INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ISTORIC

Senzația Europei: nou-promovata care era aproape de faliment a câștigat primul ei titlu după 128 de ani!

FC Thun, primul trofeu din istorie, după 128 de ani // FOTO: Facebook FC Thun
FC Thun, primul trofeu din istorie, după 128 de ani // FOTO: Facebook FC Thun

Articol de - Publicat duminica, 03 mai 2026 17:47 / Actualizat luni, 04 mai 2026 11:37

FC Thun a produs surpriza sezonului în Elveția! Echipa abia revenită în prima ligă a devenit campioana Elveției și a declanșat o sărbătoare uriașă într-un oraș cu mai puțin de 45.000 de locuitori.

Titlul a fost câștigat matematic fără ca liderul să mai intre pe teren. După eșecul cu 1-3 în fața lui FC Basel, totul s-a decis duminică, când Sion s-a impus cu 3-0 pe terenul lui St. Gallen. În urma acestui rezultat, diferența a devenit imposibil de recuperat, iar Thun are un avans de 10 puncte cu doar trei etape rămase în Elveția.

FC Thun, nou-promovată în prima ligă

Sezonul făcut de Thun este unul aproape imposibil de repetat. Promovată în vară, echipa a preluat conducerea clasamentului încă din luna octombrie și nu a mai cedat-o până la final. Totul a fost realizat cu unul dintre cele mai mici bugete din campionat, în fața unor cluburi cu tradiție precum FC Basel și Young Boys Berna.

Un astfel de scenariu este extrem de rar în fotbalul european, iar exemplele comparabile rămân cele oferite de Nottingham Forest în 1978 și FC Kaiserslautern în 1998, echipe care au câștigat titlul imediat după promovare.

Senzația Europei: nou-promovata care era aproape de faliment a câștigat primul ei titlu după 128 de ani!
FC Thun, primul trofeu din istorie, după 128 de ani // FOTO: Instagram

Primul trofeu din istorie, după 128 de ani

Fondat în 1898, FC Thun nu mai câștigase niciodată un trofeu major până în acest sezon. Clubul a ajuns pentru prima dată în prima ligă în 1954, dar a retrogradat rapid și a petrecut decenii întregi în ligile inferioare. Au revenit pe prima scenă în 2001, însă cea mai bună performanță era locul secund din 2005.

În ultimii ani, situația a fost și mai complicată. Echipa a fost aproape de faliment și petrecând cinci sezoane în afara primei ligi.

Câștigarea titlului le aduce elvețienilor calificarea în preliminariile UEFA Champions League, marcând o revenire istorică după aproape 20 de ani.

Ultima aventură europeană importantă a avut loc în sezonul 2005-2006, când Thun a eliminat Sparta Praga și a ajuns în grupele competiției, unde i-a pus probleme serioase lui Arsenal, „tunarii” învingând la limită, 1-0 și 2-1.

Clasamentul din Elveția

FC Thun a devenit oficial campioana Elveției cu trei etape înainte de finalul sezonului, profitând de configurația actuală a clasamentului din play-off. În acest moment, ierarhia este condusă de FC Thun cu 74 de puncte, urmată la o distanță de 11 puncte de FC St. Gallen, care ocupă poziția a doua cu 63 de puncte.

Podiumul este completat de Lugano, care a acumulat 60 de puncte. Având în vedere că în ultimele trei runde mai pot fi puse în joc maximum 9 puncte, avansul liderului a devenit imposibil de recuperat de către urmăritoare. 

Senzația Europei: nou-promovata care era aproape de faliment a câștigat primul ei titlu după 128 de ani!
Clasamentul din Elveția // FOTO Flashscore
Citește și:
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Superliga
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Superliga
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Superliga
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Campionate
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (3)
ionelvancea74
ionelvancea74  •  04 Mai 2026, 05:13

https://tikitaka.ro/campioni-primul-sezon-dupa-promovare-8-cazuri/ Leicester nu e!

ionelvancea74
ionelvancea74  •  04 Mai 2026, 04:52

Leicester a promovat în 2014 și a câștigat campionatul Angliei în 2016!

puteabranza
puteabranza  •  03 Mai 2026, 20:58

Leicester nu era nou promovată.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează