GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  PENSII

Marius Lăcătuș critică modul în care statul român acordă pensiile de merit: „Mi se pare oribil”

Marius Lăcătuș
Marius Lăcătuș

Articol de - Publicat duminica, 01 martie 2026, 12:13 / Actualizat duminica, 01 martie 2026 12:16

Marius Lăcătuș (61 de ani), legenda echipei Steaua București, s-a declarat nemulțumit de modul în care statul român acordă pensiile de merit.

Cu toate că este cel important jucător din istoria Stelei, câștigând 10 titluri de campion, o Cupă a Campionilor Europeni și o Supercupă a Europei, fostul atacant nu beneficiază de o astfel de pensie.

Marius Lăcătuș: „Stai la rând să aștepți să moară cineva care este cuprins în lista aia de 200 de persoane”

„Fiara” a adus în discuție cazul legendarului Emeric Ienei, care a primit această pensie doar pentru o perioadă scurtă de timp, după decesul portarului Helmut Duckadam.

  •  Pensia de merit este o distincție acordată personalităților române de prestigiu din cultură, artă, știință și sport, care au împlinit vârsta de 60 de ani și au realizări deosebite. Aceasta este o indemnizație lunară, neimpozabilă, acordată pentru activități de notorietate.

„Eu n-am nimic cu sportivii care au pensia viageră, medaliații olimpici, mondiali sau europeni, dar se spune că noi nu am reprezentat echipa națională, am reprezentat clubul. Noi n-am reprezentat România în acea competiție când am câștigat Cupa Campionilor? Eu cred că, în primul rând, am reprezentat România, apoi clubul Steaua.

Iar cu pensia de merit, când am auzit, mi-a trecut. Să stai la rând să aștepți să moară cineva care este cuprins în lista aia de 200 de persoane ca să fii trecut pe listă, mai bine lipsă. Adică, cum e pusă problema, în loc să cauți soluții să mărești numărul celor care ar putea beneficia de această pensie, tu rămâi croit pe acel număr de oameni care pot să încaseze pensia de merit, dar să aștepte.

Sincer vorbind, nea Imi să ia pensia de merit din cauza faptului că Helmut a decedat mi se pare oribil, groaznic. Și la vârsta lui nea Imi... Adică, atunci când a decedat, de ce a mai beneficiat? Un an de zile, nici un an. Cu ce l-a ajutat? Cu nimic, practic!”, a declarat Marius Lăcătuș la „Un Podcast”, potrivit adevarul.ro.

Marius Lăcătuș critică modul în care statul român acordă pensiile de merit: „Mi se pare oribil”
Emeric Ienei, legendarul antrenor cu care Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986

Emeric Ienei s-a stins din viață pe 5 noiembrie 2025, la 88 de ani, în timp ce Helmut Duckadam a decedat pe 2 decembrie 2024, la 65 de ani.

Cei doi au făcut parte din generație care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986. Emeric Ienei din postura de antrenor, în timp ce Helmut Duckadam din postura de portar, care a a apărat 4 lovituri de departajare.

Citește și:
Echipele de start în Dinamo - FC Argeș, meciul care o poate lăsa oficial pe FCSB în afara play-off-ului » Starea gazonului este DEPLORABILĂ
Superliga
Echipele de start în Dinamo - FC Argeș, meciul care o poate lăsa oficial pe FCSB în afara play-off-ului » Starea gazonului este DEPLORABILĂ
De ce nu s-a dat penalty la ultima fază din Farul - CFR Cluj » Avem imaginea care nu s-a văzut la TV
Superliga
De ce nu s-a dat penalty la ultima fază din Farul - CFR Cluj » Avem imaginea care nu s-a văzut la TV
Fulham - Tottenham 2-1 » Cu Radu Drăgușin 90 de minute pe teren, Tottenham a pierdut a patra oară la rând!
Campionate
Fulham - Tottenham 2-1 » Cu Radu Drăgușin 90 de minute pe teren, Tottenham a pierdut a patra oară la rând!
„Suntem proștii tăi?” » Gigi Becali l-a amendat pe titularul de la FCSB: „20.000 de euro și pe bancă!”
Superliga
„Suntem proștii tăi?” » Gigi Becali l-a amendat pe titularul de la FCSB: „20.000 de euro și pe bancă!”
Mașinile PHEV - rezultate „șocante”: Consumul real al hibridelor cu încărcare la priză
Profit.ro
Mașinile PHEV - rezultate „șocante”: Consumul real al hibridelor cu încărcare la priză
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (2)
balzabucu
balzabucu  •  01 Martie 2026, 17:36

Mor pe chestia asta, adică ai fost privilegiat si nu ai reușit să îți asiguri bătrânețea. La fel si cântăreți si actorii si etc. Am aproape 60 dar sa știți ca ma trezeam pe la 3 dimineață si ma culcam pe la zece seara ca să produc ceva normal nu vagabonteli. Asa sunt inependent acum și mă doare la bascheți dacă vine o criză.

lauruco
lauruco  •  01 Martie 2026, 16:00

Păi ce facem nea Marius, acum stăm cu mâna întinsă? Vrem pensii de merit? Devine o obișnuită să iei bani de la stat, dacă stai aproape de CSA.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează