GSP.RO  »  SPORTURI  »  UFC

Marea problemă cu care se confruntă McGregor înainte de revenirea în UFC: „Nu mai e același. Vechiul Conor l-ar fi făcut KO instant”

Conor McGregor //Sursă foto: Imago Images
Conor McGregor //Sursă foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 02 aprilie 2026 21:46 / Actualizat joi, 02 aprilie 2026 21:46

Conor McGregor (37 de ani) se pregătește pentru revenirea în octogon, însă după pauza lungă pe care a avut-o întâmpină anumite probleme care îi pot fi fatale în fața unui adversar dificil.

Revenirea celui mai excentric luptător din MMA este pregătită de Dana White pentru vară, însă McGregor nu mai este la nivelul de altădată. Acum, luptătorii activează până la o vârstă înaintată, dar nu faptul că are 37 de ani îl încurcă pe McGregor, ci stilul de viață din ultima perioadă.

După duelurile de foc cu Dustin Poirier, pe care le-a pierdut, irlandezul a mai lăsat-o moale cu disciplina, iar petrecerile pe iahturi și în cluburi de lux au înlocuit meciurile pe care le avea săptămânal. Acum, cu mutarea în sală, la propriu, pentru că cele mai multe nopți sunt petrecute acolo, McGregor are de muncă la fel ca un cadru din lumea sporturilor de contact.

Marea problemă cu care se confruntă McGregor înainte de revenirea în UFC: „Nu mai e același. Vechiul Conor l-ar fi făcut KO instant”
Conor McGregor/Foto: Imago Images

Conor McGregor are probleme cu memoria musculară înaintea revenirii în MMA

Dana White a vorbit recent despre revenirea lui McGregor, iar răspunsul său îi pune pe jar pe fanii irlandezului: „Posibil să revină în iulie. Nu e nimic stabilit. Nici măcar nu e aproape de a fi stabilit, dar sunt optimist.”

Marea problemă cu care se confruntă McGregor înainte de revenirea în UFC: „Nu mai e același. Vechiul Conor l-ar fi făcut KO instant”
Dana White / FOTO: GettyImages

Ei bine, Gazeta Sporturilor are informații chiar din Irlanda, iar situația lui Conor nu ar fi una ideală. În cadrul antrenamentelor, McGregor este în continuare tratat ca un zeu, fiindu-i puse chiar și mănușile în mână de către oamenii lui,. Totuși, în ring se observă clar că nu mai este același om.

„În timpul unei lupte ușoare, Conor nu reușea să-și domine adversarul. Primea încontinuu jab-uri (directă de stânga), iar adversarul avea un defect major, acela fiind că nu se proteja și mereu trebuia să se aplece când lovea, deoarece era mult mai înalt. Vechiul Conor l-ar fi făcut KO instant.

După meci, antrenorii, care observaseră de mai multe ori problemele sale, i-au explicat că nu mai are aceeași memorie musculară și are nevoie de antrenamente pentru tehnică”, sunt explicațiile de la fața locului.

Marea problemă cu care se confruntă McGregor înainte de revenirea în UFC: „Nu mai e același. Vechiul Conor l-ar fi făcut KO instant”
Conor McGregor și Dustin Poirier // Sursă foto: Imago Images

Este bine cunoscut faptul că într-un meci de MMA timpul de gândire este foarte scurt, iar antrenamentele intense fac diferența. În timpul pumnilor primiți, doar studiul adversarului și punerea în practică a loviturilor în momentele cheie îți aduc victoria.

Spre exemplu, există anumite lupte mari din MMA care s-au terminat rapid datorită studiului și repetării. McGregor l-a făcut KO pe Jose Aldo doar dintr-o lovitură de pumn exersată intens. Astfel, odată cu pierderea memoriei musculare, acesta nu ar putea să își pună în practică toate loviturile din arsenal în momente cheie ale meciului.

Marea problemă cu care se confruntă McGregor înainte de revenirea în UFC: „Nu mai e același. Vechiul Conor l-ar fi făcut KO instant”
Revine McGregor

Ce este memoria musculară și cât de importantă este pentru cariera unui sportiv de MMA

Memoria musculară este capacitatea mușchilor de a „își aminti” anumite mișcări după o perioadă de inactivitate. Asta nu înseamnă că mușchii au memorie conștientă, ci este un fenomen biologic care combină neuronii și sistemul nervos împreună cu celulele musculare.

Pentru un sportiv, memoria musculară este foarte importantă, deoarece îl ajută să revină după pauze lungi, precum accidentările, și să își execute mișcările în același mod. Totuși, aceasta nu este invincibilă, iar o pauză extrem de lungă și un stil de viață dezordonat îi pot fi fatale.

Pe lângă aceasta, lipsa antrenamentului de tehnică poate fi un minus mare pentru luptătorii sporturilor de contact.

Marea problemă cu care se confruntă McGregor înainte de revenirea în UFC: „Nu mai e același. Vechiul Conor l-ar fi făcut KO instant”
Dee Devlin și Conor McGregor/Foto: Imago Images
Citește și:
Cristiano Bergodi, un nou scandal-monstru în Superliga » Scăpat de sub control după Dinamo - U Cluj
Superliga
Cristiano Bergodi, un nou scandal-monstru în Superliga » Scăpat de sub control după Dinamo - U Cluj
Golul sezonului a fost marcat sub ochii lui Lisav Eissat: „Să-i dea Premiul Puskas deja”
Campionate
Golul sezonului a fost marcat sub ochii lui Lisav Eissat: „Să-i dea Premiul Puskas deja”
Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”
Campionate
Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează