FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

EXCLUSIV Universitatea Craiova, reacție acidă după modificarea Legii 4: „Este făcut pe logica structurilor de control”

Articol de - Publicat joi, 02 aprilie 2026, 13:09 / Actualizat joi, 02 aprilie 2026 19:37

Universitatea Craiova, prin vocea directorului general Ovidiu Costeșin, a analizat, punctual, detalii ale Legii 4 care tocmai a fost modificată ieri de către Senat. Oltenii sunt primii care oferă o reacție, dură, vizavi de subiectul dezbătut intens în ultimele ore de către suporteri

Universitatea Craiova este primul club din Superligă care are o reacție explicită după modificarea Legii 4/2008, ce implică noi reguli și obligații pentru suporterii și grupările sportive.

Mai mult, gruparea din Bănie a transmis, oficial, o opinie contondentă la decizia Senatului, cunoscută în folclorul tribunei drept "Legea Dumitru Dragomir". Decizia finală îaparține acum Camerei Deputaților, care are calitate de for decizional.

64de voturi pentru au fost în Senat pentru Legea 89/2026 menită să completeze Legea 4/2008, 34 contra și o abținere

Câteva amendamente ale Legii 4, așa cum apar ele în actul modificat de Senat, și care sunt dezavuate de cluburi și de suporteri:

  • Organizatorii (cluburile) au obligația „să asigure înregistrarea şi supravegherea video în mod simultan şi continuu a comportamentului tuturor participanţilor în arena sportivă şi în zona punctelor de acces, în zonele unde se comercializează şi/sau se consumă băuturi alcoolice, precum şi pe timpul desfăşurării competiţiei, printr-un sistem propriu, conectat în punctul de comandă şi deservit de către un tehnician, sub îndrumarea unui reprezentant al forţelor de ordine

  • „Imaginile constituie mijloc de probă în sensul legii contravenţionale şi penale”.

  • Show-urile pirotehnice ale fanilor vor fi permise doar înainte și după meci, nu în timpul acestuia „prin intermediul unei persoane juridice autorizate conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi doar in locurile stabilite de către autorităţile competente, exclusiv cu avizul unităţii de poliţie pe raza căreia urmează a se executa jocul sau spectacolul cu articole pirotehnice”.

  • Spectatorilor li se permite să consume în arena sportivă „băuturi slab alcoolizate, cu o concentraţie alcoolică de până la 5,5% în volum”, dar acestea se vor vinde exclusiv în spaţiile special delimitate şi amenajate din incinta arenei sportive.

  • Comercializarea și consumul băuturilor alcoolice este permis pe o perioadă limitată, în intervalul de o oră anterior începerii competiţiei şi până la fluierul final, „exclusiv pe baza scanării si validării documentului de acces”.

  • La solicitarea structurii de jandarmi competente teritorial, organizatorul pune la dispoziţie datele stocate pe baza documentelor de acces atunci când a vândut băuturile alcoolice.

Opinia Universității Craiova, prima reacție a unui club din Superliga: „Nu vom permite comercializarea băuturilor slab alcoolizate pe propriul stadion și explicăm de ce"

Ovidiu Costeșin, directorul general al alb-albaștrilor, a avut o intervenție acidă pentru Gazeta Sporturilor în care a exprimat, punctual, opinia clubului pe care îl reprezintă vizavi de diverse amendamente ale Legii 4.

Conducătorul Craiovei a detaliat aspecte care i-au contrariat nu doar pe ultrași, ci și pe diverși suporteri, în mediul online, începând de ieri.

Universitatea Craiova, reacție acidă după modificarea Legii 4: „Este făcut pe logica structurilor de control”
Ovidiu Costeșin, directorul general al Universității Craiova

„Fiind direct interesat, am urmărit cu atenție scandalul iscat în Senat de votul din 1 aprilie asupra propunerii legislative L89/2026, cea care modifică Legea nr. 4/2008.

Ce m-a surprins cel mai mult a fost o declarație a doamnei senator Nicoleta Pauliuc: «Acest text de lege este îmbrățișat de cluburi și de federațiile sportive. A întrunit aprobarea tuturor». Cum să declari așa ceva, în condițiile în care cluburile nu au fost consultate într-un cadru real, structurat și transparent pe această temă? Poate a vrut să spună că a întrunit aprobarea tuturor celor din MAI. Iar pe suporteri i-a întrebat cineva? Până la urmă, fotbalul este pentru ei.

Chiar dacă nu am fost chemați la o consultare reală, ne-am băgat singuri în seamă și personal am discutat cu Ionuț Stroe, colegul de partid al doamnei Pauliuc, căruia i-am transmis foarte clar că dacă proiectul merge mai departe în forma inițială, Universitatea Craiova nu va permite comercializarea băuturilor slab alcoolizate pe propriul stadion, pentru că, în condițiile propuse, costurile, obligațiile și riscurile devin mai mari decât beneficiul real. Cu atât mai mare a fost surprinderea să aud ieri ca «acest text de lege este îmbrățișat de cluburi». Care cluburi?

S-o spunem direct: acest proiect nu este făcut pentru cluburi și nici pentru suporteri. Este făcut pe logica structurilor de control, a obligației, a scanării, a raportării și a sancțiunii. Berea pe stadion este doar ambalajul frumos. În interior, găsești un text care mută spre cluburi costurile, tensiunile și răspunderea, iar spre suporteri mută restricțiile și amenzile", a debutat Ovidiu Costeșin în ceea ce a dorit să transmită din partea clubului din Bănie.

Ovidiu Costeșin, reacție dură din partea Craiovei: „Este ca în bancul ăla cu numele, prenumele și CNP-ul țăranilor Răscoalei de la 1907"

Oficialul oltenilor a dezvoltat câteva amendamente ale Legii 4 și a avut reacții acide.

„Haideți să începem cu câteva exemple concrete, da? 1) «Este interzis consumul… în orice spațiu… cu vedere directă asupra terenului… inclusiv accesul în incinta tribunelor cu băuturile alcoolice». Să ne imaginăm un meci pe Arena Națională, cu 50.000 de spectatori, într-o zi toridă de vară. În pauză, zeci de mii de oameni vor merge spre aceleași puncte de vânzare. Cozile vor fi uriașe. Mulți își vor lua băutura după reluarea jocului și, firesc, vor vrea să meargă înapoi în tribune. Cum oprești practic zeci de mii de oameni să se întoarcă în tribune cu băutura cumpărată, fără să transformi stadionul într-o zonă de fricțiune permanentă? Asta nu este organizare modernă. Asta este o rețetă pentru haos!

2) «Comercializarea și consumul băuturilor alcoolice sunt permise … pe baza datelor personale colectate cu ocazia comercializării biletelor, date care trebuie puse la dispoziția subiectelor de drept public». Cum adică? Le dam bere doar în baza biletului la meci și stăm să verificăm și dacă numele de pe bilet corespunde cu cel din buletin? Si apoi ce facem? Transmitem la jandarmerie câte beri a băut fiecare? Vorbim despre infrastructură IT, integrare cu ticketingul, proceduri noi, costuri suplimentare, vulnerabilități operaționale și inclusiv probleme sensibile de protecție a datelor. Ni se prezintă o facilitate, dar ni se livrează un mecanism de supracontrol!

3) «Comercializarea și/sau consumul băuturilor alcoolice permise se pot realiza exclusiv … până la fluierul final». Si ce facem când se termina meciul cu cei care nu și-au terminat berea, îi evacuăm cu forța? Chemăm armata s-o facă? În loc să încurajam defluirea calmă și controlată, riscăm să accentuăm aglomerarea și nervozitatea.

4) «La solicitarea structurii de jandarmi competente teritorial, organizatorul pune la dispoziţia acesteia datele stocate pe baza documentelor de acces scanate şi validate…". Asta îmi aduce aminte de bancul ăla cu «Scrieți numele și prenumele tuturor țǎranilor care au participat la Răscoala de la 1907, adresa și CNP-ul lor!».

5) În ceea ce-i privește pe suporteri, aceștia aveau practic o singură solicitare importantă, modificarea sau eliminarea articolului care prevede ca «Plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal nu suspendă executarea sancţiunii complementare». De altfel, regula generală în materie contravențională este că plângerea suspendă executarea. Ei bine, nu doar că aceasta prevedere nu a fost modificată, dar contravaloarea tuturor amenzilor pentru suporteri a fost mărită exact de 10 ori față de cele din Legea 4! Mesajul este limpede: mai întâi sancționăm, pe urmă mai vedem.

Deși ele sunt de rândul zecilor, am evidențiat doar 5 exemple, pentru că altfel stăm de vorbă până mâine dimineață despre asta", a mai declarat Costeșin.

În loc de concluzie: „O lege ruptă de realitate. Dă bine la conferințe, dar rău la porțile stadionului”

Conducătorul Universității Craiova a ținut să precizeze care este poziția clubului din Bănie.

„Noi nu contestăm nevoia de reguli, de ordine și de siguranță. Contestăm însă ipocrizia cu care un text dezechilibrat este prezentat ca o victorie pentru sport. Nu este! O lege bună se face împreună cu cei care o aplică în teren, nu din birou și nu din reflex de autoritate.

Cluburile administrează stadioane, gestionează fluxuri reale de public, suportă costuri reale și răspund pentru incidente reale. De aceea, o lege făcută fără dialog real cu cluburile este, inevitabil, o lege ruptă de realitate.

Poziția Universității Craiova este clară: nu avem nevoie de o lege care să dea bine în conferințe de presă și rău la porțile stadionului! Avem nevoie de o lege aplicabilă, proporțională și onestă.

În forma de acum, acest proiect nu înseamnă modernizare. Înseamnă mai mult control, mai multă birocrație, mai multe sancțiuni și mai puțin bun-simț", a conchis directorul general al Craiovei.

Citește și:
Gigi Becali, despre invitația lui Radu Miruță de a se asocia cu CSA: „Am vorbit cu ministrul. Vreau numele Steaua pentru fani”
Superliga
Gigi Becali, despre invitația lui Radu Miruță de a se asocia cu CSA: „Am vorbit cu ministrul. Vreau numele Steaua pentru fani”
Soția internaționalului Spaniei a spus ce o ține în formă maximă: „Fetelor, 3 ore pe săptămână!”
Campionate
Soția internaționalului Spaniei a spus ce o ține în formă maximă: „Fetelor, 3 ore pe săptămână!”
„Adio, Vassaras!” » Arbitrul din Superliga și-a anunțat retragerea în plin sezon și preia un club din play-off!
Superliga
„Adio, Vassaras!” » Arbitrul din Superliga și-a anunțat retragerea în plin sezon și preia un club din play-off!
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Profit.ro
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (4)
MirTzeA
MirTzeA  •  02 Aprilie 2026, 15:27

"Scrieți numele și prenumele tuturor țǎranilor care au participat la Răscoala de la 1907, adresa și CNP-ul lor" CNP incepe cu 3 sau 4 urmata de aallzz jj :)

Adi1919
Adi1919  •  02 Aprilie 2026, 14:08

Confuzi ipocrizia cu ridicolul..Ceea ce declari tu acum este de-a dreptul ridicol.. Păi cum în alte părți se poate,dar la noi nu?? Și de când cluburile sunt administratori de stadioane??? Stadioanele sunt gestionate de consiliile județene sau locale, niciodată de cluburi..La meci da, sunteți organizatori,dar dacă nu ești în stare să gestionezi o sursă reală de venit, atunci nu vorbi..Am văzut meciuri în liga a treia din Italia cu stadionul arhiplin și am băut bere înaintea și la pauza meciului, fără nici o problemă..

cirus11
cirus11  •  02 Aprilie 2026, 13:36

Legea este facuta ca sa poata bea alcool aia de la loje... atat.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează