Articol de Oana Duşmănescu - Publicat joi, 16 aprilie 2026, 09:25 / Actualizat joi, 16 aprilie 2026 09:28
Sâmbata trecută, Silvia Salis (40 de ani), aleasă primar al Genovei în 2025, a organizat o petrecere tehno uriașă într-o piață in centrul orașului italian, care a avut-o ca vedetă pe DJ Charlotte de Witte (Belgia).
Unii spun că evenimentul, care a costat municipalitatea genoveză 140.000 de euro, a scos din casă 20.000 de genovezi, alții susțin că oamenii care au participat la rave-ul din Piazza Matteotti n-au fost „mai mulți” de 10.000. În oricare dintre cazuri, Silvia Salis, fostă atletă de performanță, se impune rapid drept noua figură reprezentativă a stângii politice italiene.
Silvia Salis, participantă în proba de aruncare a ciocanului la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, a fost medaliată cu aur a probei la Jocurile Mediteraneene, un an mai târziu. A mai concurat la alte competiții importante, printre care și câteva ediții de campionate europene și mondiale. Este căsătorită cu Fausto Brizzi, regizor, scenarist și producător de film, cei doi având împreună un copil de doi ani.
Unii experți în politică o văd pe Silvia Salis drept acel personaj unificator pentru opoziția fragmentată din Italia, exact în momentul în care premierul Giorgia Meloni dă semne de vulnerabilitate.

Popularitatea Silviei Salis urcă vertiginos după eșecul Giorgiei Meloni în domeniul reformei justiției
Supranumită „Anti-Meloni”, ascensiunea Silviei Salis survine într-o perioadă în care credibilitatea prim-ministrului se clatină în urma primului său fiasco politic real: un referendum eșuat privind justiția, desfășurat în luna martie și urmat de demisii și scandaluri care i-au știrbit autoritatea atât în țară, cât și în străinătate.
Salis, născută în 1985 la Genova, a avut o carieră sportivă înainte de a trece la cea politică și administrativă. După ce s-a retras din atletism, s-a orientat către managementul sportiv și, mai târziu, a țintit către funcții politice. În 2025, Salis a fost aleasă primar al orașului Genova, punând capăt anilor de guvernare de centru-dreapta și devenind instantaneu una dintre cele mai urmărite figuri noi din politica italiană, scrie Euractiv.
Silvia Salis a fost atletă, apoi și-a îndreptat atenția spre managementul sportiv și politică
Alegerile parlamentare sunt programate pentru 2027, iar cursa electorală pare redeschisă de speculațiile că Meloni ar putea convoca alegeri anticipate. Salis a știut să aprindă atmosfera pe 11 aprilie, când mii de de oameni au inundat centrul istoric la orașului pentru un DJ set al vedetei tehno belgiene Charlotte de Witte – un moment viral care a sporit vântul care-i suflă în aripi primăriței.

Ochelarii ei de soare colorați și mișcările ei de dans din culise au transformat-o și pe ea într-o vedetă pe internet. „Acest concert este în mod clar o declarație de intenție din partea unui primar tânăr”, a declarat Albi Scotti, muzician și redactor-șef la DJ MAG Italia. „A fost un eveniment care semnalează o renaștere. Muzica tehno și Charlotte de Witte se adresează tuturor, nu doar tinerilor. Prezența la eveniment a demonstrat acest lucru. Salis face limpede efortul de a ajunge la electorat mai numeros și mai divers. Mulți încearcă acest lucru, dar nu toată lumea reușește”.
Decretul anti-rave al Giorgiei Meloni - pedala pe care Salis a știut să apese
În 2022, într-una dintre primele sale măsuri în calitate de prim-ministru, Giorgia Meloni a introdus așa-numitul „decret anti-rave”, o lege controversată menită să combată adunările neautorizate. Criticii lui Meloni au susținut că formularea vagă a decretului risca să incrimineze nu doar petrecerile ilegale, ci și evenimentele culturale spontane, punându-și întrebări cu privire la libertățile civile.
Alessio Kolioulis, profesor asistent de dezvoltare economică urbană la University College London, e de părere că poziția anti-rave a lui Meloni este emblematică pentru abordarea sa politică mai largă, care prezintă viața de noapte ca pe o problemă, nu ca pe un bun cultural, în ciuda istoriei adânc înrădăcinate a Italiei în muzică și în exprimarea culturală colectivă.

În schimb, Silvia Salis a ales o altă cale. „Salis a demonstrat că administrațiile publice joacă un rol crucial în organizarea de evenimente gratuite pentru toate categoriile de public. Este vorba despre cultură, distracție și incluziune”, a spus Kolioulis. „A fost o inițiativă binevenită într-o perioadă de criză a costului vieții, când mulți oameni pur și simplu nu au bani să cheltuiască pentru a ieși în oraș”.
Mulți italieni o văd pe Silvia Salis factorul unificator al stângii italiene
Primar de mai puțin de un an, Salis este deja „curtată” drept candidat comun al forțelor de opoziție, de centru și de stânga. Într-un recent interviu acordat publicației Bloomberg, Salis a dat de înțeles că ar fi pregătită pentru scena politică națională.
Pe măsură ce alegerile se apropie, Partidul Democrat (centru-stânga) nu prea are un candidat puternic care s-o înfrunte pe Giorgia Meloni. Lidera PD, Elly Schlein, și-a consolidat controlul asupra partidului, promovând o linie de extremă stânga care i-a marginalizat de fapt pe centriști, care până acum nu au reușit să-i conteste în mod serios autoritatea.
Dar Schlein nu poate candida singură. PD este angajat în prezent în negocieri delicate cu Mișcarea Cinci Stele, cealaltă forță majoră de opoziție, în efortul de a construi o coaliție suficient de puternică pentru a răsturna la vot dominația actualului prim-ministru. Nu se știe însă cine ar conduce o astfel de alianță. Problema ar putea fi rezolvată în cele din urmă prin alegeri interne, în care Schlein va candida, cel mai probabil, împotriva fostului prim-ministru și lider al M5S, Giuseppe Conte.
Numele lui Salis este vehiculat ca o potențială a treia opțiune. „Nu vă grăbiți!” a avertizat Lorenzo Castellani, profesor la Universitatea Luiss din Roma. „Salis este o variantă, dar nu cea mai probabilă; ea se remarcă cu siguranță prin prospețimea sa politică, dar este încă prea devreme pentru a spune dacă va fi candidata unificată a formațiunilor de centru-stânga”.
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”