INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Legendarul Fabio Capello îl consideră pe Chivu „decisiv” pentru Scudetto: „Mi-a amintit de acel moment”

Fabio Capello (13 trofee câștigate în cariera de antrenor cu AC Milan și AS Roma) l-a avut elev pe Cristi Chivu în 29 de meciuri la Roma (2 goluri, 1 assist) / Foto: Imago
Fabio Capello (13 trofee câștigate în cariera de antrenor cu AC Milan și AS Roma) l-a avut elev pe Cristi Chivu în 29 de meciuri la Roma (2 goluri, 1 assist) / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 04 mai 2026, 13:03 / Actualizat luni, 04 mai 2026 14:58

Inter s-a încoronat pentru a 21-a oară campioană a Italiei, duminică, după 2-0 cu Parma. Are 12 puncte avans în fruntea clasamentului și nu mai poate fi ajunsă în cele 3 etape rămase de jucat din actualul sezon.

Când Cristi Chivu a preluat-o de la Simone Inzaghi, vara trecută, Inter venea după un sezon dezastruos, încheiat cu eșecuri pe linie, dar mai ales după acel 0-5 cu PSG în finala Ligii Campionilor.

Primul lui gând a fost să-și „reseteze” jucătorii și să le refacă moralul, rezolvând inclusiv conflictul ivit între Hakan Calhanoglu și căpitanul Lautaro Martinez, care-i reproșase public mijlocașului turc flirtul cu Galatasaray.

Fabio Capello: „Îți rămâne în minte și nu este ușor de depășit”

Tehnicianul român a reușit, iar legendarul Fabio Capello crede că aceasta a fost cheia câștigării celui de-al 21-lea din istoria clubului. „Cristian a fost decisiv. Le-a redat jucătorilor încrederea de sine”, a analizat fostul mare antrenor italian într-un interviu acordat cotidianului La Gazzetta dello Sport.

După care, a detaliat: „Chivu a fost foarte bun la a se asigura rapid că înfrângerea împotriva lui Paris Saint-Germain din finala Ligii Campionilor de anul trecut a fost uitată. Poți spune orice, dar asta, din păcate, îți rămâne în minte și nu este ușor de depășit.

Chivu are marele merit de a-i fi readus pe jucători pe drumul cel bun, s-a asigurat că toată lumea avea încredere în sine, în abilitățile sale și, nu în ultimul rând, în el și în ceea ce spunea. Așa și-au construit un drum bun”.

Capello a făcut și o paralelă cu vremurile în care el a preluat-o pe AC Milan, în vara lui 1991: „Chivu mi-a amintit de munca pe care a trebuit s-o depun și eu la Milan. În primul rând, un imens efort în plan psihologic”.

Fabio Capello: „Antonio Conte a avut destule probleme cu accidentările, dar să nu le uităm pe ale lui Cristi Chivu!”

Tehnicianul acum în vârstă de 79 de ani n-a uitat însă nici de faptul că românul s-a descurcat în ciuda accidentărilor suferite de jucători-cheie, precum Denzel Dumfries, Hakan Calhanoglu sau Lautaro Martinez, care i-au lipsit perioade lungi de timp.

„Pentru mine, ei au fost singura echipă care, pe hârtie, putea concura cu Napoli la începutul sezonului. Conte a avut destule probleme cu accidentările, dar să nu le uităm pe cele ale lui Chivu! Mai presus de toate, accidentarea lui Calhanoglu și cea lungă a lui Dumfries. Absența olandezului pe aripă s-a simțit foarte tare.

Dar, în ciuda acestui fapt, am văzut o echipă care, pe termen lung, a avut o calitate și o forță superioare adversarilor. Sigur, au fost momente când a lipsit consecvența în unele meciuri. Permiteți-mi să explic: poate au dominat un sfert de oră sau douăzeci de minute în fiecare repriză și apoi au adormit, și s-a văzut”, a observat Capello.

Fabio Capello despre ieșirea lui Inter din Liga Campionilor: „Nu s-a descurcat bine. Ne așteptam să avanseze mai mult”

În Liga Campionilor, Inter a ieșit devreme, în play-off, eliminată de Bodo/Glimt, iar legendarul antrenor italian o consideră singura bilă neagră din sezonul lui Chivu la Inter: „Din păcate, nu s-a descurcat bine în Liga Campionilor. După performanța de anul trecut, ne așteptam să avanseze puțin mai mult.

Acum însă, cu dublul trofeu la îndemână - Scudetto și Coppa Italia - nici nu mai putem vorbi atât de mult despre ce s-a întâmplat în Europa, ci doar să privim înainte și să înțelegem ce și unde să îmbunătățim anul viitor. Dar chiar și în asta, am văzut priceperea lui Chivu, așa cum a făcut întotdeauna”.

Clasamentul la zi în Serie A

Citește și:
Schimbare istorică la Dinamo » Clubul a renunțat la sigla veche!
Superliga
Schimbare istorică la Dinamo » Clubul a renunțat la sigla veche!
Modul „MISTIFICATOR” prin care CCA încearcă să „spele” brigada care a greșit flagrant în faza crucială pentru titlul Craiovei: „Așa se interpretează!”
Superliga
Modul „MISTIFICATOR” prin care CCA încearcă să „spele” brigada care a greșit flagrant în faza crucială pentru titlul Craiovei: „Așa se interpretează!”
Nicolescu vine cu un scenariu-bombă de la Craiova - Dinamo: „Știți ce i-ar fi spus asistentul lui Kopic?!”
Superliga
Nicolescu vine cu un scenariu-bombă de la Craiova - Dinamo: „Știți ce i-ar fi spus asistentul lui Kopic?!”
A treia sală polivalentă din oraș prinde contur: „Lucrări finalizate 100% la fundație, subsol și parter”
Altele
A treia sală polivalentă din oraș prinde contur: „Lucrări finalizate 100% la fundație, subsol și parter”
ULTIMA ORĂ Fostul Sidex - iar la vânzare, dar la preț mult mai mic. România va relua licitația pentru Liberty Galați după eșecul din prima încercare
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Fostul Sidex - iar la vânzare, dar la preț mult mai mic. România va relua licitația pentru Liberty Galați după eșecul din prima încercare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Adversara lui CSM București din Final Four-ul Ligii va pierde titlul din cauza unei reguli desființate de 4 ani în Europa

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează