FOTBAL  »  NATIONALA  »  GEORGIA - ROMÂNIA

TOTU-I TACTICA Hagi schimbă România » Ce pregătește „Regele” la meciul cu Georgia, primul din noul mandat

Planul lui Gheorghe Hagi la echipa națională a României. Fotomontaj: Diana Vasilescu, GSP
Planul lui Gheorghe Hagi la echipa națională a României. Fotomontaj: Diana Vasilescu, GSP

Articol de - Publicat luni, 01 iunie 2026, 20:34 / Actualizat luni, 01 iunie 2026 20:35

Georgia - România, primul meci al lui Gheorghe Hagi pe banca echipei naționale, nu va aduce, în rândul tricolorilor, doar o formulă diferită de joc și nume noi, ci și o schimbare de direcție care poate fi observată încă din profilul jucătorilor convocați pentru acțiunea din această lună.

Dacă în ultimii ani echipa a funcționat aproape exclusiv într-un 4-2-3-1 care, împotriva adversarilor puternici, se transforma deseori într-un 4-1-4-1 precaut și orientat spre protejarea spațiilor, noul selecționer încearcă să construiască o echipă mai apropiată de principiile fotbalului pozițional pe care le-a urmărit și promovat de-a lungul carierei sale.

Astfel, posesia urmează să reprezinte un instrument de control, iar fundașii centrali vor avea sarcini suplimentare, fiind nevoiți să participe activ la dezvoltarea atacului. Totodată, progresia mingii ar urma să depindă mai puțin de inspirația individuală și mai mult de coordonarea colectivă.

  • Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea;

  • Georgia - România se joacă la Tbilisi, pe 2 iunie, de la ora 20:00. Meciul va fi transmis la TV pe Antena 1 și va putea fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro. Celălalt duel amical se va disputa în compania Țării Galilor, pe 6 iunie, pe Stadionul Steaua, din București.

Planul lui Hagi pentru Georgia - România

Partidele amicale cu Georgia și Țara Galilor reprezintă primele oportunități de a observa această direcție. În interiorul lotului însă, cele două meciuri sunt privite mai degrabă ca o etapă de evaluare.

Hagi a petrecut ultima lună analizând individual fiecare variantă eligibilă pentru echipa națională, încercând să identifice profilurile care se potrivesc cel mai bine modelului pe care intenționează să îl implementeze. De aceea, lotul deplasat în Georgia va cuprinde 33 de jucători, selecționați astfel încât fiecare poziție din teren să aibă aproximativ trei opțiuni, unele reprezentate de fotbaliști experimentați, altele de jucători care ar putea deveni soluții importante în următorii ani.

În viziunea selecționerului, adevărata competiție pentru un loc în echipa de bază nu începe acum, ci în luna septembrie, atunci când România va intra în meciurile cu miză. Din acest motiv, planul este ca România să folosească două formule diferite împotriva Georgiei și a Țării Galilor, astfel încât jucătorii convocați să poată fi evaluați strict după joc.

În plus, mulți dintre internaționali vin după un sezon lung și solicitant, iar staff-ul tehnic nu dorește să îi suprasolicite. Mesajul transmis în interiorul grupului este însă unul clar, și anume că la echipa națională nu există rezerve, iar fiecare jucător convocat trebuie să se considere în competiție directă pentru un loc în lotul care va aborda următoarea etapă a proiectului.

Am încercat să ne adaptăm la tot ce era nou pentru noi și în special pentru mine. A trebuit să cunosc oamenii, să mă adaptez la această logistică, să muncesc mult la birou și să stau în tribună, nu pe teren. Ușor, ușor mă adaptez, îmi iau direcțiile și cred că vom face o muncă foarte bună. Sunt convins că putem schimba lucrurile, că avem jucători buni, care pot să schimbe ceva, să mulțumim suporterii.
- Gheorghe Hagi

Hagi schimbă România » Ce pregătește „Regele” la meciul cu Georgia, primul din noul mandat
În imagine, Louis Munteanu și Matei Ilie, doi jucători pe care Gheorghe Hagi se va baza la echipa națională a României

De ce vrea Hagi să schimbe sistemul

Din punct de vedere tactic, prima diferență importantă va apărea încă din așezarea de bază. Dacă România a fost obișnuită cu un 4-2-3-1 care oferea stabilitate defensivă, dar care genera frecvent probleme în progresia mingii, selecționerul intenționează să construiască jocul în jurul unui 4-3-3 mai dinamic și mai agresiv.

La prima vedere, diferența dintre cele două sisteme poate părea redusă, însă efectele asupra modului în care echipa ocupă terenul și dezvoltă atacurile sunt semnificative.

În vechea structură, cei doi mijlocași centrali coborau adesea foarte aproape de fundașii centrali pentru a participa la construcție, iar acest lucru avea drept consecință apariția unor distanțe mari între compartimente. În multe dintre meciurile dificile, România ajungea să evolueze într-un 4-1-4-1 deloc mobil, în care atacantul rămânea izolat, iar progresia depindea în mare parte de execuțiile individuale ale unor jucători precum Nicolae Stanciu și Ianis Hagi, printre alții, sau de capacitatea extremelor de a câștiga dueluri în regim de viteză.

Atunci când adversarul bloca aceste soluții, construcția devenea lentă, iar echipa întâmpina dificultăți evidente în momentul în care trebuia să avanseze prin zonele centrale.

Hagi încearcă să elimine exact această problemă. În modelul pe care îl pregătește, linia mediană trebuie să ofere permanent soluții de pasă, iar mingea trebuie să avanseze prin circulație și poziționare, mai puțin prin improvizație.

Cei trei mijlocași au roluri complementare, unul dintre ei fiind responsabil de echilibru și recuperare, în timp ce ceilalți doi, cei laterali, trebuie să susțină permanent construcția și să creeze superioritate între linii. Consecința directă este că România ar trebui să petreacă mai mult timp în jumătatea adversă și să aibă mai multe opțiuni în momentul în care încearcă să depășească prima linie de presiune.

Reprezentăm România și trebuie să avem, în afară de inimă, iubire și onoare, un fotbal foarte bun, care să fie câștigător. Trebuie să acceptăm acest lucru, ca jucătorul și echipa să facă ambele faze, atât ofensiv, posesia, cât și defensiv, presiunea. Să știe să atace și să știe să se apere. Asta e filosofia mea: jucătorul să participe la ambele faze, să fie reactiv, echipa la fel. Și, bineînțeles, să ajungem să câștigăm. Mesajul nostru este că se poate.
- Gheorghe Hagi

17meciuri de pe stadion a văzut Gheorghe Hagi de când a preluat echipa națională, pentru a-i putea urmări pe jucătorii aflați în vizorul său

Fundașii centrali devin mijlocași în construcție

Poate cea mai interesantă schimbare privește însă rolul fundașilor centrali. De-a lungul ultimilor ani, România a avut apărători preocupați în primul rând de sarcinile defensive, iar participarea lor la construcția atacului a fost limitată în multe momente la pase sigure și la gestionarea fazei de ieșire din apărare. Hagi își dorește altceva și în acest compartiment.

În noua viziune, stoperii trebuie să fie implicați direct în dezvoltarea jocului și să devină primii constructori ai echipei. Nu este suficient să recupereze mingea și să o ofere unui mijlocaș. Ei trebuie să poată progresa cu mingea la picior, să identifice spațiile libere și să creeze superioritate.

În anumite momente, unul dintre apărători trebuie chiar să urce în zona ocupată în mod normal de mijlocașul defensiv, oferind echipei un om în plus în construcție și facilitând ieșirea din zonele aglomerate.

Această idee explică inclusiv profilul jucătorilor pe care selecționerul îi urmărește pentru viitor. Într-un material recent, Gazeta Sporturilor a relatat despre convocarea lui Matei Ilie, fundașul central de la CFR Cluj, pe care Hagi îl vede, cel puțin în acest moment, urmașul perfect al lui Andrei Burcă.

„Regele” apreciază apărătorii capabili să joace avansat, să paseze sub presiune și să participe activ la dezvoltarea jocului. Pentru fostul lider al Generației de Aur, fundașul central modern nu mai este doar un jucător care apără spațiul din fața propriului portar, ci unul care trebuie să aibă suficientă personalitate pentru a juca la zeci de metri de propria poartă fără să își piardă limpezimea.

Practic, selecționerul încearcă să construiască o defensivă mobilă, agresivă și implicată în joc, nu una retrasă și dependentă exclusiv de reacție. În teoria sa, apărătorii trebuie să ofere simultan siguranță defensivă și control, pentru că întreaga construcție a echipei pornește de la ei.

În acești doi ani, vrem să creăm o mentalitate de învingător. Pentru asta e nevoie de timp. Ultimul aspect din formula mea de succes, numărul 4, e să ai o mentalitate de învingător. Sper să o facem în perioada asta, să o aducem acolo. Cam asta am încercat să lucrăm în această perioadă.
- Gheorghe Hagi

Hagi schimbă România » Ce pregătește „Regele” la meciul cu Georgia, primul din noul mandat
Radu Drăgușin este sigur de postul său la echipa națională. Va avea de pus în practică un joc în care va ieși mai des din apărare

Joc orientat spre extreme

O altă modificare importantă privește direcția atacurilor. Dacă România ultimilor ani a încercat deseori să progreseze prin mingi directe către atacant, modelul pe care Hagi încearcă să îl implementeze pune un accent mult mai mare pe utilizarea marginilor terenului și pe crearea situațiilor favorabile pentru extreme, dar nu în condiții de contraatac.

În acest context, nu este deloc întâmplător faptul că lotul actual conține numeroși jucători capabili să producă dezechilibru în regim de viteză, de la Florinel Coman și Denis Drăguș până la Valentin Mihăilă, Alexandru Dobre sau Ștefan Baiaram. În noua viziune, extrema nu trebuie să primească mingea doar pentru a centra. Ea trebuie să devină principalul instrument prin care echipa destabilizează organizarea adversă.

Modelul urmărit de Hagi este apropiat de principiile care definesc naționala Spaniei, bazate pe circulație rapidă, minge jucată predominant la firul ierbii, ocupare rațională a terenului și crearea constantă a situațiilor de unu contra unu pe benzi. Fundașii laterali trebuie să ofere lățime, mijlocașii să creeze unghiuri de pasă, iar extrema trebuie să beneficieze de spațiu suficient pentru a putea ataca adversarul direct.

Altfel spus, ideea fundamentală este ca mingea să circule simplu și rapid până în momentul în care apare avantajul pozițional. În acel punct, atacul trebuie accelerat.

O Românie mai curajoasă

Dincolo de sistem, o altă schimbare importantă pe care Gheorghe Hagi încearcă să o producă ține de mentalitatea echipei. Dacă România și-a construit, până acum, identitatea în jurul disciplinei, al organizării și al capacității de a rezista în momentele dificile, noul selecționer își dorește o formație dispusă să își asume mai multă inițiativă și să accepte riscuri mai mari în posesie.

Accentul pus pe construcția de jos, pe fundașii centrali implicați în dezvoltarea atacului și pe controlul mingii nu reprezintă simple opțiuni tactice, ci elemente ale unei filozofii mai largi prin care Hagi încearcă să transforme România într-o echipă care dictează mai des ritmul jocului, în loc să reacționeze la ceea ce îi propune adversarul.

Este, de altfel, motivul pentru care selecționerul vorbește atât de des despre curaj. Pentru el, o echipă care își asumă mingea și încearcă să controleze spațiile are șanse mai mari să își impună identitatea decât una care acceptă permanent să joace în funcție de planul adversarului. Georgia și Țara Galilor nu vor oferi răspunsuri definitive despre viitorul acestui proiect și nici nu vor arăta forma finală a echipei pe care Hagi o imaginează pentru următorii ani. În schimb, vom vedea primele indicii despre direcția în care selecționerul încearcă să împingă naționala în următoarea campanie de calificare.

Lotul actualizat pentru meciul cu Georgia

Portari: Marian Aioani (FC Rapid), Otto Hindrich (Legia Varșovia, Polonia), Ștefan Târnovanu (FCSB);

Fundași: Deian Sorescu (Gaziantep FK, Turcia), Tony Strata (Vitoria Guimaraes, Portugalia), Radu Drăgușin (Tottenham, Anglia), Virgil Ghiță (Hannover 96, Germania), Andrei Coubiș (U Cluj), Matei Ilie (CFR Cluj), Lisav Eissat (Maccabi Haifa, Israel), Andrei Borza (FC Rapid);

Mijlocași: Răzvan Marin (AEK Atena, Grecia), Alexandru Cicâldâu (Universitatea Craiova), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Tudor Băluță (Universitatea Craiova), Ianis Hagi (Alanyaspor, Turcia), David Matei (Universitatea Craiova);

Atacanți: Olimpiu Moruțan (FC Rapid), Valentin Mihăilă (Caykur Rizespor, Turcia), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexandru Dobre (FC Rapid), Louis Munteanu (DC United, SUA), Florinel Coman (Al-Gharafa, Qatar).

  • Jucătorii care rămân la Mogoșoaia: Andrei Burcă, Adrian Rus, Mihai Popescu, Florin Tănase, Darius Olaru, Cătălin Cârjan, Vlad Dragomir, Nicolae Stanciu și Denis Drăguș.

Citește și:
Juan Bauza a revenit în România!
Superliga
Juan Bauza a revenit în România!
E gata! Andrei Coubiș a semnat pe 3 ani
Superliga
E gata! Andrei Coubiș a semnat pe 3 ani
La ce oră se joacă Mirra Andreeva - Sorana Cîrstea, în sferturile de finală de la Roland Garros
Tenis
La ce oră se joacă Mirra Andreeva - Sorana Cîrstea, în sferturile de finală de la Roland Garros
FCSB face primul transfer al verii: „E aproape rezolvat, va avea concurență mare”
Superliga
FCSB face primul transfer al verii: „E aproape rezolvat, va avea concurență mare”
FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât ar plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină
Profit.ro
FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât ar plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Uitați-vă la Sorana cum arată!” » Am mers să vorbim cu antrenorul care a lucrat cu 3 mari campioni ai tenisului românesc: „Aici ar putea fi un secret al ei”

Hagi nu se lasă » Doi jucători care au refuzat naționala, pe lista „Regelui” pentru următoarele acțiuni


Comentarii (3)
michael
michael  •  01 Iunie 2026, 22:03

Ce să schimbe HAgi, cred că glumiți!! De 35 ani ”marii” antrenori au tot ”schimbat” România. Și, ce-a ieșit?? Se vede acuma la ce nivel suntem.

Coanamare
Coanamare  •  01 Iunie 2026, 22:00
Postat de Karkaleki pe 01 Iunie 2026, 20:47

Tare-s curios, cit va diferi jocul sub Hagi de jocul sub Luce sau ce erea inainte. Sa fim seriosi, de la Ienei incoace, tot tacticieni unu' si unu'

Își revine după meciul cu Georgia, când ca vedea ca cei pe care i-a crescut, inclusiv fi-sau nu vor fi in stare sa tina se minge și s-o controleze asa cum își dorește el

Karkaleki
Karkaleki  •  01 Iunie 2026, 20:47

Tare-s curios, cit va diferi jocul sub Hagi de jocul sub Luce sau ce erea inainte. Sa fim seriosi, de la Ienei incoace, tot tacticieni unu' si unu'

Vezi toate comentariile (3)
Comentează