FOTBAL  »  NATIONALA  »  GEORGIA - ROMÂNIA

EXCLUSIV A scos în evidență 3 jucători la debutul lui Gică Hagi la națională

Andrei Coubis (numărul 24), în Georgia - România // FOTO: FRF
Andrei Coubis (numărul 24), în Georgia - România // FOTO: FRF

Articol de - Publicat marti, 02 iunie 2026 21:11 / Actualizat marti, 02 iunie 2026 21:14

Invitat la GSP Live Special, fostul internațional Emil Săndoi (61 de ani) a remarcat trei jucători la pauza amicalului Georgia - România, debutul selecționerului Gheorghe Hagi (61 de ani).

Este vorba despre fundași centrali Radu Drăgușin (24 de ani), Virgil Ghiță (27 de ani) și Andrei Coubiș (22 de ani).

În viziunea lui Săndoi, cei trei s-au achitat foarte bine de sarcini în prima repriză, cu excepția fazei din minutul 43, atunci când stoperul lui U Cluj a greșit o pasă către Drăgușin, iar georgienii au plecat pe contraatac.

Ulterior, fundașul și-a reparat greșeala și l-a blocat pe atacantul Georgiei.

VIDEO | Emil Săndoi, concluzii la pauza amicalului Georgia - România: „Borza și Moruțan nu și-au adus un aport în a susține faza ofensivă”

Emil Săndoi a explicat și motivul pentru care ofensiva României nu a arătat strălucit după primele 45 de minute. Susține că rapidiștii Andrei Borza și Olimpiu Moruțan n-au susținut această fază.

„Aș vrea să spun așa, puțin, per ansamblu. Georgia joacă într-un 5-3-2, se cunoaște că au mai multă omogenitate în cadrul grupei, au niște trasee stabilite. Noi am reușit să surprindem în debutul partidei printr-un pressing agresiv în jumătatea de teren adversă.

Nu întâmplător am și recuperat acolo cele două mingi, foarte bun pasul lui Screciu pentru Coman la prima ocazie avută.

După aceea, ușor, ușor, parcă Georgia, având niște jucători care joacă la cluburi bune din Europa, a dictat ritmul. E adevărat, au și profitat de faptul că cei doi mijlocași ai noștri, cei doi mijlocași centrali, rămân în zona centrală, și Marin, și Screciu. Aici, Borza și Moruțan sunt obligați să coboare și să facă o linie de 5.

În rest, cei trei fundași centrali, cu excepția inadvertenței pe care a avut-o Coubiș pe final de primă repriză, au făcut un joc bun.

Borza și Moruțan sunt doi jucători de bandă. Ei nu și-au adus un aport în a susține faza ofensivă și de aici și evoluția pe care au avut-o oamenii noștri din avanposturi a fost una destul de ștearsă.

Dacă stăm bine să ne gândim, nu vedem prea multe plusuri în construcția jocului, în modul în care ajungem la finalizare, dar sunt niște experimente în momentul de față.

Se vede că nu avem omogenitatea Georgiei în cadrul grupului. Nu știu dacă naționala noastră a jucat vreodată în această componență”, a declarat Emil Săndoi, la GSP Live Special.

Citește și:
Clubul din Superligă a rupt norma în Deadline Day » La miezul nopții a bătut palma cu Real Madrid!
Superliga
Clubul din Superligă a rupt norma în Deadline Day » La miezul nopții a bătut palma cu Real Madrid!
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (2)
Intermilanezul
Intermilanezul  •  03 Iunie 2026, 02:21

Aloooo,lasati ne cu Coubis asta,i a pus pe aia pe contraatac,afacut si 11 m ,si nu a mai strans la o alta faza!Bre Nea Sandoi ce ai bre!

Pisa10
Pisa10  •  02 Iunie 2026, 22:03

Dar pe Ianis ...nu la remarcat nimeni (in afară de tasu)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează