FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

MM Stoica nu vede cu ochi buni numirea lui Daniel Pancu la Rapid: „Nu are experiență”

Mihai Stoica // Foto: Ionuț Iordache
Mihai Stoica // Foto: Ionuț Iordache

Articol de - Publicat miercuri, 27 mai 2026 21:50 / Actualizat miercuri, 27 mai 2026 21:51

Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, și Sorin Cârțu (70 de ani), președintele onorific al Universității Craiova, au comentat numirea lui Daniel Pancu (48 de ani) pe banca rivalei Rapid.

MM Stoica consideră că Daniel Pancu nu are suficientă experiență ca antrenor la nivel de club și a reamintit de impulsivitatea antrenorului, dar și de discursurile „din care nu înțelegi ce vrea să transmită”.

Mihai Stoica a comentat numirea lui Daniel Pancu la Rapid: „Nu are experiență pentru că nu a antrenat”

Prezenți în studioul Prima Sport, Mihai Stoica și Sorin Cârțu au comparat mandatele antrenorilor Rapidului din era lui Dan Șucu, iar oficialul FCSB a punctat: „Au avut condiții diferite unii de alții: condițiile de pregătire, infrastructura, jucătorii pe care s-au plătit bani grei”.

Ulterior, cuvântul a fost luat de Sorin Cârțu: „Pancu cunoaște stilul Rapidului. Simte, aude reacțiile, comentariile din tribună. Asta te schimbă puțin de pe linia pe care vrei tu să o ai și să o transmiți echipei. A crescut acolo, a jucat acolo, e chiar din sufletul lor. Eu aș vrea să reușească, dar după noi”.

Cuvântul a fost luat din nou de Mihai Stoica: „Nu am spus că are atuuri. Depinde ce se va întâmpla. Vor fi mișcări, vor veni jucători, vor pleca jucători. La Rapid nu au existat probleme cât timp echipa a fost pe primele două locuri, după care, dintr-odată, au apărut problemele.

La Rapid, oamenii trăiesc foarte intens. Eu nu am crezut niciodată că, la ce manifestări de rapidism ultra avea Dobre, va ajunge să fie înjurat de unii spectatori. Pancu știe Rapidul și că este susținut, indiscutabil, de ambele facțiuni. A fost o mare schismă între ele și se plătesc amenzi peste amenzi din cauza asta. Rapid este un club mult mai greu decât CFR Cluj.

Angelescu a lucrat cu Pancu, îl știe. Dacă e să discutăm strict despre Pancu, nu are experiență. Are 48 de ani și nu are experiență pentru că nu a antrenat. El nu a antrenat la nivel mare. A fost puțin pe la Iași și puțin pe la CFR. Vorbesc de Liga 1.

Eu am spus-o și o repet: îl cunosc, am stat cu el de vorbă, am văzut meciuri împreună, e clar că știe fotbal. Discursul lui este cum este, uneori nu știi ce să spui pentru că nu înțelegi multe lucruri din ce transmite, dar este la polul opus față de Gâlcă, cel puțin ca prezență.

Pe Gâlcă rar îl vedeai în timpul meciului să aibă reacții sau să transmită ceva echipei, probabil încerca să transmită calm și echilibru. Pancu este foarte impulsiv, știm foarte bine episoadele din cariera lui. Episodul Elveția și altele”.

Citește și:
A anunțat prima plecare de la FCSB: „E istorie!”
Superliga
A anunțat prima plecare de la FCSB: „E istorie!”
Fiul lui Michael Schumacher și-a făcut oficial apariția cu frumoasa Clara » Noua iubită este violonistă
Stiri extrasport
Fiul lui Michael Schumacher și-a făcut oficial apariția cu frumoasa Clara » Noua iubită este violonistă
Scene dramatice la Roland Garros! A câștigat meciul turneului, dar nu s-a mai putut ridica de pe zgură
Tenis
Scene dramatice la Roland Garros! A câștigat meciul turneului, dar nu s-a mai putut ridica de pe zgură
Ferrari, epic FAIL după lansarea primului supercar 100% electric: „Arată ca un telefon! Rămâneți la făcut pizza!” » Prăbușire brutală la Bursă
Noutati auto
Ferrari, epic FAIL după lansarea primului supercar 100% electric: „Arată ca un telefon! Rămâneți la făcut pizza!” » Prăbușire brutală la Bursă
ULTIMA ORĂ DECIZIE PSD și AUR s-au impus din nou în Parlament. Vânzarea de acțiuni la companiile de stat, interzisă până la finalul anului 2027. Puține excepții
Profit.ro
ULTIMA ORĂ DECIZIE PSD și AUR s-au impus din nou în Parlament. Vânzarea de acțiuni la companiile de stat, interzisă până la finalul anului 2027. Puține excepții
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (3)
kalin
kalin  •  27 Mai 2026, 23:08

Prima data cand sunt de acord cu MM, dl Pancu ca valul vine si ca valul se va duce de la Rapid... Rapid are Galerie nu ca la CFR... la CFR i s-au aliniat planetele... NU prinde sfarsitul campionatului, o sa-l lase nervii... dl Muresan stie ...

Gascanu
Gascanu  •  27 Mai 2026, 22:25
Postat de Van_Basten_88 pe 27 Mai 2026, 22:12

Bine, ba! Nu are experienta Baciului. Si nici a Haralambusului. Si nici macar a lui Leo Struțu. Dar e ok.

Ca de obicei, Mihai Stoica vorbeste prostii. Problema nu e experienta lui Pancu, problema e ca mai multi antrenori au dat gres deci e ceva in neregula acolo.

Van_Basten_88
Van_Basten_88  •  27 Mai 2026, 22:12

Bine, ba! Nu are experienta Baciului. Si nici a Haralambusului. Si nici macar a lui Leo Struțu. Dar e ok.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează