Articol de Remus Dinu, Cezar Titor, Andrei Furnigă (video) - Publicat duminica, 10 mai 2026 12:09 / Actualizat duminica, 10 mai 2026 17:25
GSP a vizitat vechiul stadion „Astra” din Ploiești, un simbol al orașului atât în perioada interbelică, cât și în anii comunismului, când arena reprezenta epicentrul vieții sportive pentru angajații rafinăriilor din zonă. Pe acest stadion s-au disputat meciuri de Liga 1, a evoluat de două ori și echipa națională a României, iar tot aici Constantin Budescu devenea viral, după un gol reușit din parcarea stadionului.
La vizita Gazetei Sporturilor, două echipe de juniori se pregăteau să încheie antrenamentul. Cei mici executau penalty-uri sub uralele colegilor și privirile atente ale celor aproximativ 20 de părinți rămași în tribune. La îndemnul antrenorului, copiii au mers apoi să salute „galeria” improvizată din singura tribună care mai poate găzdui câteva suflete.
În rest, stadionul a ajuns într-o stare avansată de degradare. Vegetația a pus stăpânire pe Tribuna a II-a, transformată mai degrabă într-un parc liniar decât într-un spațiu destinat fotbalului. Scaunele sunt rupte și măcinate de vreme, instalația de nocturnă nu mai funcționează de ani buni, iar stâlpii de rezistență sunt afectați de rugină. Coridoarele miros puternic a umezeală, geamurile sunt sparte, tencuiala cade în mai multe zone, iar toaletele au devenit insalubre.
Doar suprafața de joc mai păstrează urme ale destinației pentru care arena a fost construită, deși și gazonul este crescut neuniform și lăsat parcă în voia timpului. Astăzi, stadionul „Astra” pare o relicvă a unei alte epoci, monument în viu al fotbalului „muncitoresc”.
FOTO. Cum arată stadionul „Astra” din Ploiești acum
Ridicat în 1934 pe strada Sondelor, stadionul „Astra” din Ploiești este una dintre cele mai vechi arene încă existente în fotbalul românesc. Construit de compania petrolieră Astra Română, stadionul a apărut într-o perioadă în care Ploieștiul era unul dintre marile centre petroliere ale Europei, iar sportul devenise parte din viața comunităților create în jurul rafinăriilor. Arena a fost legată încă de la început de muncitorii și specialiștii străini ai companiei, englezi, olandezi și americani, veniți să lucreze în industria petrolieră prahoveană.
Deși numele oficial a rămas „Stadionul Astra”, arena este cunoscută de generații întregi drept „Arena Columbia”. Originea acestei denumiri vine din perioada interbelică, când echipa societății Astra Română a fost reorganizată și mutată pentru o perioadă lângă sediul companiei, evoluând sub numele „Columbia”. În timp, denumirea a rămas asociată terenului din Ploiești, chiar și după revenirea clubului la numele „Astra Română”.
Stadionul a traversat toate etapele istoriei moderne ale fotbalului ploieștean. După naționalizarea rafinăriei, arena a rămas casa formațiilor Astra Română și ulterior Rafinorul, echipe care au evoluat zeci de ani în ligile inferioare. La finalul anilor 1990, odată cu investițiile lui Ioan Niculae, stadionul a redevenit important pe harta fotbalului românesc.
Aici s-au jucat meciurile promovării istorice în Divizia A din 1998, iar arena a devenit una dintre puținele din eșaloanele inferioare dotate cu instalație de nocturnă.
FOTO. „Tricolorii” au jucat de două ori aici
La începutul anilor 2000, stadionul a fost renovat și extins, ajungând la aproximativ 10.000 de locuri. În aceeași perioadă, naționala a evoluat în două rânduri pe vechiul stadion al Astrei.
Mai întâi, pe 25 aprilie 2001, într-un amical cu Slovacia, unul dintre ultimele meciuri din mandatul lui Loți Boloni. Doar 2.000 de suporteri asistau la acel test de verificare, încheiat 0-0.
România, pe 25 aprilie 2001: Stelea - Contra, Filipescu, Rădoi, Iencsi - Codrea, A. Stoica, D. Munteanu, L. Roșu - Moldovan, I. Gane
Pe parcurs au intrat: Prunea, Gâlcă, D. Șerban, B. Mara, C. Munteanu, M. Niculae, A. Mihalcea
Apoi, cu Anghel Iordănescu pe bancă, selecționata României „snopea” Luxemburgul, scor 4-0, în preliminariile EURO 2004, pe 6 septembrie 2003. Lista marcatorilor conținea nume remarcabile pentru acei ani: Mutu, Pancu, Ionel Ganea, Florin Bratu. În total, 4.000 de oameni au fost prezenți pe stadion pentru acel duel.
România, pe 6 septembrie 2003: Lobonț - Stoican, Iencsi, Chivu, Raț - F. Dumitru, Rădoi, Pancu, D. Munteanu - I. Ganea, Mutu
Pe parcurs au intrat: Șoavă, A. Stoica, F. Bratu
Au marcat: Mutu, Pancu, Ganea, Bratu
Momentul care a schimbat definitiv destinul stadionului a venit în 2012, când Ioan Niculae a mutat prima echipă de la Ploiești la Giurgiu, oraș de care se și leagă marile performanțe ale echipei: un titlu, o Cupă a României și două Supercupe.
De atunci, arena de pe strada Sondelor a rămas fără fotbal de primă ligă. Pe stadion au continuat să joace doar echipele secunde și grupele de juniori ale clubului, iar baza a fost folosită în principal pentru antrenamente. Aici, Constantin Budescu a reușit să marcheze din parcarea stadionului!
Odată cu dispariția treptată a clubului Astra și retragerea definitivă a echipei în 2022, stadionul a intrat într-un accentuat proces de degradare, fiind astăzi doar o ruină.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.