de doborât!
Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
Liga Campionilor
Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
FOTO Nou drum prin munți, în România. „Drumul Regelui”, șoseaua de 42 de milioane de euro
Profit.ro
FOTO Nou drum prin munți, în România. „Drumul Regelui”, șoseaua de 42 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close