SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

VIDEO Revoltă la Roland Garros! Au răbufnit după momentele de groază de pe teren: „Trebuie să așteptăm până se accidentează cineva grav?!”

Zeynep Sonmez. Foto: Imago
Zeynep Sonmez. Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 30 mai 2026 15:03 / Actualizat sambata, 30 mai 2026 15:06

Anul acesta, la Roland Garros, a izbucnit o controversă majoră legată de siguranța pe terenul de tenis, în special din cauza panourilor publicitare amplasate periculos, care au cauzat deja probleme mai multor jucători.

Printre aceștia se numără Katie Boulter (29 de ani, #71 WTA), logodnica australianului Alex de Minaur, și Zeynep Sonmez (24 de ani, #66 WTA). Jucătoarea turcă a fost ultima victimă, care a răbufnit: „Trebuie să așteptăm până se accidentează cineva grav?!”

Situația s-a accentuat și din cauza căldurii sufocante din ultimele zile.

Zeynep Sonmez a răbufnit: „Trebuie să așteptăm până se accidentează cineva grav?”

Zeynep Sonmez s-a văzut nevoită să se retragă din competiția de dublu, acolo unde făcea echipă cu Tatjana Maria (38 de ani, 54 WTA).

În duelul cu Anhelina Kalinina și Dayana Yastremska, în gameul trei, turcoaica a alergat în spate pentru a salva un lob dificil. S-a împiedicat de panoul publicitar și s-a lovit violent de perete.

Căzătura a avut consecințe: genunchiul puternic contuzionat și două copci.

O susțin pe Katie. Cinci incidente în cinci zile... Trebuie să așteptăm cu adevărat ca un jucător să se accidenteze grav înainte ca aceste panouri de pe marginea terenului să fie îndepărtate? Siguranța jucătorilor trebuie să fie pe primul loc.

- Zeynep Sonmez (24 de ani, #66 WTA)

Jucătoarele de top sunt furioase pe condițiile de la Roland Garros

Boulter a pățit același lucru în meciul său împotriva Anastasiei Potapova. Britanica nu a fost însă rănită și a putut continua partida, deși a pierdut în trei seturi.

Boulter a tras, în cele din urmă, un semnal de alarmă. „Aceste lucruri trebuie să dispară. Am fost norocoasă, dar data viitoare s-ar putea să nu mai fiu”, a scris ea pe X.

Revoltă la Roland Garros! Au răbufnit după momentele de groază de pe teren: „Trebuie să așteptăm până se accidentează cineva grav?!”
Foto: X.com

Organizatorii de la Roland Garros au promis că vor lua măsuri

Frustrarea ambelor jucătoare a fost împărtășită de fani și de alte jucătoare de top, inclusiv Iga Swiatek. „Vizibilitatea sponsorilor era mai importantă decât sănătatea tenismenilor”.

După presiunea continuă din partea jucătorilor, organizatorii turneului au promis acum că vor lua măsuri.

Citește și:
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”
Campionate
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”
Marica, despre transferul așteptat de Reghecampf la FCSB: „Ciorbă reîncălzită”
Superliga
Marica, despre transferul așteptat de Reghecampf la FCSB: „Ciorbă reîncălzită”
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Nationala
S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
Doar_Divizia_B
Doar_Divizia_B  •  31 Mai 2026, 00:17

Ha ha, revolta pe zeci de milioane de euro ... N-au nicio rusine-n fizic, unele !! :((

Vezi toate comentariile (1)
Comentează