FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Ovidiu Herea a identificat principala problemă de la Rapid: „Aici s-a pierdut încrederea”

Ovidiu Herea +49   FOTO
Ovidiu Herea

Articol de - Publicat luni, 20 aprilie 2026 08:14 / Actualizat luni, 20 aprilie 2026 09:21

Ovidiu Herea (41 de ani), fost fotbalist la Rapid în perioada 2007-2013, consideră că principala problemă a giuleștenilor în momentul de față este lipsa inspirației în ofensivă, fapt remarcat după eșecul suferit de echipa antrenată de Constantin Gâlcă (54 de ani) în deplasare cu Universitatea Craiova, scor 0-1.

Herea susține că Rapid s-a aflat în lupta la titlu datorită celor 15 goluri marcate de Alexandru Dobre în sezonul regular. Totuși, internaționalul român n-are nicio reușită în play-off, timp în care Rapid a obținut doar 4 puncte în primele 5 etape.

Ovidiu Herea a identificat principala problemă de la Rapid: „Aici s-a pierdut încrederea”

„Ei desenează frumos, pleacă frumos din apărare, dar ceva acolo, în apropierea porţii, nu merge. Rapidului i-au lipsit oamenii de atac, Dobre, în prima parte, a jucat bine.

Rapid a trăit din realizările lui Dobre din prima parte, Petrila a fost şi el, dar puţin, foarte puţin. Când vrei să te lupţi pentru un obiectiv, sperai să câştigi campionatul, ai fost foarte mult timp pe primul loc, aveai nevoie de un om care să fie acolo, să bage mingea în poartă, n-ai cum să trăieşti doar prin atacanţii laterali. 

De aici s-a pierdut încrederea, neavând un om care să decidă momentele importante din joc, ţi-o pierzi. Au fost şi acele episoade care au degradat atmosfera din vestiar, nici jocul nu ţi-a dat speranţe.

Eu mă aşteptam mai mult, dacă meciurile trecute atitudinea îţi lăsa un gust amar, te aşteptai să-i vezi cu altă dorinţă, dar mi se pare o neputinţă ofensivă pe care am văzut-o în seara asta la Rapid, pentru că ei şi-au dorit.

Au fost multe momente când Rapid n-a mers bine în prima repriză, iar apoi te uitai pe bancă şi nu ştiai ce să faci”, a declarat Ovidiu Herea, potrivit primasport.ro.

VIDEO. Golul marcat de Assad Al-Hamlawi cu care Universitatea Craiova a învins-o pe Rapid

  • Sursă video: Prima Sport 1

Clasamentul play-off-ului din Superliga

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
A murit comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” » L-a intervievat pe Platini cu Ion Țiriac în rol de traducător: povestea unui dialog memorabil
Superliga
A murit comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” » L-a intervievat pe Platini cu Ion Țiriac în rol de traducător: povestea unui dialog memorabil
Mbappe a scandalizat China! Au rupt contractele cu starul lui Real Madrid, după declarațiile făcute
Campionate
Mbappe a scandalizat China! Au rupt contractele cu starul lui Real Madrid, după declarațiile făcute
Culisele votului la Balonul de Aur: „Kane a câștigat la mustață” » Cum a pierdut Lamine Yamal voturi
Campionate
Culisele votului la Balonul de Aur: „Kane a câștigat la mustață” » Cum a pierdut Lamine Yamal voturi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (2)
alessyo49
alessyo49  •  20 Aprilie 2026, 17:43

Lasati-ma bah specialistii lu' peste cu treaba asta cu lipsa atacantului! Spuneti-mi cate mingi au primit atacanatii Rapidului in ultimele meciuri? Daca aveau o multime si ratau, da, era problema atacantului! Voi nu vedeti ca problema e la constructie dincolo de mijlocul terenului? In afara de sclipirile lui Morutan, cand mai da cate o pasa de geniu, restul sunt morti la mijlocul terenului! Suntem rupti in doua, nu avem coordonator de joc!

Dumitru_C
Dumitru_C  •  20 Aprilie 2026, 10:35

Tobias Christensen trebuia sa marcheze la acea ocazie, cam rudimentar. Nu poti castiga așa.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează