SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  BIATLON

Un biatlonist italian a ajuns direct la spital și a fost operat, după ce s-a prăbușit pe zăpadă la Jocurile Olimpice

Tommaso Giacomel la finalul unei curse de la JO 2026
Tommaso Giacomel la finalul unei curse de la JO 2026

Articol de - Publicat miercuri, 25 februarie 2026, 09:54 / Actualizat miercuri, 25 februarie 2026 10:16

Biatlonistul Tommaso Giacomel (22 de ani) a ajuns direct la spital după ce nu a mai putut continua proba de 15 km, start în bloc, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Milano. Federația Italiană a Sporturilor de Iarnă (FISI) a anunțat că sportivul a fost supus unei intervenții chirurgicale de ablație.

Tommaso Giacomel a avut parte de o mare sperietură, corpul cedându-i în timpul probei de 15 km start în bloc, în timp ce conducea cursa.

El a fost transportat la spital, iar forul internațional a anunțat printr-un comunicat că Tommaso Giacomel a suferit o ablație după un examen electrofiziologic care a relevat o anomalie a conducerii electrice în atrium. Toate acestea au fost transmise prin intermediul unui comunicat al Federației Internaționale de Schi și Biatlon.

„Tommaso Giacomel a efectuat o serie de teste diagnostice la Spitalul Galeazzi din Milano, realizate de Comisia Medicală FISI în colaborare cu profesorul Daniele Andreini, unde a fost supus unei tomografii computerizate, unui RMN și unui test de efort maxim, toate fiind normale.

Un studiu electrofiziologic ulterior a relevat o anomalie de conducere electrică în atrium, ceea ce a dus la recomandarea unei ablații, care a fost deja efectuată și a avut succes. Tommaso va fi externat joi dimineață și, în două săptămâni, va fi supus unor controale suplimentare programate care, odată trecute, îi vor permite să revină la antrenamentele obișnuite”, se arată în comunicat.

  • Ablația cardiacă este o procedură medicală intervențională, ce utilizează energie caldă sau rece pentru a bloca impulsurile neregulate de la nivelul inimii. Prin ablație sunt create microcicatrici la nivelul unor locuri din inimă. Este tratamentul unor tulburări de ritm cardiac numite aritmii.

  • Este cel mai frecvent efectuată intervențional minim invaziv, prin tehnica de cateterism cardiac. Inima are o funcție electrică și o funcție mecanică. Atunci când funcția electrică este alterată, ritmul cardiac va avea tulburări și nu va mai fi unul normal. Activitatea mecanică depinde de cea electrică, astfel că inima nu se va contracta eficient când există o tulburare de ritm – conform sfatulmedicului.ro

Tommaso Giacomel: „A fost cea mai groaznică senzație pe care am trăit-o vreodată în viața mea”

Biatlonistul italian a câștigat la Milano-Cortina o medalie de argint cu ștafeta mixtă a țării sale și își dorea și o distincție individuală.

În timpul cursei de 15 km, start în bloc, pe care o cunducea, Giacomel s-a prăbușit pe zăpadă, echipa medicală s-a grăbit să-l examineze. Alegând precauția în detrimentul visului său olimpic, biatlonistul italian a decis să se retragă din cursă. Mai târziu, el a explicat că a simțit o durere ascuțită în lateral, care i-a provocat dificultăți de respirație.

După acest incident dureros, Giacomel a postat mai multe detalii pe Instagram. El a subliniat că, inițial, a încercat să ignore disconfortul și să continue să schieze în al treilea tur. Dar, în cele din urmă, pe măsură ce corpul său ceda, olimpicul nu a riscat să ignore semnele de avertizare.

Un biatlonist italian a ajuns direct la spital și a fost operat, după ce s-a prăbușit pe zăpadă la Jocurile Olimpice
Tommaso Giacomel a postat pe Instagram o poza cu el pe patrul de spital

„Sunt bine – dacă pot spune că sunt bine după ce a trebuit să abandonez în timp ce conduceam o cursă olimpică... Imediat după a doua tragere în poziția culcat, corpul meu a încetat să mai funcționeze corect și aveam mari dificultăți în a respira și a mă mișca, așa că a trebuit să mă opresc. A fost cea mai groaznică senzație pe care am trăit-o vreodată în viața mea”, a explicat sportivul olimpic într-o postare pe Instagram înainte de intervenție.

Tommaso Giacomel și-a pierdut anul trecut, în decembrie, unul dintre cei mai buni prieteni, pe biatlonistul Sivert Guttorm Bakken (27 de ani), care a fost găsit decedat în camera de hotel, el aflându-se într-un cantonament în Italia.

Citește și:
Dani Coman, reacție tăioasă la auzul declarațiilor lui Gino Iorgulescu: „Dacă face lobby pentru FCSB în play-off...”
Superliga
Dani Coman, reacție tăioasă la auzul declarațiilor lui Gino Iorgulescu: „Dacă face lobby pentru FCSB în play-off...”
Ante Puljic știe de cine are nevoie Dinamo în lupta pentru titlu  + Ce zice despre un eventual aranjament anti-FCSB: „Nu merită”
Superliga
Ante Puljic știe de cine are nevoie Dinamo în lupta pentru titlu + Ce zice despre un eventual aranjament anti-FCSB: „Nu merită”
Șeful clubului din play-off, consternat de afirmațiile lui Gino Iorgulescu: „Putem face un pas înapoi, că văd că-s anumite echipe pentru care se fac presiuni majore”
Superliga
Șeful clubului din play-off, consternat de afirmațiile lui Gino Iorgulescu: „Putem face un pas înapoi, că văd că-s anumite echipe pentru care se fac presiuni majore”
Suzana, cea mai frumoasă sportivă a lumii în 1997, explică de ce au dispărut prezervativele la Jocurile Olimpice de Iarnă: „Imaginați-vă asta!”
Jocurile Olimpice
Suzana, cea mai frumoasă sportivă a lumii în 1997, explică de ce au dispărut prezervativele la Jocurile Olimpice de Iarnă: „Imaginați-vă asta!”
PREMIERĂ Ikea aduce în interiorul magazinelor un brand sportiv
Profit.ro
PREMIERĂ Ikea aduce în interiorul magazinelor un brand sportiv
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează