INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Andoni Iraola, despre plecarea de la Bournemouth: „Pur și simplu a trebuit să decid”

Andoni Iraola, despre despărțirea de Bournemouth / foto: Getty Images
Andoni Iraola, despre despărțirea de Bournemouth / foto: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 17 aprilie 2026 16:32 / Actualizat vineri, 17 aprilie 2026 16:50

Antrenorul lui Bournemouth, Andoni Iraola (43 de ani), a vorbit pentru prima dată după anunțul că va părăsi echipa la finalul sezonului, dar a declarat că încă nu știe ce va face anul viitor.

Spaniolul în vârstă de 43 de ani a anunțat marți că va pleca de la „cireșe” după trei ani petrecuți la cârma echipei de pe coasta de sud a Angliei.

Andoni Iraola: „Decizia mea nu a fost luată din cauza unui alt club”

În cadrul conferinței de presă dinaintea partidei din cadrul rundei cu numărul 33 din Premier League, Newcastle - Bournemouth, programat pe 18 aprilie, Andoni Iraola a vorbit despre decizia de a părăsi echipa la finalul sezonului.

„Decizia nu a fost luată din cauza unui alt club. Nu este implicat niciun alt club, pur și simplu a trebuit să decid dacă voi continua aici sau nu. Nu știu ce voi face sezonul viitor. Nu știu dacă voi fi antrenor la un club sau la o echipă națională, dacă voi fi pe acest continent sau chiar dacă voi mai fi antrenor deloc. Nu am idee ce se va întâmpla.

Nu mă grăbesc să decid acum. Am luat o decizie importantă pentru mine în acest moment. Acum vreau să mă concentrez pe ultimele șase meciuri. Vor fi importante pentru noi. Va fi suficient timp pentru a mă gândi”, a declarat Iraola, potrivit BBC.

Andoni Iraola, despre plecarea de la Bournemouth: „Pur și simplu a trebuit să decid”
Iraola pleacă de la Bournemouth / FOTO: GettyImages

„Această decizie mi-a luat mult timp și nu a fost ușoară. Pe parcursul întregului sezon am discutat cu conducerea clubului despre această situație și ei erau conștienți că se poate întâmpla. Nu există întotdeauna un motiv clar. Decizia pe care am luat-o a fost, probabil, pentru că nu am vrut să pierd sentimentul de satisfacție după aceste trei sezoane.

Întotdeauna încerci să-ți imaginezi un posibil al patrulea sau al cincilea sezon, iar asta costă mult. Noi, ca ființe umane, obosim să vedem același lucru. Presupun că acesta este momentul potrivit să pun capăt acestei călătorii, care pentru mine a fost foarte specială”, a adăugat tehnicianul spaniol.

Iraola a preluat conducerea lui Bournemouth în iunie 2023, ajungând și în sferturile de finală ale Cupei Angliei în sezonul trecut. Spaniolul va rămâne la cârma „cireșelor” pentru încă șase meciuri din Premier League, în încercarea de a califica echipa pentru o primă participare istorică în competițiile europene intercluburi.

În prezent, echipa de pe coasta de sud a Angliei ocupă locul 11 în clasament, cu 45 de puncte, la doar 2 puncte distanță de locurile care asigură participarea în cupele europene.

Clasamentul din Premier League

Citește și:
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”
Campionate
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
Campionate
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Nationala
S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează