Articol de Marius Mărgărit, Alexandru Stanciu - Publicat miercuri, 22 aprilie 2026, 11:06 / Actualizat miercuri, 22 aprilie 2026 14:29
Kader Keita (25 de ani), mijlocașul Rapidului care a provocat accidentul rutier de la începutul lunii martie, a fost chemat pe 22 aprilie la Brigada Rutieră pentru a fi informat că i se va schimba încadrarea juridică la ucidere din culpă, după ce victima accidentului provocat de fotbalistul ivorian a decedat în spital.
Context:
Kader Keita a fost implicat pe 3 martie 2026 într-un accident rutier, în care a lovit cu mașina o femeie în vârstă de 67 de ani, care traversa regulamentar strada, folosind trecerea de pietoni.
Fotbalistul originar din Coasta de Fildeș a părăsit locul accidentului, până la sosirea echipajelor de poliție și a ambulanței. Keita a mers în aceeași zi la antrenamentul Rapidului, fără a dezvălui cuiva accidentul în care a fost implicat.
Jucătorul a fost identificat de către polițiști, care l-au dus la audieri. Judecătoria Sectorului 2 a dispus luarea măsurii controlului judiciar fără cauține în cazul lui Keita. Ulterior, procurorii au făcut apel și au cerut ca jucătorul să fie arestat, dar Instanța a respins apelul formulat de procurori. Kader Keita a rămas sub control judiciar pentru perioada stabilită inițial, de 60 de zile.
La o lună de la accident, victima lui Keita a decedat în spital
Lui Keita, fotbalist care a continuat să fie folosit de Gâlcă la Rapid în acest răstimp, urmează să i se schimbe încadrarea judiciară
UPDATE ora 14:15 » Măsura controlului judiciar pentru Kader Keita s-a prelungit cu încă 60 de zile
Măsura controlului judiciar pentru Kader Keita se va prelungi luni cu încă 60 de zile. Printre interdicții se numără și faptul că nu are voie să părăsească țara.
Kader Keita, încadrat la ucidere din culpă
În dimineața zilei de 22 aprilie, Kader Keita s-a prezentat la Brigada Rutieră, unde urma să fie anunțat că i s-a schimbat încadrarea juridică la ucidere din culpă, după ce victima accidentului provocat de fotbalistul Rapidului a decedat.
Din primele informații obținute de GSP.ro, procuroarea de caz nu va mai cere arest preventiv.
Kader Keita a venit în România în ianuarie 2024, de la Sivasspor, semnând cu CFR Cluj. La giuleșteni a ajuns în februarie 2025, prima dată ca împrumut, iar după 6 luni a fost cumpărat definitiv.
Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como