Articol de Cristi Preda (foto), Cezar Titor, Carmen Dumitru - Publicat luni, 04 mai 2026 22:45 / Actualizat luni, 04 mai 2026 22:53
Rapid - CFR Cluj 1-2. La finalul partidei concluzionată cu victoria ardelenilor, scor 2-1, grație reușitelor lui Zahovic și Cordea, de la punctul cu var, fanii rapidiști și-au ironizat jucătorii, așa cum s-a întâmplat și după meciul cu Dinamo, dar și de-a lungul întregului duel din această seară: „Ole, ole, mulțumim Rapidule” și „Campionii, campionii!”.
Imediat, giuleștenii și-au îndreptat atenția către tehnicianul celor de la CFR, Daniel Pancu, campion cu Rapid în 1999, cu hit-ul consacrat în perioada în care acesta era jucător: „E, Panco, Panco Italiano”.
Aceștia au plusat pe ironii, cu scandarea „Suntem mândri de voi!”. De cealaltă partre, în sectorul destinat oaspeților, unde aproximativ 40 de ardeleni au făcut deplasarea, sărbătoarea era în toi, cu CFR la un pas să securizeze ultimul loc de podium.
FOTO. Imagini de la finalul meciului Rapid - CFR Cluj
După câteva discuții la mijlocul terenului, pe gânduri dacă să meargă să salute galeria, giuleștenii au mers în direcția celor din Peluza Nord, cu Aioani drept „vârf de lance”, în ciuda înjurăturilor la care a fost supus de-a lungul partidei.
Imediat, a început un cor de fluierături și huiduieli, iar rapidiștii s-au îndreptat, dezamăgiți vizibil, către vestiare. „Rușine să vă fie” și „piz*lor” le-au scandat suporterii Rapidului, precum și „Uite-le, uite-le, uite bagaboantele”.
În timp ce Aioani a mers direct la vestiare, la sugestia ofițerului de presă, ceilalți jucători rapidiști au mers în fața Peluzei Sud. „Alex Dobre, ești o mizerie!”, s-a auzit din nou din tribune.
Și de la SUD jucătorii au fost „goniți” rapid, fiind ulterior apostrofați de la Tribuna I: „Țăranilor, rușine să vă fie”, „Aioani, f*** m**** m****, du-te la Dinamo” și „Demisia”. Fanii rapidiști au părăsit stadionul cu următoarea scandare: „Să vină banii la băieți!”
Clasamentul la zi din play-off-ul Superligii
GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Rapid - CFR Cluj
VIDEO | Andrei Cordea a înscris golul 2 pentru CFR din penalty după un henț comis de Christensen în careu
Sursă VIDEO: Prima Sport 1
Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”