Articol de Justin Gafiuc - Publicat marti, 28 aprilie 2026, 18:30 / Actualizat marti, 28 aprilie 2026 20:59
Echipa feminină de volei a celor de la Alba Blaj a pierdut meciul al treilea al finalei naționale, în deplasarea de la CSO Voluntari, scor 0-3 (20-25, 23-25, 21-25), și a anunțat că va depune o contestație către federație, prin intermediul căreia va cere câștigarea meciului la „masa verde”. Clubul din Blaj a luat deja legătura cu un avocat.
Al patrulea meci urmează să se dispute marți, 28 aprilie, de la 20:30, tot în sala din Voluntari, iar cei de la Alba Blaj au luat legătura cu un avocat și au depus o contestație pe adresa federației. Cer câștigarea meciului disputat la Voluntari la „masa verde”. Ilfovencele conduc cu 2-1 după primele 3 partide, iar în cazul unei noi victorii vor deveni campioane.
Ce îi nemulțumește, de fapt, pe oficialii de la Alba Blaj? Acuză că meciul de aseară s-a desfășurat „pe o suprafață de joc care nu respectă condițiile regulamentare”. Mai exact, sunt două panouri de baschet care împiedică sportivii la servicii și la mingile înalte.
GALERIE FOTO. Cum arată sala din Voluntari
Contestația depusă de Alba Blaj la Federația de Volei
„Subscrisa CSM VOLEI ALBA BLAJ, cu sediul în Blaj, Piața 1848, nr. 16, jud. Alba, cu CIF nr. 36700552, reprezentat legal prin director executiv Victor Hațegan, reprezentat convențional de GHERDAN ȘI ASOCIAȚII SCA, cu sediul în Cluj Napoca, strada Calea Turzii, nr. 30, ap. 1, județ Cluj, adresă la care vă solicităm și comunicarea tuturor actelor de procedură în temeiul art. 158 C. pr. civ., persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură fiind Borzaș Ruxandra, formulăm prezenta contestație prin intermediul căreia vă solicităm respectuos să constatați pierderea jocului de către echipa organizatoare CSO Voluntari cu 0-3 (0-75) ca urmare a constatării nerespectării cerințelor regulamentare a sălii Gabriela Szabo din Voluntari.
Pentru a proceda în acest sens, arătăm că în cursul zilei de azi, 28.04.2026, se va disputa meciul dintre echipa gazdă CSO Voluntari și echipa oaspete CSM Volei Alba Blaj în cadrul Finalei Campionatului României, Divizia A, feminin. Acesta este programat a fi desfășurat în sala Gabriela Szabo din Voluntari, o sală care nu îndeplinește cerințele regulamentare ale terenului, astfel cum vom arăta în continuare, motiv pentru care se impune aplicarea sancțiunii pierderii jocului de către echipa organizatoare cu 0-3 (0-75).
În fapt, dispozițiile art. 54 din Regulamentul de organizare a activității voleibalistice (în continuare ROAV) stabilesc faptul că jocurile voleibalistice pot fi disputate doar în săli omologate, sub sancțiunea pierderii meciului de către echipa organizatoare cu 0-3 (0-75). Sala Gabriela Szabo nu respectă condițiile de omologare, raportat la faptul că în zona ariei de joc sunt amplasate două coșuri de baschet (Anexa nr. 1) care aduc atingere jocului sportivilor, îngreunând sau chiar împiedicând serviciul din săritură, recuperarea mingilor sau pasele înalte.
Regulamentul Jocului de Volei stabilește la art. 1 condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o sală de joc, stabilind în ceea ce privește dimensiunea sălii următoarele condiții: Terenul de joc este un dreptunghi cu dimensiunile 18X9m, înconjurat de o zonă liberă cu o lăţime de minimum 3 m pe toate laturile. Spaţiul de joc liber este spaţiul situat deasupra ariei de joc și care trebuie să fie lipsit de orice obstacol.
Spaţiul de joc liber trebuie să aibă o înălţime de minimum 7m de la suprafaţa de joc. Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB zona liberă trebuie să măsoare 5m de la liniile laterale şi 6,5m de la liniile de fund. Spaţiul de joc liber trebuie să măsoare în înalţime minimum 12,5m de la suprafaţa de joc.
În mod evident, ca urmare a existenței celor două coșuri de baschet deasupra ariei de joc este încălcată condiția impusă de art. 1 din Regulamentul Jocului de Volei, anume necesitatea unui spațiu liber deasupra ariei de joc, lipsit de orice obstacole, dar și o lăţime de minimum 3 m pe toate laturile.
Art. 55 din ROAV prevede că Daca la controlul salii de joc efectuat la inceputul jocului de catre oficialii F.R.Volei se constata ca aceasta nu indeplineste cerintele regulamentare, jocul nu va fi inceput si va fi pierdut de echipa clubului organizator cu 0:3 (0:75), fara punct in clasament. Neregulile constatate care au condus la nedisputarea jocului vor fi consemnate in foaia de arbitraj.
Conform art. 77 din ROAV, în cazul contestațiilor arbitrul principal împreună cu observatorul federal este obligat să verifice pe loc temeinicia contestațiilor, iar în cazul în care o va respinge ne vom adresa, pe rând, Comisiei de Competiții, Comisiei de Apel și instanțelor de judecată de drept comun competente cu scopul de a nu se omologa rezultatul de pe teren, altul decât victoria cu 0-3 a echipei oaspete.
Învederăm faptul că nerespectarea condițiilor prevăzute de FIVB și regulamentele FRV a sălii Gabriela Szabo din Voluntari nu este un element de noutate pentru FRV, dovadă fiind că toate meciurile din Cupa Challenge desfășurate în sezonul 2023/2024 ale lui CSO Voluntari s-au desfășurat în sala Unirea din Dobroești, sală de categoria 4 conform bazei de date CEV.
De asemenea, în baza de date a CEV, sala din Voluntari nu apare ca fiind omologată tocmai din cauza acestor probleme. Prin urmare, singura soluție regulamentară este admiterea prezentei contestații. Prin urmare, vă solicităm respectuos să constatați că sala nu îndeplinește cerințele regulamentare prezentate anterior privind lipsa unui obstacol din spațiul de joc și lățime de minimum 3 m pe toate laturile, ca o consecință, să constatați pierderea jocului de către echipa organizatoare CSO Voluntari cu 0-3 (0-75).
Nu în ultimul rând, din rațiuni ce țin de opozabilitate, prezenta contestație a fost transmisă și pe adresa de e-mail oficială al Federației Române de Volei”, apare în contestația formulată de Blaj.
Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”