Articol de Costi Prună - Publicat vineri, 17 aprilie 2026, 13:27 / Actualizat vineri, 17 aprilie 2026 16:05
Pentru alegerile de vineri, 24 aprilie, cei 4 candidați la șefia FRH aruncă în luptă toate atuurile, folosind și „arme neconvenționale”, printre care telefoane cu iz politic.
Constantin Din, Sorin Dinu, Bogdan Voina și Cristian Potora sunt pe finalul campaniei. Pentru unii, începuse chiar de astă-toamnă. Majoritatea au folosit sistemul față-în-față cu votantul, dar unii dintre ei se folosesc și de „avantajele’” tehnologiei moderne și încearcă, pe ultima sută de metri, să smulgă voturi câștigătoare.
Bătălie pentru voturi la șefia FRH
Dintre cele 242 de asociații cu drept de vot, unele nu vor vota conform conștiinței, ci conform vocilor din telefon. Surse GSP au dezvăluit că mulți reprezentanți ai acestor asociații, care erau mandatați să voteze la Adunarea Generală din 24 aprilie, au fost schimbați pe linie politică pentru că dădeau semne că votul lor ar fi înclinat balanța împotriva candidatului preferat.
Aceleași surse GSP au confirmat un caz care este ușor hilar. În această săptămână, directorul adjunct de la AJH Tulcea, Daniel Gheorghe, care ar fi trebuit să voteze vinerea viitoare, a fost înlocuit cu antrenorul de la Corona Brașov, Bogdan Burcea, fost selecționer al României.

După cum se știe, tehnicianul brașovean va fi din vară noul antrenor de la Dunărea Brăila, club care îl sprijină la alegeri pentru funcția de președinte pe Bogdan Voina.
Implicarea directă a lui Bogdan Burcea, ca votant din partea AJH Tulcea, tinde să confirme informațiile că dacă Bogdan Voina va fi noul președinte al FRH, atunci viitorul tehnician de la Dunărea Brăila va fi numit și selecționer al naționalei României și va conduce reprezentativa la Campionatul European din luna decembrie.
Turneul final se va desfășura în perioada 3-20 decembrie, iar România este gazdă, alături de Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia.
Replica lui Bogdan Burcea
Am avut delegații și de la alte două cluburi ca să pot vota vineri, 24 aprilie, dar eu am decis să votez din partea AJH Tulcea. Statutul FRH permite acest lucru. Este păcat că „hoții strigă hoțul” arătând într-o direcție greșită. Eu am mai fost selecționerul României și am plecat de bună voie din post. Nu a fost nevoie nici atunci și nu este nevoie nici acum ca politicul să mă susțină. Dacă viitoarea conducere a FRH îmi va solicita serviciile, atunci vom negocia, dar eu voi accepta numirea numai în condițiile mele
- Bogdan Burcea
Cum arată grupele preliminare la Campionatul European de handbal feminin în 2026: n-am scăpat de Norvegia!
- Grupa A: Ungaria, Muntenegru, Slovenia, Islanda
- Grupa B: Norvegia, România, Elveția, Macedonia de Nord
- Grupa C: Danemarca, Spania, Turcia, Grecia
- Grupa D: Cehia, Austria, Olanda, Croația
- Grupa E: Franța, Polonia, Insulele Feroe, Ucraina
- Grupa F: Suedia, Germania, Slovacia, Serbia
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”