INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Ionuț Radu, integralist în spectaculoasa revenire a Celtei la Valencia: ce notă i-au dat spaniolii

Ionuț Radu, în Valencia - Celta Vigo // foto: Imago Images
Ionuț Radu, în Valencia - Celta Vigo // foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 05 aprilie 2026 19:55 / Actualizat duminica, 05 aprilie 2026 19:55

Ionuț Radu, 28 de ani, titularul echipei naționale a României, a fost integralist astăzi în Valencia - Celta Vigo 2-3, fiind bătut de două dintre cele 4 șuturi cadrate de „lilieci”.

Revenit la echipa de club, Ionuț Radu și-a reluat locul între buturile Celtei.

Portarul român a fost integralist în deplasarea la Valencia și a ieșit în evidență mai întâi în minutul 11, când a plonjat spectaculos pentru a respinge șutul lui Almeida din lovitură liberă.

„Liliecii” au înscris însă din cornerul rezultat. Au bătut scurt, apoi au aruncat mingea în careu. Fundașii oaspeților au bâlbâit balonul, iar acesta a ricoșat la Guido Rodriguez, care a șutat din prima, la colțul scurt. Radu era aproape, ținea prima bară, dar a părut să vadă mingea târziu și nu a putut interveni.

Ionuț Radu, integralist în spectaculoasa revenire a Celtei Vigo la Valencia

Celta a egalat în partea a doua, minutul 56, prin Ilaix Moriba, și a intrat în avantaj 4 minute mai târziu, când Fernando Lopez și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Finalizarea lui a fost spectaculoasă, vinclu din careul advers.

Celta și-a mărit avantajul în minutul 81, prin Swedberg, dar de marcat ultima dată aveau să o facă gazdele, în minutul 90+3, prin același Guido Rodriguez. Argentinianul a înscris din careul oaspeților, de pe zonă centrală, șut la care Radu a fost mascat și nu a avut ce face.

Oricum, victorie pentru Ionuț Radu și colegii lui, care s-au apropiat astfel la un singur punct (44-45) de ocupanta locului 5, Real Betis.

Spaniolii i-au acordat nota 5 lui Ionuț Radu

Publicația El Desmarque l-a notat pe Radu cu 5 pentru prestația lui, pe motiv că ar fi putut face mai mult la golul 1 al „liliecilor”:

„O intervenție bună cu «mâna opusă» la un șut din lovitură liberă al lui André Almeida. Ar fi putut face mai mult la golul lui Guido Rodríguez, având în vedere că mingea s-a dus la colțul scurt.

Din acel moment, aproape că nu a mai avut nimic de lucru. Nu a putut vedea momentul șutului la al doilea gol marcat de Guido Rodriguez”.

Citește și:
Sabina, jurnalista care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
Campionate
Sabina, jurnalista care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Campionate
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Lovitură pentru Dinamo: Martin Pascual nu va juca în meciul cu CFR Cluj!
Superliga
Lovitură pentru Dinamo: Martin Pascual nu va juca în meciul cu CFR Cluj!
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Superliga
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close