SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANŢEI

"Ali Chimicul" loveşte din nou

Articol de - Publicat miercuri, 06 august 2008 00:00

Italianul Riccardo Ricco l-a numit pe infamul doctor Carlo Santuccione drept sursă pentru CERA, substanţa derivată din EPO cu care a fost depistat în Turul Franţei, informează cotidianul italian La Repubblica.

 

Considerat a fi o autoritate în materie de substanţe interzise, indiflerent că e vorba de eritropoetină, transfuzii sangvine sau hormoni de creştere, "Ali Chimicul", cum este supranumit Santuccione, a intrat în atenţia forurilor antidoping încă din anii '80. În 1994, Sandro Donati, unul dintre cei mai fervenţi luptători antidoping ai Comitetului Olimpic Italian (CONI), realiza "Dosarul EPO", o anchetă de amploare în rîndul medicilor din sportul italian, în care recunoştea o "frăţie a întunericului" ce a sprijinit în timp eforturile necinstite ale rutierilor din plutonul mondial. Doctorii Ilario Casoni, Francesco Conconi, Michele Ferrari, Giovanni Grazzi şi Carlo Santuccione au fost puşi sub atentă supraveghere şi, absolut toţi, au primit suspendări de-a lungul timpului. Santuccione a primit o suspendare de cinci ani, între 1995 şi 2000, pentru rolul avut la Institutul de biochimie Ferrara în prescrierea de substanţe interzise la atleţi, dar şi în afacerea Festina.

Afacerea "Petrol pentru droguri" a izbucnit în 2004, pe fondul unei acţiuni în forţă a carbinierilor, dublaţi de diviziile de Narcotice din Cizmă. S-au organizat raiduri simultane în 28 de oraşe, "prada" constînd în cantităţi impresionante de substanţe interzise, dar şi cîteva înregistrări audio cu mărturii înfiorătoare. Peste 100 de medici, farmacişti şi atleţi au suferit de pe urma acţiunii poliţiei italiene, printre ei numărîndu-se şi rutieri ca Danilo Di Luca, campionul din Giro 2007, Eddy Mazzoleni, Alessandro Spezialetti, Mario Scirea sau locotenentul lui Cipollini, Alessio Galletti. Anul acesta, Santuccione a fost suspendat pe viaţă, însă Riccardo Ricco demonstează că doctorul nu s-a retras permanent.

Depistat pozitiv cu CERA, un derivat de a treia generaţie a tradiţionalei eritropoetine, Riccardo a fost expulzat din Turul Franţei şi concediat de Saunier Duval. Cîştigător a două etape de munte, Ricco a mărturisit fapta, a renunţat la contraexpertiză şi l-a numit pe Santuccione drept furnizor. "Mi-a promis că nu voi fi depistat", a spus Ricco, care riscă o suspendare pe doi ani.

 

Citește și:
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea de la Rapid imediat după remiza cu FC Argeș: „Ultimul meu meci” + Război total cu conducerea clubului
Superliga
Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea de la Rapid imediat după remiza cu FC Argeș: „Ultimul meu meci” + Război total cu conducerea clubului
Cristi Săpunaru a dat de pământ cu un conducător de la Rapid după ce echipa a ratat Europa: „A fost invizibil!”
Superliga
Cristi Săpunaru a dat de pământ cu un conducător de la Rapid după ce echipa a ratat Europa: „A fost invizibil!”
S-a stabilit a doua echipă promovată în Liga 2 » Clubul revine după 9 ani!
Liga 2
S-a stabilit a doua echipă promovată în Liga 2 » Clubul revine după 9 ani!
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Profit.ro
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (2)
 •  10 August 2008, 21:25

lau prins pe casper. intrati pe eurosport. asa k nici francezii nus asa curati:P

 •  06 August 2008, 17:28

Atat timp cat vor exista rutieri dispusi sa riste pentru glorie si bani vor exista si oameni care sa ii "ajute".

Vezi toate comentariile (2)
Comentează