SPORTURI  »  BASCHET  »  LNBM

S-a încheiat penultima rundă a Ligii Naționale: La 40 de ani, Monyea Pratt e MVP-ul etapei a 29-a! Cum arată clasamentul

Monyea Pratt, MVP-ul rundei a 29-a/Foto: Facebook (CSU Sibiu)
Monyea Pratt, MVP-ul rundei a 29-a/Foto: Facebook (CSU Sibiu)

Articol de - Publicat miercuri, 15 aprilie 2026 22:21 / Actualizat miercuri, 15 aprilie 2026 22:24

Miercuri, 15 aprilie, s-a încheiat etapa a 29-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, penultima rundă a sezonului regulat. CSM CSU Oradea, vicecampioana României, și-a asigurat prima poziție în clasament, în timp ce mai multe formații luptă în continuare pentru playoff.

La finalul acestei săptămâni se va încheia sezonul regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin și se vor afla echipele calificate în playoff-ul competiției. Între timp, marți și miercuri s-au desfășurat cele 7 meciuri din runda a 29-a.

CSM Târgu Mureș – CSM Corona Brașov, cu 241 de puncte marcate, a fost meciul rundei

CSM CSU Oradea și-a asigurat primul loc în clasament, obținând o victorie importantă, în special pentru moral, în fața lui CS Dinamo București, trupă clasată pe poziția secundă: 78-72. Pentru gruparea din Capitală a fost prima înfrângere după o lungă serie de rezultate pozitive.

CSU Sibiu continuă să facă spectacol și să lupte pentru playoff și, împinsă de la spate de un public fantastic, a câștigat și în fața lui CSO Voluntari: 85-64. Cel mai bun jucător a fost veteranul Monyea Pratt care, la 40 de ani, pare să îi calce pe urme lui LeBron James în ceea ce privește longevitatea.

Baschetbalistul american a adunat 15 puncte, 7 recuperări, 6 pase decisive, 4 intercepții și 3 capace, având un indice al eficienței de +32. Prin urmare, Pratt este MVP-ul rundei cu numărul 29 în Liga Națională.

Cea mai spectaculoasă partidă a etapei a fost cea dintre CSM Târgu Mureș și CSM Corona Brașov, care, la fel ca în tur, a avut nevoie de prelungiri. Deși au avut mari probleme cu jucătorii români, eliminați pentru acumularea a 5 greșeli personale, alb-albaștrii s-au descurcat, au trimis meciul în overtime și s-au impus cu 123-118.

SCM U Craiova a întrerupt seria impresionantă a lui Rapid București și a învins-o cu 97-93, în timp ce SCM Timișoara și CS Vâlcea 1924, trupe ce se bat pentru playoff, au obținut niște victorii la limită.

Bănățenii au câștigat duelul alb-violet cu FC Argeș Basketball, scor 89-87, în timp ce vâlcenii, cu un nou antrenor, Antonis Constantinides, și-au luat revanșa în fața Stelei București: 69-66.

Rezultatele etapei a 29-a a Ligii Naționale

  • CSM Târgu Jiu vs. CSM Petrolul Ploiești: 68-83

  • CSU Sibiu vs. CSO Voluntari: 85-64

  • CSM Târgu Mureș vs. CSM Corona Brașov: 123-118

  • SCM U Craiova vs. CS Rapid București: 97-93

  • CS Dinamo București vs. CSM CSU Oradea: 72-78

  • SCM Timișoara vs. FC Argeș Basketball: 89-87

  • CSA Steaua București vs. CS Vâlcea 1924: 66-69

Programul ultimei runde a Ligii Naționale

Sâmbătă, 18 aprilie

  • Ora 18:00

    • FC Argeș Basketball vs. CSM Târgu Mureș

  • Ora 20:00

    • CSM Ploiești vs. SCM U Craiova

    • CS Rapid București vs. SCM Timișoara

    • CSM Corona Brașov vs. CSU Sibiu

    • CSO Voluntari vs. CSA Steaua Sharks București

    • CS Vâlcea 1924 vs. CS Dinamo București

Joi, 16 aprilie, la ora 19:00, se va disputa restanța dintre CSO Voluntari și CSM Târgu Mureș din etapa a 28-a. De asemenea, CSM CSU Oradea a jucat deja cu CSM Galați într-un meci din ultima rundă, bihorenii câștigând cu 99-70.

Clasamentul Ligii Naționale înaintea ultimei etape

S-a încheiat penultima rundă a Ligii Naționale: La 40 de ani, Monyea Pratt e MVP-ul etapei a 29-a! Cum arată clasamentul
Clasamentul Ligii Naționale înaintea ultimei runde/Foto: captură Flashscore
Citește și:
Genoa, clubul lui Dan Șucu, a prezentat un echipament unic: „O comoară printre valuri, păzită de pirați”
Campionate
Genoa, clubul lui Dan Șucu, a prezentat un echipament unic: „O comoară printre valuri, păzită de pirați”
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Superliga
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Superliga
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close