Articol de Alexandru Stanciu - Publicat vineri, 10 aprilie 2026 19:36 / Actualizat vineri, 10 aprilie 2026 19:37
Sorana Cîrstea (36 de ani, #29 WTA) a ratat șansa de a o înfrunta pe Gabriela Ruse (28 de ani, #87 WTA) în semifinalele turneului WTA de la Linz, după ce a fost învinsă de Mirra Andreeva (18 ani, #10 WTA), scor 6-7(4), 6-4, 2-6.
Înainte de meciul Soranei, Gabriela Ruse trecuse în „sferturi” de Jelena Ostapenko (28 de ani, #23 WTA) cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1.
Sorana Cîrstea a fost învinsă de Mirra Andreeva în „sferturile” turneului de la Linz
Mirra Andreeva a început mai bine meciul și a reușit un break la scorul de 1-1, însă Sorana a reușit să revină și să egaleze la 4, după ce a fructificat a patra minge de break în cel de-al optulea game.
Sorana a salvat ulterior o minge de break la scorul de 5-5, iar setul a mers apoi în tie-break, unde Andreeva a reușit un singur minibreak și s-a impus cu scorul de 7-4.
Setul secund a început cu un break al Soranei, care a fructificat a treia șansă de a se impune pe serviciul adversarei, iar ulterior românca a reușit dublu-break-ul, cu un game „alb”, ducând scorul la 4-1. Andreeva a recuperat imediat un break, însă Sorana a reușit să se impună cu scorul de 6-4, cu un game „alb” pe propriul serviciu.
Ultimul set a început cu Andreeva la serviciu, iar după ce s-a impus în primul game, rusoaica a reușit un break „alb”.
După ce scorul s-a dus la 3-0, Sorana Cîrstea a reușit două game-uri „albe” consecutive, însă tot cu un break „alb”, Andreeva s-a distanțat la 4-2, după care n-a mai pierdut niciun game și s-a impus cu scorul de 6-2 în actul decisiv.
Pe partea cealaltă de tablou, Donna Vekic (29 de ani, #104 WTA) o va înfrunta pe Karolina Pliskova (34 de ani, #258 WTA) pentru un loc în a doua semifinală, unde va ajunge și învingătoarea dintre Anastasia Potapova (25 de ani, #97 WTA) și Lilli Tagger (18 ani, #18 WTA).
AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”