SPORTURI  »  HANDBAL  »  EHF EURO CUP

LIVE ORA 19:00 România înfruntă astăzi Norvegia, campioana mondială și europeană, în drumul spre Final Four-ul EHF Euro Cup

Elveția - România, CM 2025 de handbal feminin / FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)
Elveția - România, CM 2025 de handbal feminin / FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de - Publicat miercuri, 08 aprilie 2026, 12:15 / Actualizat miercuri, 08 aprilie 2026 12:15

România joacă astăzi împotriva celei mai bune echipe din lume, Norvegia, în manșa retur din EHF Euro Cup. Meciul se dispută în sala Polivalentă din București de la ora 19 și va fi transmis în direct de Pro Arena.

Înaintea partidei retur cu Norvegia din EHF Euro Cup, România este pe locul 2 în grupă cu 6 puncte și dacă nu va pierde meciul cu formația scandinavă, tricolorele se vor califica în Final Four-ul competiției.

LIVE ORA 19:00 » România - Norvegia

Naționala pregătită de Ovidiu Mihăilă s-a reunit pe 5 aprilie la București, este cazată la hotelul Marriott și ieri a participat pentru aproximativ 20 de minute la „Gala Handbalului Românesc”, care a avut loc în aceeași locație.

Pentru meciul de astăzi cu Norvegia, selecționerul Ovidiu Mihăilă nu le are la dispoziție pe Rebeca Necula, Andreea Popa și Maryia Skrobic, care sunt accidentate. Din lot lipsește și Yulia Dumanska care a fost învoită din cauza unor probleme personale.

  • Un prim „7” posibil pentru România: Curmenț, Szoke, Grozav, Boiciuc, Roșu, Seraficeanu, Ostase.

„Întâlnim cea mai bună echipă din lume, dar sper să facem un meci bun și să le punem probleme campioanelor mondiale. Și ele au puncte slabe și vom încerca să profităm de acestea pentru a câștiga.”, a declarat selecționerul Ovidiu Mihăilă.

Nora Mork și Vilde Ingstad revin la București!

Cu toate acestea, selecționerul Ole Gustav Gjekstad a venit la București cu cea mai bună echipă din care nu lipsesc vedetele Henny Reistad, Nora Mork, Stine Skogrand sau Vilde Insgstad.

În meciul tur disputat Larvik și câștigat de Norvegia cu 29-27, cea mai bună jucătoare din lume, Henny Reistad a marcat 10 goluri din tot atâtea aruncări.

Campioană olimpică, mondială și europeană, Norvegia este neînvinsă de 19 meciuri. Formația scandinavă a pierdut ultima dată în 8 martie 2025, într-un meci cu Olanda, 30-32. Norvegia este cea mai de succes selecționată feminină cu 35 de medalii câștigate la competițiile majore, dintre care 18 de aur.

Selecționata nordică a câștigat de 3 ori titlul olimpic, de 5 ori aurul mondial și de 10 ori medaliile de aur la Campionatele Europene.

  • Un prim „7” probabil pentru Norvegia: Raasok, Wollik, Rushfeldt, Reistad, Skogrand, Hovden, Ingstad.

România revine în București după 8 ani!

Naționala feminină a României revine în sala Polivalentă din București după 8 ani.

România a jucat ultima dată în sala Polivalentă în 2018 cu ocazia celei de a 50-a ediție a Trofeului Carpați, competiție la care au mai participat Rusia, Serbia și România cu selecționatele A și B.

România era antrenată de Martin Ambros și a câștigat turneul, după ce a câștigat finala, scor 33-24, cu România B.

Interesant este că finala a fost arbitrată de Constantin Din și Sorin Dinu, actualii conducători ai FRH și adversari la alegerile din 24 aprilie pentru funcția de președinte.

Citește și:
Stadionul din România care ar urma să se numească „Mircea Lucescu”: „Am discutat” + Decizia luată astăzi
Superliga
Stadionul din România care ar urma să se numească „Mircea Lucescu”: „Am discutat” + Decizia luată astăzi
Jucătorul naționalei României, despre ultimul dialog cu Mircea Lucescu: „Am rămas șocat”
Superliga
Jucătorul naționalei României, despre ultimul dialog cu Mircea Lucescu: „Am rămas șocat”
Marele Pirlo l-a elogiat pe Mircea Lucescu, antrenorul care l-a debutat în Serie A: „M-ai crescut ca pe un fiu”
Superliga
Marele Pirlo l-a elogiat pe Mircea Lucescu, antrenorul care l-a debutat în Serie A: „M-ai crescut ca pe un fiu”
Averea lui Mircea Lucescu: fotbal, afaceri imobiliare și cele două companii la care avea acțiuni pe Bursă
Superliga
Averea lui Mircea Lucescu: fotbal, afaceri imobiliare și cele două companii la care avea acțiuni pe Bursă
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia face o investiție majoră în România
Profit.ro
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia face o investiție majoră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!