INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANŢA A RĂMAS FĂRĂ FREY

S-a retras

Articol de - Publicat duminica, 24 august 2008 00:00

Portarul Fiorentinei e la cuţite cu Domenech.
“Cît timp el e selecţioner, eu nu mai vin”, a declarat colegul lui Mutu

E limpede. Pe 11 octombrie, Sebastien Frey nu va fi la Constanţa pentru meciul din preliminariile CM 2010. Francezul, unul dintre cei mai buni portari europeni, a reacţionat prompt după neconvocarea la amicalul cu Suedia, dezvăluind că se retrage pentru o perioadă de la “na­ţio­nală”.

Motivul, conflictul cu Do­me­nech, bineînţeles. “Cît timp el e selecţioner, eu nu mai vin. Poate să mă cheme în viitor, îl voi refuza”, a afirmat Frey. “Am reflectat, mi-am făcut un bilanţ şi am constatat că am avut rareori satisfacţii la lot, puţine şanse să demonstrez cît de mult vreau să fiu în echipă. E du­re­ros, dar cum cineva m-a ig­no­rat constant, n-am de ce să mai insist. De acum, mă voi concentra doar la jocul Fiorentinei”.
I-a mai transmis ceva lui Domenech: “Nu vreau să par lipsit de respect, însă e evident că nu mă place şi nu intru în planurile sale”. Şi dacă actualul selecţioner va fi demis? “Atunci putem vorbi din nou”, a încheiat goalkeeperul.

2 este numărul selecţiilor lui Sebastien Frey la “naţionala” Franţei

PRECEDENT

La Trezeguet e definitiv

Imediat după Euro, David Tre­zeguet a anunţat că se retrage de la “naţionala” Franţei. “Dezastrul de la turneul final, dar mai ales confirmarea lui Raymond Domenech m-au determinat să iau această ho­tă­rî­re ireversibilă”, a declarat ata­cantul lui Juventus. În vîrstă de 31 de ani, Trezebut, şi el în război cu selecţionerul, a marcat 34 de goluri în 70 de partide pen­tru cocoşii galici. Spera ca Mon­dia­lul din Africa de Sud să fie ulti­ma sa competiţie în tricoul albastru.

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate

La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga

Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere

Comentarii (1)
 •  24 August 2008, 01:44

juventus1897.forum2.biz/forum.htm

Vezi toate comentariile (1)
Comentează