)
Articol de Mitică Docan - Publicat joi, 07 mai 2026 16:45 / Actualizat joi, 07 mai 2026 22:11
Cupa Campionilor Europeni e o performanță extraordinară, însă rostogolește obsesiile și aroganțele unei epoci de care am face bine să ne dezbărăm odată.
Când Victor Pițurcă bate cu pumnul în masă ca marea echipă a Stelei '86 să obțină indemnizații și pensii de la statul român, nimeni nu tresare. Se crede că, într-un fel magic, pensiile speciale din sport sunt diferite de pensiile speciale din justiție sau alte domenii care irită nervii la 3/4 din țară. Că sunt cumva „mai meritate”, că oamenii „au făcut sacrificii” și că „au adus faimă țării” (altfel spus, au legitimat propaganda unui regim criminal).
Se cere încontinuu, din leagăn și până în groapă, protejarea pe bani publici a redutei Steaua și a fotbalului, în general. Bumbescu vrea mâncare „gratis” la popota clubului, ignorând ridicolul situației, Boloni îl vulcanizează și-l perie pe Valentin Ceaușescu cel cu suflet blând, același Pițurcă chestionează „unde s-au dus miliardele noastre, produse de Steaua?”.
Odată cu campionii noștri de la Sevilla, ni se impun pe site-uri un set de teze văratice despre statul maximalist. Despre cum ar trebui guvernul să construiască, tovarăși, totul, de la stadioane la centre de copii și juniori, despre sporuri și „lucruri cuvenite”, despre cum economia națională ar trebui pusă în slujba unei caste a sportivilor profesioniști.
Nimic nu e de ajuns. Leviathanul trebuie hrănit cu sute de milioane de euro pentru un pumn de medalii olimpice, după cum a scris recent Gazeta Sporturilor, trebuie să își ridice propriile temple, sute de proiecte, cu bugete de construcții care-l egalează pe cel al Sănătății, trebuie să devoreze și companiile private, prin taxare, după cum ne propunea inovator selecționerul Gheorghe Hagi.
Decenii la rând continuă să ni se spună că statul e dator permanent să dea. Să se implice. Că rolul lui nu se poate opri la granița Revoluției plătite cu sângele pe care tot el l-a vărsat sau la privilegiile pe care 99% dintre români nu le aveau, după cum Ion Țiriac recunoștea cu oarecare onestitate la „Prietenii lui Ovidiu”.
Statul trebuie să fie și acum atotprezent, ori să scoată din mizerie sportivii care nu au fost dispuși să își găsească un loc de muncă, ori să ierte casta miliardarilor din sport de TVA (în aceeași emisiune, Țiriac se întreba chiaburește: „Eu, plătind TVA-ul la sala pe care o construiesc, plătesc statul să-mi dea voie! De ce să plătesc TVA?).
Generația '86, genialul (fără niciun sarcasm) general (sarcasm mediu) Ilie Năstase îmbrăcat în meritoriul lui costum alb, Țiriac și toți privilegiații unui regim care a strivit vieți, a ruinat țara și a născut o mentalitate criminală ar trebui să se scuture puțin de insistențe.
Să vadă cât au profitat de pe urma rețelelor de putere la care au avut acces. Să observe câtă influență au acumulat atât pe linie politică, cât și din dragostea oamenilor. Și să continue să facă ei ceva pentru oamenii de rând, nu din banii altora.
PS. Generația tânără a început să fredoneze aceeași arie leninistă, cu statul care rezolvă totul peste tot. Un partid foarte votat de tineri, care a propulsat și o candidată progresistă la Primăria Capitalei, a redeschis manualele de 1 mai și a postat muncitorește pe Facebook un mesaj despre „lupta împotriva exploatării”, „solidaritate”, cu pumni fluturați prin aer etc. Rostogolirea unui discurs care a costat multe vieți.
