INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

REZUMAT VIDEO Coșmar rossonero: Milan pierde acasă meciul cu 5 goluri! De la titlu, în mare pericol să rateze Liga Campionilor

Milan - Atalanta 2-3 // foto: Guliver/gettyimages
Milan - Atalanta 2-3 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 11 mai 2026 07:29 / Actualizat luni, 11 mai 2026 07:30

Multă vreme, AC Milan a părut principala rivală a Interului la titlul de campioană în Italia, dar acum are mari emoții și cu clasarea în TOP 4, implicit cu participarea în următorul sezon al Ligii Campionilor. Înfrângerea de seara trecută, 2-3 cu Atalanta, a complicat și mai tare situația.

O echipă care a visat multă vreme la titlu ar putea încheia sezonul cu un loc în a treia competiție europeană, Conference League. Doar două puncte le mai despart pe AC Milan, locul 4, și Como, locul 6, după rezultatele înregistrate în etapa 35.

În această rundă, toate celelalte pretendente la un loc de Liga Campionilor și-au făcut treaba: Roma a câștigat cu Parma, 3-2, Como cu Verona, 1-0, Juventus cu Lecce, 1-0. Asta făcea ca meciul Milanului cu Atalanta să aibă un singur rezultat acceptabil pentru formația lui Max Allegri: victoria.

Milan - Atalanta 2-3: „Diavolul”, aproape de o revenire spectaculoasă

În acest context, Atalanta a avut nevoie de numai 7 minute pentru a deschide scorul pe San Siro. A făcut-o prin Ederson, care a ajuns în posesie după ce șutul lui Raspadori fusese blocat. În minutul 29, trupa din Bergamo a mai lovit o dată după o superbă combinație De Ketelaere - Krstovic - Zappacosta, cu cel din urmă la finalizare.

„Diavolul” plănuia o răsturnare spectaculoasă în repriza secundă, dar la doar 6 minute de la reluare, Atalanta a făcut 3-0 prin Raspadori, care l-a păcălit pe Maignan cu un șut la colțul scurt.

Milan a forțat, dar nimic nu a funcționat în primele 80 de minute. Când nu a salvat Carnesecchi, pe Atalanta a ajutat-o bara.

Gazdele au înscris în cele din urmă în minutul 88, prin Pavlovic cu capul după executarea unei lovituri libere, iar Nkunku a făcut 2-3 în minutul 90+4, dintr-un penalty pe care tot el îl obținuse. Milan a avut o ocazie mare și pentru golul 3, dar Gabbia a reluat puțin pe lângă poartă în minutul 7 al prelungirilor.

Milan încheie astfel runda pe locul 4, ultimul de Liga Campionilor, cu 67 de puncte, la fel de multe precum AS Roma și doar două în plus față de Como. Atalanta, pe 7 cu 58 de puncte, este prea departe pentru a mai pune probleme.

„Diavolul” va încerca să-și mențină acea poziție în ultimele două etape, în care va da piept cu Genoa în deplasare și Cagliari acasă.

Ulterior victoriei din derby-ul cu Inter, 1-0 pe 8 martie, Milan a mai câștigat doar două meciuri dintre cele 8 jucate în campionat!

Citește și:
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
Campionate
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
Superliga
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Superliga
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Superliga
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează