INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

L-a vrut Inter pe Patrick Vieira înaintea lui Chivu? » „Am avut discuții, pot să confirm... dar eu am ales să rămân”

Patrick Vieira le-a antrenat în carieră pe New York City, Nice, Crystal Palace, Strasbourg și Genoa / Foto: GettyImages
Patrick Vieira le-a antrenat în carieră pe New York City, Nice, Crystal Palace, Strasbourg și Genoa / Foto: GettyImages

Articol de - Publicat vineri, 22 mai 2026 18:57 / Actualizat vineri, 22 mai 2026 19:38

Patrick Vieira (49 de ani) a dat detalii despre propunerea pe care Inter i-ar fi făcut-o pentru a-l înlocui pe Simone Inzaghi. „Nu vreau să dezvălui numele echipei, însă pot confirma. Am avut discuții cu câteva cluburi italiene importante”, a declarat antrenorul francez, într-un interviu din Gazzetta dello Sport.

Patrick Vieira a fost primul antrenor al lui Genoa după preluarea clubului de către Dan Șucu. Succesorul lui Alberto Gilardino s-a aflat pe o listă pentru a se muta la Inter, dar tehnicianul francez a preferat să prelungească până în 2027 contractul cu Grifonul rossoblu.

Întrebat despre „cele două întrebări fără răspuns în Italia, este adevărat că Inter te-a căutat înainte de a-l numi pe Chivu?”, francezul a fost diplomat: „Nu vreau să dezvălui numele echipei, dar pot confirma... Am avut discuții cu câteva cluburi italiene importante. Am ales să rămân la Genoa”.

L-a vrut Inter pe Patrick Vieira înaintea lui Chivu? » „Am avut discuții, pot să confirm... dar eu am ales să rămân”
Dan Șucu și Patrick Vieira au hotărât să pună punct colaborării de la Genoa

Cu siguranță, mi-ar plăcea să antrenez din nou în Serie A. Nu am dat totul, am lăsat o treabă neterminată. Însă de data aceasta, mi-aș aduce familia, inclusiv pe fiica mea, care la 14 ani are 1,79 metri și joacă volei la un centru de antrenament al federației franceze
- Patrick Vieira, fostul antrenor al lui Genoa

Vieira: „Chivu a câștigat pentru că este inteligent. Se vedea chiar și ca jucător. Părea introvertit, dar avea personalitate”

Vieira nu a dus la capăt nici primul an de la venirea pe „Luigi Ferraris” și a fost dat afară de patronul român. Cum a răspuns la întrebarea „A mers prost, cu plecarea în noiembrie cu echipa în coada clasamentului. Credeai că Genoa va supraviețui?” Francezul n-a avut deloc îndoieli: „Eram convins de asta.

Asta nu-i ia nimic din merite lui De Rossi, care a făcut o treabă excelentă. Îi mulțumesc pentru cuvintele frumoase despre mine și mă bucur că Genoa a supraviețuit”.

Italienii l-au provocat pe fostul campion mondial din 1998 să spună, „ca fost coechipier al lui Chivu și Fabregas, de ce au succes?”. Vieira a evidențiat ceea ce a făcut diferența: „Chivu a câștigat pentru că e inteligent. Se putea vedea asta chiar și ca jucător. Părea introvertit, însă avea personalitate”.

L-a vrut Inter pe Patrick Vieira înaintea lui Chivu? » „Am avut discuții, pot să confirm... dar eu am ales să rămân”
Cristi Chivu, alături de Patrick Vieira și Walter Samuel, în duel cu Klas-Jan Huntelaar, într-un derby milanez din august 2009 / Foto: GettyImages

Dacă regret că am plecat de la Inter în ianuarie 2010, cu cinci luni înainte de Triplă? „Nu, am vrut să joc la Campionatul Mondial din 2010 cu Franța și Mourinho nu-mi dădea prea multe minute. Oricum nu am mers la acel turneu, dar trebuia să încerc. Nu m-aș fi iertat niciodată
- Patrick Vieira, fostul antrenor al lui Genoa

Singura părere de rău a francezului a fost că nu a mers la Real Madrid: „M-au contactat patru ani la rând, când eram la Arsenal. În ultimul, am spus da, toate era pus de acord, dar m-am răzgândit. O iubeam prea mult pe Arsenal”.

Citește și:
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui » Virginia posta fix în acel moment o fotografie provocatoare
Stiri extrasport
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui » Virginia posta fix în acel moment o fotografie provocatoare
Ratarea din Chindia - Farul va face înconjurul planetei! A scăpat singur spre poarta goală, dar nu a marcat
Superliga
Ratarea din Chindia - Farul va face înconjurul planetei! A scăpat singur spre poarta goală, dar nu a marcat
Istorie pe Wembley! Au promovat în Premier League cu un gol marcat în minutul 90+5
Campionate
Istorie pe Wembley! Au promovat în Premier League cu un gol marcat în minutul 90+5
Surpriza de la Cupa Mondială și-a prezentat echipamentul: design unic
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Surpriza de la Cupa Mondială și-a prezentat echipamentul: design unic
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (1)
Van_Basten88
Van_Basten88  •  22 Mai 2026, 19:04

L-a vrut Inter pe nea Gigi?! L-a vrut.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează