SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS 2026

Irina Begu și Miriam Bulgaru debutează luni în calificări la Roland Garros

Irina Begu/Foto: Imago Images
Irina Begu/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 17 mai 2026 20:53 / Actualizat duminica, 17 mai 2026 20:57

Irina Begu (35 de ani, 184 WTA) și Miriam Bulgaru (27 de ani, 223 WTA) sunt cele două jucătoare din România care sunt pe tabloul de calificări la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al sezonului.

Cea mai importantă competiție a sezonului de zgură, turneul de Grand Slam de la Paris, debutează luni cu meciurile din calificări, urmând ca duminică să înceapă și cele de pe tablourile principale. În faza preliminară, România are două reprezentante, pe Irina Begu și Miriam Bulgaru. Româncele au nevoie de trei victorii pentru a urca pe grila principală.

Begu se află la doar al treilea turneu al sezonului, ea revenind în 2026 după o pauză de nouă luni. Ea a anunțat anul trecut, după ce s-a impus pe zgura de la Iași, că va sta o perioadă departe de tenis.

A jucat în primul tur la Madrid, unde a fost învinsă de Laura Siegemund cu 6-4, 6-0, apoi în primul tur al calificărilor la Roma, unde a cedat în fața Anastasiei Potapova cu 1-6, 5-7. „Nu a fost o decizie ușoară după Iași și pentru că atunci când câștigi un turneu, evident că poți să mergi mai departe și să spui: «E OK, merg lucrurile și așa». Însă nu mă simțeam bine, sănătatea nu era în cea mai bună perioadă și atunci mi-am luat timpul necesar.

În momentul în care am început, după tratament, după tot felul de analize, la începutul anului am luat această decizie, mai mult să încep să fac pregătire, să intru într-un ritm de a mă simți eu bine cu mine. În momentul în care a fost această decizie de a încerca să revin pe terenul de tenis, mă bucur că a ieșit. E o muncă și trebuie să depun mult efort acum ca să revin la un nivel cât mai înalt”, spunea Irina Begu pentru GSP.ro la Madrid.

Irina Begu, a treia oară în calificări la Roland Garros

Aflată pentru a treia oară pe tabloul de calificări, după 2009 și 2014, când nu le-a depășit, Irina o va întâlni luni, în primul tur, pe bulgăroaica Elizara Yaneva (19 ani, 224 WTA). Partida dintre cele două va fi a doua pe Terenul 3 din complexul de la Porte d’Auteuil.

Românca a jucat de 14 ori pe tabloul principal al turneului de Mare Șlem de la Paris, cel mai bun rezultat al său fiind atingerea optimilor de finală în 2016 și 2022.

Miriam Bulgaru se va duela, tot luni, cu chinezoaica Hanyu Guo (27 de ani, 167 WTA), ea urmând să joace pentru a treia oară în calificări la Roland Garros. Nu a reușit până acum să urce pe tabloul principal. Meciul dintre Bulgaru și Guo este primul de pe Terenul 8.

Pe tabloul principal la Paris sunt direct calificate Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse.

Citește și:
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Superliga
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”
Campionate
Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”
Tragedie pentru Mircea Rednic: nepotul antrenorului, implicat la un club din România, a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunții
Superliga
Tragedie pentru Mircea Rednic: nepotul antrenorului, implicat la un club din România, a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunții
România are un loc onorant în lume. Jumătate din PIB-ul mondial vine din doar 4 țări INFOGRAFIC
Profit.ro
România are un loc onorant în lume. Jumătate din PIB-ul mondial vine din doar 4 țări INFOGRAFIC
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează