FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Șase arme pentru România cu Turcia + Revenire crucială pentru Mircea Lucescu

Nicolae Stanciu și Radu Drăgușin revin la națională / foto: Ionuț Iordache (GSP)
Nicolae Stanciu și Radu Drăgușin revin la națională / foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat luni, 16 martie 2026, 13:34 / Actualizat luni, 16 martie 2026 14:16

Mai sunt 10 zile până la barajul României cu Turcia. Majoritatea „tricolorilor” mai au de jucat un meci la echipele de club până să se prezinte la Mogoșoaia ♦ Duelul de la Istanbul prinde naționala cu garda jos în ceea ce privește situația atacanților, dar Mircea Lucescu are și motive de bucurie.

  • Turcia - România se joacă pe 26 martie, de la ora 19:00, meci transmis de Prima TV. Dacă învingem, jucăm finala pentru calificarea la Mondial, contra Slovaciei/Kosovo, pe 31 martie 2026.

  • Gazeta Sporturilor va avea 6 reporteri cu experiență la Istanbul, care vor transmite cele mai importante informații, cele mai tari reportaje și o serie de corespondențe multimedia.

Barajul de la Istanbul prinde mai mulți „tricolori” în cea mai bună formă a sezonului. Alții, precum Radu Drăgușin și Nicolae Stanciu, au început să joace din nou constant și se vor întoarce sub comanda lui Mircea Lucescu, după ce au lipsit la ultimele acțiuni.

1. Dennis Man, omul ofensiv #1, aproape campion în Olanda

Printre argumentele României la Istanbul se numără Dennis Man. Extrema dreapta e aproape de câștigarea titlului în Olanda și s-ar putea prezenta la națională din postura de proaspăt campion în Eredivisie.

Dennis Man a jucat 13 meciuri pentru PSV în 2026, fiind unul dintre titularii de bază ai lui Peter Bosz. A marcat 6 goluri și a oferit un assist anul acesta. În total, internaționalul român a înscris 10 goluri și a dat 6 pase decisive pentru campioana Olandei, la primul sezon la PSV.

În cazul în care nu se întâmplă nimic neprevăzut, Dennis Man va fi titular cu Turcia, în flancul drept al atacului, fiind unul dintre jucătorii în care Mircea Lucescu își pune baza pe faza ofensivă.

2. Valentin Mihăilă vine la națională cu meciuri în picioare, premieră în ultimul an

O altă veste importantă pentru națională e constanța lui Valentin Mihăilă din ultima perioadă. Extrema stânga de la Rizespor traversează cea mai bună perioadă din ultimul an.

El vine la națională din postura de titular la echipa de club, ceea ce nu s-a întâmplat la precedentele acțiuni ale României. Mihăilă are 11 meciuri la Rizespor în 2026, a marcat 4 goluri și a oferit un assist.

În ultimele 7 meciuri a fost titular de 6 ori. Nu va mai juca pentru Rize înainte de barajul cu Turcia. Ultimul meci înainte de duelul de la Istanbul a fost pe 14 martie, cu Trabzonspor, 0-1.

La acțiunea din noiembrie, Mihăilă a fost convocat la națională din postura de rezervă la Rizespor. În toamnă, extrema prinde, în general, minute doar pe finalurile de meci.

Între meciurile României cu Austria (1-0, pe 12 octombrie) și Bosnia (1-3, 15 noiembrie), Mihăilă bifase 56 de minute la Rizespor. În septembrie nu a fost convocat, iar în iunie, la partida cu Cipru, 2-0, venea după 4 luni de absență de pe teren.

3. Răzvan Marin, în formă maximă, după ce a fost criticat de Lucescu

Un alt jucător care traversează forma sezonului e Răzvan Marin. Mijlocașul central vine la națională din postura de om de bază la AEK Atena.

E titular incontestabil la echipa greacă, având 12 meciuri în 2026. Răzvan Marin a reușit 6 assist-uri și două goluri anul acesta. Una dintre pasele decisive a venit cu Celje, în optimile Conference League. AEK Atena a câștigat cu 4-0 și e aproape calificată în sferturile de finală ale competiției.

La eșecul cu Bosnia, 1-3, de la Zenica, Răzvan Marin a jucat doar un sfert de oră, pe final. El fusese criticat de Mircea Lucescu în octombrie, astfel că a fost scos din echipa de start în penultimul meci din preliminariile CM.

„Nu am avut nimic cu Răzvan Marin. Dar în Cipru am pierdut din cauza lui terenul. În afară de Marius Marin, care a recuperat, i-a fost net superior adversarului direct, cu ceilalți am pierdut tot, acolo am pierdut jocul. La Viena la fel. Nu puteam să continui așa, atunci am luat hotărârea”, a spus Lucescu, după acțiunea din octombrie.

Acum, Răzvan Marin are șanse mari să fie titular cu Turcia, mai ales după probleme întâmpinate de Marius Marin, accidentat în ultimul meci la Pisa.

4. Radu Drăgușin, revenire crucială la națională: titular la Spurs cu City, Arsenal și Liverpool

După ce a lipsit la toate meciurile din grupa preliminară, Radu Drăgușin va reveni la națională. Piesă de bază în ultimii 3 ani la națională, fundașul central va fi titular cu Turcia.

Drăgușin nu a jucat în 2025 sub tricolor, după ce în urmă cu un an și două luni suferea o ruptură a ligamentului încrucișat. S-a întors pe gazon în decembrie, iar în acest moment e titular la Tottenham, în contextul problemelor de lot ale lui Spurs.

Drăgușin nu doar că joacă la Tottenham, ci a fost titular cu cele mai tari echipe din Anglia, Manchester City, Arsenal, Liverpool. În februarie a jucat o oră și cu Manchester United și a fost integralist cu Newcastle, echipă de optimi Champions League.

6 meciuria jucat Drăgușin la Tottenham în ultima lună și jumătate

5. Nicolae Stanciu, absent la ultimele două acțiuni, revine și el

O altă revenire la națională va fi cea a lui Nicolae Stanciu. Căpitanul României nu a fost la acțiunile din octombrie și noiembrie, fiind accidentat. Între timp, a schimbat echipa de club. A plecat de la Genoa și a semnat cu Dalian Yingbo.

Mijlocașul ofensiv a fost titular în primele două etape ale sezonului din China și a marcat un gol, cu Wuhan Three Towns. Stanciu a jucat ultima dată pentru „tricolori” pe 9 septembrie, cu Cipru, scor 2-2.

6. Ionuț Radu, om de bază în La Liga

Mircea Lucescu poate răsufla ușurat în privința portarului. Deși Ștefan Târnovanu, Horațiu Moldovan și Răzvan Sava nu joacă la echipele de club, România nu are probleme pe acest post.

Asta pentru că Ionuț Radu vine în formă la barajul cu Turcia. Goalkeeper-ul de la Celta Vigo e titular în La Liga, având 28 de partide în prima ligă din Spania. De asemenea, e titular și în Europa League, unde a bifat 9 partide până acum.

Probleme în centrul atacului

Marea problemă la meciul de pe 26 martie va fi centrul atacului. Mircea Lucescu are un singur vârf viabil la dispoziție, pe Daniel Bîrligea.

Louis Munteanu s-a accidentat la DC United și nu va fi în lot, în timp ce Denis Drăguș e suspendat cu Turcia. Astfel, selecționerul ar putea apela la o soluție de avarie ca variantă la Bîrligea.

Echipa probabilă a României cu Turcia

I. Radu - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, V. Dragomir - Man, I. Hagi/Stanciu, Mihăilă - Bîrligea.

Citește și:
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Mihai Pintilii și-a găsit de lucru, imediat după despărțirea de FCSB! Anunțat oficial
Superliga
Mihai Pintilii și-a găsit de lucru, imediat după despărțirea de FCSB! Anunțat oficial
Cum arată acum stadionul pe care Borcea i-a stins țigara pe frunte lui MM Stoica » De la Dinamo, Hamburg și Olanda la Real Cosâmbești și Bărăganul Ciulnița
Superliga
Cum arată acum stadionul pe care Borcea i-a stins țigara pe frunte lui MM Stoica » De la Dinamo, Hamburg și Olanda la Real Cosâmbești și Bărăganul Ciulnița
Oțelul Galați și-a ales noul antrenor! Diseară vine pentru semnarea contractului
Superliga
Oțelul Galați și-a ales noul antrenor! Diseară vine pentru semnarea contractului
VIDEO&FOTO Schimbare la cartea de identitate electronică - permite acum semnătura avansată pe PDF
Profit.ro
VIDEO&FOTO Schimbare la cartea de identitate electronică - permite acum semnătura avansată pe PDF
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează